Zyra era cândva un spirit al naturii pașnic ce-și ducea traiul într-o pădure idilică, dar aroganța oamenilor a pus capăt acestei vieți. Acum este doar o umbră noduroasă a ceea ce fusese, contorsionata de magia neagră ce a sfidat mersul firesc al vieții și al morții. Pătrunsa de o putere pe care nu o ceruse niciodată, puternica floare însuflețita a devenit o forță răzbunătoare a naturii, capabila să-și supună inamicii cu magie sălbatică și spini ca de fier în timp ce cauta pace.Dorindu-şi de mult să-şi ia soarta în propriile mâini, Zyra, planta străveche ce se afla la un pas de moarte, şi-a transferat conştiinţa într-un corp uman, pentru a dobândi o nouă şansă la viaţă. Cu multe secole în urmă, aceasta şi neamul ei dominau jungla Kumungu, folosind spini şi plante agăţătoare pentru a consuma orice animal care păşea pe tărâmurile lor. Pe măsură ce au trecut anii, populaţia de animale s-a diminuat constant şi, într-un final, a fost stârpită. Hrana a devenit din ce în ce mai greu de găsit, iar Zyra nu a putut decât să urmărească fără puteri dispariţia tuturor celor din neamul ei. A crezut că va pieri singură, până când apariţia unei vrăjitoare imprudente a reprezentat o şansă de salvare.A fost pentru prima dată în mulţi ani când Zyra a simţit o fiinţă atât de aproape. Foamea a fost cea care a condus-o către vrăjitoare, însă un alt instinct, mai profund, s-a impus. A sufocat-o cu uşurinţă pe femeie între spinii săi, însă, în timp ce savura această ultimă masă, nişte amintiri ciudate i-au invadat gândurile. A avut o viziune a unor jungle de metal şi piatră, unde oamenii şi animalele prosperau. O magie puternică i-a invadat venele, astfel că a început să croiască un plan elegant, dar riscant, pentru a supravieţui. Folosindu-se de amintirile femeii, Zyra a revărsat recent descoperita magie pentru a crea o fiinţă cu formă umană.Nu avea de unde să ştie ce fel de lume o aşteaptă, însă nu mai avea nimic de pierdut. Când a deschis ochii, Zyra a fost copleşită de puterea brută pe care o stăpânea din acel moment. Şi-a dat seama cât de vulnerabilă devenise abia când a remarcat rămăşiţele plantei care a fost odată. Dacă acest corp a murit, nu mai exista nicio reţea de plante agăţătoare printre care să se retragă, nicio rădăcină din care să renască... însă acum se simţea cu adevărat vie. Avea să străbată lumea pentru prima dată precum animalele, iar un surâs întunecat a început să se contureze pe buzele sale. Era o fiinţă renăscută şi avea acum atât de multe oportunităţi.
