WhatsApp // Ashton Irwin

Suferință

ASHTON P.O.V.

Tot ce făceam era sa privesc ecranul telefonului. Nu putea fi adevărat. Sigur Cara vrea sa scape de mine și baga pretextul ăsta. Mai bine ai suna-o. Odată în viața ta ai și tu dreptate, creier ciudat. Am intrat la contacte și fără sa mai stau pe ganduri, am apelat numărul Carei. După nici 15 secunde, o voce de barbat s-a auzit în difuzor.

"Alo!?" Nu putea fi adevărat. Refuz sa cred ăsta.

"Vreau sa vorbesc cu Cara" am spus clar abtinandu-ma sa nu tip.

"Tu ești Ashton, băiatul căreia Cara i-a spus ca e mai bine sa va îndepărtați?" Intreaba prea calm.

"Da, eu sunt. De unde știți?"

"De la fiica mea."

"Mi-o dați la telefon?"

"Baiete, nu cred ca ești orb. Ti-am spus în mesaj, Cara a lesinat. Suntem deja la spital."

"C-ce?" m-am bâlbâit privind in gol. "La dracu', vin acum"

După ce mi-a dat adresa spitalului, mi-am incaltat ghetele negre și mi-am bagat telefonul în buzunar, ieșind din casa în viteza. Urcand în mașină, mi-am aprins o tigare, trăgând cu forța din ea. Fumez doar când sunt stresat, pana acum se întâmpla foarte rar sa fumez, dar de la un timp, mai bine zis de când am cunoscut-o pe Cara, fumez câte un pachet pe zi. Imi mănâncă zilele fata ăsta, dar o iubesc prea mult ca sa renunț la ea.

Cinci zile nenorocite au trecut de când a plecat atunci. Am fost un prost ca am lăsat-o pe Selena lângă mine. Eram nervos dar nici eu nu stiu de ce mai exact. Eram prea orbit de faptul ca fata pe care o iubesc nu vrea sa fim împreună, asa ca am lăsat o tarfa sa se dea la mine și după Cara sa-mi spună ca mă iubește și e mai bine sa o uit. Cum se așteaptă sa o uit când eu simt ca n-am aer fără ea. Mi-e dor de convorbirile noastre, de vocea ei, de corpul ei. Mi-e dor de ea și acum când mi-a raspuns, aflu ca a lesinat.

După ce a plecat în seara aia, mi-am jurat ca o sa lupt pentru ea pana o voi câștiga cu adevărat. M-am îmbătat atunci. Rau. Niciodata n-am fost atât de beat, și asta doar pentru a uita tot ce mi-a zis ea. Dar degeaba. Cara tot mi se învârtea prin minte și am avut noroc ca era Luke lângă mine ca altfel eram pe cale sa fac ceva ce as fi regretat toată viața.

Am stins țigară în scrumiera din mașină cand am văzut ca am ajuns în parcarea spitalului. Fara sa mai stau pe ganduri, am fugit inauntrul clădirii.

"In ce camera e Cara Blake?"am intrebat repede când am ajuns lângă o asistenta, satena cu ochii verzi, de maxim 30 de ani, care sta in spatele unui birou alb, la calculator.

"Cine sunteți mai exact? Doar familia și cei apropiați au voie sa viziteze pacientii" spune plictisita.

"Iubitul ei" am mințit sperând sa mă lase sa intru. Totuși, am voie sa mi văd așa zisa mea 'iubita' nu? Doar e mea. Numai a mea.

"Hmm..imediat" zambeste spre mine, butonand calculatorul cu unghiile ei mari și colorate. "Etajul 2, salonul 16"

I-am mulțumit luând-o la fuga pe scări, ocolind toate persoanele și doctorii din drum. M-am oprit când am ajuns intr-un hol uriaș, cu multe scaune și într-o parte multe uși. M-am uitat la fiecare usa, căutând numărul potrivit. 16. Asta era. Am luat o gura mare de aer apăsând pe clanță, pășind înăuntru. Era acolo, întinsă pe spate, cu fata palida, ochii închiși cu cearcăne uriașe sub ei si buzele crăpate.

Am inaintat spre ea, asezandu-ma pe scaun luând mâna ei micuța în a mea. I-am mangaiat încheietura ușor, privind degetul sau inelar. Cel mai mult îmi doresc ca intr-o bună zi, pe acest deget sa se afle inelul de la mine. N-am crezut niciodată ca o sa am asemenea dorințe, dar totusi sper sa ma accepte si sa se întâmple.