DEATH: NOPȚILE ASASINULUI

❹. Începutul jocului

    

      Buzele lui Jeshua se subţiază formând o linie rigidă, curbată-n jos.

    —  În cât timp crezi că poți îndeplini aceste sarcini? Spune și se așează din nou pe canapea.

     Ridic din umeri.

     — Depinde unde trebuie să merg. Este exclusă ideea de a folosi avionul și  este indicat să folosesc mașina, iar trecerea graniței în mod legal iese și ea din discuție. O să folosesc tunelul vechi din Tijuana. Voi avea nevoie ca cineva să mă aștepte în Barrio Logan cu o mașină.

     Încerc să îmi mențin calmul și concentrarea. Aceasta este doar o altă misiune, nu mai mult de atât.  Totuși, simt un fior de neliniște în pieptul meu.

     Patruzeci  de ore, îmi repet cifra în minte, încercând să îmi imaginez fiecare detaliu al călătoriei. O zi întreagă și încă jumătate. Nu sunt sigur dacă pot să stau atât de mult timp în mișcare ferindu-mă de poliție. Crimele comise în America mă împiedică să călătoresc liber în această țară. Actele false sunt, oarecum, nefolositoare dacă polițiștii încep să suspecteze ceva. Tocmai de aceea trebuie să folosesc metode alternative de a intra pe teritoriul American.

     — Cei pe care trebuie să îi verifici sunt amândoi din Chicago. De cât timp ai nevoie ca să ajungi cu mașina acolo?

     Mă gândesc la toate astea ca la un joc de șah. Orice greșeală poate fi fatală, așa că-mi iau timp să pun fiecare piesă la locul ei. 

     — Trebuie să evit să intru prin orașe, ceea ce înseamnă să folosesc exclusiv autostrada. În jur de patruzeci de ore, dacă punem și pauzele necesare. Doar tranversarea tunelului o să dureze în jur de două- trei ore. Ceea ce îmi ceri să fac o să dureze mult mai mult. Poate chiar și o lună.

     Jeshua se  uită la mine cu  sprâncenele încruntate.

     — O lună? Aveam impresia că ești mai eficient. Nu poți să tragi de timp atât de mult.

     Îmi simt pulsul accelerându-se în timp ce îmi strâng pumnii și îmi controlez respirația. Presiunea începe să se simtă tot mai puternic, ca un pumn de oțel strâns în jurul gâtului meu. În mintea mea, gândurile se ciocnesc unele de altele, încercând să găsesc o soluție.

     — Vrei să omor un om și pe alții doi să-i verific la sânge. Oamenii ăștia trăiesc ascunzându-se de poliție, crezi că o să fie ușor să aflu informațiile pe care mi le ceri?

     Dialogul se întrerupe pentru câteva clipe, lăsând loc tensiunii și incertitudinii să plutească în aerul dintre noi. 

     Jeshua își ridică privirea către mine, ochii săi străpunzându-mi gândurile și trăind o viață proprie. În timp ce vorbește, vocea sa sună ca un ecou rece și amenințător, pătrunzând în profunzimile minții mele.

     — Dacă  te simți  copleșit de sarcină, poate ar trebui să te gândești de două ori dacă ești pregătit să o îndeplinești. Nu îmi plac oamenii care promit multe și livrează puțin.

     Simt cum fiecare fir de mușchi din corpul meu se contractă, alimentând flacăra furiei care arde în mine. Mă ridic de pe canapea cu o determinare feroce, parcă mișcându-mă ca un animal sălbatic în căutarea prăzii. Corpul meu arde de hotărâre, iar pumnii strânși sunt simbolul puterii mele neînfrânate.  În fața mea, Jeshua privește cu uimire și, poate, cu un strop de frică, confruntându-se acum cu furia pe care încep să o eliberez.

     —  Ai să înveți să nu mă mai subestimezi! Am făcut prea multe pentru tine ca să începi acum să te îndoiești de abilitățile mele. Dacă vrei ca lucrurile să fie făcute fără vreo urmă de greșeală atunci o să îmi acorzi timpul pe care ți-l cer.