DEATH: NOPȚILE ASASINULUI

❺.Lacrimi amare

     Seara trecută am cedat oboselii pe canapeaua plină de căldură din livingul Sofiei, dar când mi-am deschis ochii, în urmă cu câteva minute, m-am găsit întinsă pe o altă canapea, una care, în loc să aline durerile lombare, le amplifică cu o severitate nemiloasă.  Aerul din încăpere e sufocant, iar căldura mă îmbolnăvește. Îmi doresc să mă întind puțin pentru a ușura această durere, dar teama mă paralizează. Nu vreau să mă întâlnesc cu Death. Încă nu sunt pregătită.

     Există  un singur mod în care am putut  ajunge aici, și gândul că Death m-a purtat în brațe, ca pe o marfă, îmi întunecă mintea. Ar fi putut să mă aștepte să mă trezesc.

     Îmi pun prea multe speranțe în el, speranțe ce par să se risipească precum fumul în vânt. Este evident că, lispa sa de emoții, este una dintre trăsătuile sale definitorii, sau în cazul în care acestea există, sunt înnăbușite cu brutalitate de furia și setea lui neostenită de sânge. 

     Când l-am privit pentru prima dată în ochi, lucru care s-a întâmplat fulgerător de rapid, am simțit cruzimea din interiorul lor. Acea privire nu poate fi decât a unui criminal, iar din partea unei astfel de persoane nu pot să am așteptări. Nu cred că voi mai avea vreodată curajul de a privi în ochii săi. Gheața pe care am simțit-o în suflet m-a bulversat atât de mult încât am început să simt pericolul mai tare decât în momentele în care eram cu tatăl meu vitreg.

     Încerc să-mi adun curajul de a a mă trezi, conștientă că Death este undeva prin această încăpere. Aud sunetele ritmice ale tastelor de pe un laptop, sau calculator. Nu este departe de mine; uneori îl aud sorbind, probabil își bea cafeaua, sau ceva asemănător. Sunt cu spatele la el.

     Pijamalele acestea, pe care mi le-a oferit Sofia, trebuiau să mă facă să mă simt confortabil, dar se dovedesc a fi un adevărat coșmar pentru mine. Întradevăr, sunt catifelate, dar faptul că a existat doar un material, atât de subțire, între mine și Death mă înfioară. Dacă aș fi fost conștientă în momentul în care m-a adus în această nouă locație, probabil că aș fi fost prinsă, din nou,  într-un atac de panică. Un alt aspect pe care îl detest la această îmbrăcăminte este decolteul adânc al bluzei și modul în care pantalonii îmi evidențiază formele. Faptul că trebuie să stau cu spatele la el, purtând această pereche de pantaloni, nu face decât să îmi agraveze starea de neliniște.

      Încerc să îmi controlez respirația și să îmi adun curajul. Însă, chiar și în mijlocul acestei încercări de a-mi păstra calmul, simt cum tremurul mâinilor îmi dezvăluie teama adânc înrădăcinată. Nu pot rămâne pe această canapea, continuând să despic firul în patru.

     Mă ridic cu hotărâre de pe canapea, simțindu-mi inima bătând cu putere în piept. Nu mai pot sta acolo, învârtindu-mă în cerc, analizând fiecare detaliu înfricoșător. 

     Această mișcare bruscă l-a alertat pe Death, atât de tare încât a apucat pistolul, de pe unde naiba și-l ținea, și l-a îndreptat amenințător spre mine.  Inima îmi bate atât de tare încât parcă îmi umple urechile cu sunetul propriului meu puls.

     — Am fost pe punctul de a mă întreba dacă ai intrat în hibernare sezonieră, replică lăsând arma jos. Evident, doar a reacționat impulsiv la mișcarea mea bruscă. 

      — Ești atât de bună la somn, încât ai putea obține un doctorat în asta. Sunt invidios. De obicei,  plătesc pentru sănătatea somnului pe care o ai tu.

     Îmi încrucișez mâinile la piept, simțindu-mi sânii expuși, și îmi dau seama că Death pare să se fi trezit plin de sarcasm în această dimineață. Cu toate acestea, nu pot să râd la replicile sale, deoarece el nu are habar de când n-am avut un somn atât de liniștit. Observând lumina care pătrunde timid prin geamul acoperit cu o perdea îngălbenită de timp, îmi dau seama că trebuie să fie trecut de amiază. Mă gândesc la cât de mult timp a trecut de când am avut ultima oară parte de un somn atât de lung și odihnitor. Parcă au trecut luni întregi de la acea vreme.