WhatsApp // Ashton Irwin

Cunoștință

Ma simt mai bine acum ca am recunoscut pentru mine însumi că sunt îndrăgostită de el, dar nu voi zice asta și cu voce tare. Am nevoie de timp, cel puțin asta cred. Mi-am ridicat privirea spre Ash care mă privea atent cât timp mă gândeam.

Mi-am trecut limba peste buze, simtindu-i încă gustul pe ele. Nu credeam ca voi reactiona asa cand il voi vedea, asta nu sunt eu. Eu cea adevărată n-as face asta niciodata. Ashton si-a apropiat iar fata de a mea, încercând să mă sarute, dar mi-am pus mâinile pe pieptul său, oprindu-l.

"Ce s-a intamplat?" Întreabă confuz.

"Nu crezi că ne cam grăbim?" Am întrebat la rândul meu, încet. Și-a desprins imediat corpul de al meu și s-a dat câțiva pași in spate. Si-a strâns mâinile in pumni, stand așa câteva minute. Nu inteleg de ce reacționa așa. Totuși, am dreptate, nu?

"OK, îmi pare rău că m-am grăbit" zice intr-un final oftand, eliberandu-si mâinile pe lângă corp.

Ne-am așezat pe pat începând sa vorbim despre orice ne venea in cap. După o oră, liniștea s-a lăsat intre noi si o întrebare mi-a strabatut mintea si fără sa stau pe ganduri, am intrebat:

"De ce eu?" Și-a fixat ochii aurii pe mine muscandu-si buza de jos. Știu că a înțeles la ce mă refer, doar că trage de timp pentru a nu raspunde.

"Mai bine încep cu începutul, nu?" Am aprobat din cap, el luând o gură de aer și a început să vorbeasca: "Il asteptam pe Luke, un prieten bun, să iasă de la liceu pentru că trebuia să mergem undeva. Și atunci te-am văzut pe tine, tipa îmbrăcată numai in negru din cap până in picioare. Doar părul tău blond cu ochii albaștrii ca marea erau singurele lucruri deschise la tine. Dintre atâtea fete, tu ai fost prima care a apărut în raza mea vizuală și de atunci nu mai puteam să te scot din cap. Odată cu ziua aia, am început să vin tot mai des la liceu asteptand să iesi de la ore. Te urmăream, stăteam mereu în spatele tau cu câțiva pasi admirandu-ti corpul si având grija sa nu patesti ceva. Asa am aflat unde stai si voiam neapărat să vorbesc cu tine, doar că nu voiam față în față pentru ca imi era să nu mă fac de rușine. Intr-o seară, am rămas după copacul din spatele casei tale, care e exact lângă camera ta așteptând să adormi. Mi-am încercat norocul iar când lumina s-a stins, m-am cățărat până aici intrând înăuntru pe fereastră. Imi era frică să nu te trezești si sa începi sa tipi, dar am reusit sa iti umblu in telefon luându-ti numărul." Spune totul print-o suflare.

"Ce ai mai făcut cât timp eu dormeam?" Am întrebat calmă încă uimită de tot ce a povestit până acum.

"N-nimic" a zis balbaindu-se privind în altă parte, însă la mine nu.

"Ashton, uită-te la mine" i-am apucat bărbia făcându-l să mă privească în ochi și am continuat: "Bâlbâiala ta îmi dovedește că ai mai făcut si altceva, iar acum mă minți. Nu vreau să mă minți, prefer adevarul oricare ar fi el."

"Fie, îți zic. Nu m-am putut abține, OK? Pur și simplu când te-am văzut pe patul ăsta, dormind așa liniștită nu am putut să nu te admir. M-am holbat la tine jumătate de oră si după ideea de a mă pune peste tine mi-a invadat mintea. Așa că m-am urcat peste tine, nu stiu de ce dar am simțit să fac asta. Mă uimea frumusețea ta, nu puteam să nu te privesc mai de aproape. Ti-am atins buzele cu degetul, le-am trasat conturul si nevoia de a te sărută era din ce in ce mai mare. Am vrut sa o fac, dar știi ce? M-am oprit pentru că voiam ca primul nostru sărut să fie atunci când ești trează, nu când ești în lumea viselor. Și în seara aia mi-am dat seama ca m-am îndrăgostit de tine. Si uite ca dorinta mi s-a implinit. Am ajuns sa vorbesc cu tine, sa iti fiu alaturi si acum te pot privi in ochi fără să stiu că nu mă crezi un psihopat care te urmărește."

"Chiar esti unul" am chicotit. Poate ca ar trebui sa fiu suparata pe el pentru ce a facut, sa-l dau afara din casa mea, sa strig ca e un obsedat sexual si ca a intrat in casa mea cand eu dormeam, dar nu o fac. De ce? Pentru ca mi se pare cea mai bună dovadă in a-mi arata că el chiar ține la mine. Dacă nu o făcea, nu risca toate astea când știa ca poate fi prins imediat.

Ash râse si am continuat să vorbim. Mi-a povestit despre familia sa, chiar daca i-a fost destul de greu. Tatăl lui era un bețiv care de fiecare dată o bătea pe mama lui si pe el. Ashton trebuia să mai aibe un frate mai mic, dar din cauza loviturilor primite, mama sa n-a putut sa ducă sarcina la sfarsit. Au suferit enorm la această pierdere mult timp după, și din câte am înțeles barbatul care nu poate fi numit tata, la un an distanta a plecat fara sa isi ceara măcar scuze.

Cand a spus toate astea, Ashton doar a privit in gol vorbind destul de greu, dar totusi a ramas calm. Imi pare rau ca au trecut prin asta, nu meritau. Nimeni nu merita o asemenea copilarie in urma careia poti rămâne cu traume.

Mi-am pus brațele în jurul corpului său, punându-mi capul pe pieptul său și am dat frâu liber lacrimilor. Nu pot să nu plâng după ce am auzit, dar mă abțin să nu suspin prea tare. M-a luat și el în brațe spunându-mi să mă liniștesc si ca totul a trecut.

"Va fi bine, ok? Acum nu mai ești singur, eu îți voi fi alături atâta timp cât mă vei lăsa." Am spus privindu-l în ochi in timp ce imi ștergea obrajii de lacrimi.

"Mulțumesc." Și-a lipit fruntea de a mea.

"Nu trebuie să îmi mulțumești."

"Ba da. Doar tu îmi dai un scop de a trăi și pentru asta nu pot decât să iți multumesc că exiști. Nu ai idee cât însemni pentru mine si cât te iubesc."