DEATH: NOPȚILE ASASINULUI

➐.Un hoț cinstit

Esmeralda a apărut în viața familiei Capetillo ca o scânteie într-o încăpere plină de dinamită, iar asta îl neliniștește pe Joshua mai mult decât ar vrea să arate. Altfel, n-ar fi venit în persoană, aici, în parcarea unui mall aglomerat, să discute cu mine, în timp ce sora lui mai mică își pierde timpul pe la cumpărături. Adevărul e că, oricât de duri ar fi, până și cei mai de temut oameni își au slăbiciunile lor când vine vorba de familie.

Mă sprijin de portiera mașinii, îmi aprind o țigară și îl privesc cum încearcă să poarte masca de calm impenetrabil, de parcă ar fi controlat fiecare părticică din lumea asta. Dar ochii lui trădează tensiunea – aceeași tensiune care l-a adus aici, cu mâna strânsă nervos pe mânerul portierei. Simt un zâmbet strecurându-mi-se pe buze. Capetillo și ai lui sunt întotdeauna pregătiți, întotdeauna gata să înfrunte pericolele, să lupte până la ultimul om. Și totuși, iată-i, vulnerabili în fața unei verigi slabe.

Joshua nu știe, dar tocmai asta îmi place cel mai mult la oamenii ca el – au impresia că pot controla totul, că nimeni nu le poate pătrunde scutul imbatabil. Dar adevărul e că oricine poate fi zdrobit, mai ales când ți-e frică pentru cineva apropiat.

— Dacă știam că astăzi e vorba de o ieșire la cumpărături în familie, poate aduceam și eu un coș de picnic, să facem din întâlnirea asta ceva de neuitat, spun, cu o urmă de sarcasm în glas.

Joshua mă privește încordat, fără urmă de amuzament, dar asta doar îmi intensifică plăcerea. Adevărul e că toată situația asta mă distrează la culme.

Joshua scoate din buzunar un tub de medicamente și mi-l întinde, fără să ofere vreo explicație. Nu am nevoie de una. Știu deja ce e în el. Amfetamine. Gustul amar al dezgustului mi se așază pe limbă, transformând într-o clipă toată iritarea într-o furie mocnită.

— Ai de gând să o droghezi? întreb, privindu-l intens.

— Ai spus că nu poți să o controlezi așa cum e acum, răspunde el cu voce joasă. Pastilele astea îi vor calma nervii, o vor ține departe de probleme cât timp îți faci treaba. Poate că nu-i ideal, dar e eficient.

Inspir adânc, încercând să-mi stăpânesc frustrarea, dar furia nu se lasă domolită. Știm amândoi ce fac pastilele astea, iar „eficient" e doar o scuză slabă. Drogurile îi vor adormi emoțiile, îi vor amăgi mintea, dar totul e o iluzie temporară.

— Chestiile astea amorțesc doar pentru o vreme, Joshua. Și când încetează să le ia... ce crezi că se va întâmpla? Te joci cu focul, îi spun, iar avertismentul meu e la fel de tăios ca lama unui cuțit.

Joshua mă privește rece, de parcă replicile mele ar fi doar niște cuvinte goale.

— Așa cum ai procedat în cazul lui Diego, poți să o faci și cu ea.

Diego. Amintirea lui îmi trece ca o umbră prin minte, dar situația e alta.

— Diego a trecut printr-un episod traumatic. Era vulnerabil. A fost simplu să folosesc sugestia asupra lui. Esmeralda e altceva. Probabil toată viața ei a fost un episod traumatic continuu. Trauma e parte din ea, iar niciun truc, nicio pastilă, nici măcar luni întregi de terapie nu vor scoate asta din ea.

Între mine și Joshua se așterne o tăcere tensionată, o tăcere în care amândoi știm adevărul. Esmeralda nu e Diego.

— Știu că ai învățat niște trucuri murdare, despre cum să te joci cu mintea oamenilor. Adevărul e că nu-mi pasă dacă metodele tale îi fac rău, îmi spune, cu o sinceritate tăioasă. Realitatea e că probabil nu mai are ce să piardă. Dacă nu poate fi salvată... poate ar trebui să-i curmăm suferința.