DEATH: NOPȚILE ASASINULUI

❻Mască de gaze?

     — Să știi că sunt impresionat de cantitatea de lacrimi pe care o poți produce.

     Îmi dau ochii peste cap, sarcasmul lui începe să mă calce pe nervi. Mă întreb cât de mult se poate bucura din această plăcere amară de a fi ironic. Poate că ar trebui să-i spun direct să înceteze, dar nu vreau să îl hrănesc și mai mult cu reacția mea. Oricum ar fi, trebuie să găsesc o modalitate de a-l stinge.

     — Sper că nu ai plănuit să îmi aduni lacrimile într-un borcan ca să le numeri. 

     După replica mea, îl văd pe Death ridicând ușor din sprâncene, un zâmbet subtil apărând pe buzele lui.  Îmi simt inima bătând mai repede în piept, în timp ce mă întreb ce gândește cu adevărat. Oare se simte provocat de replică sau îi trezește un fel de admirație pentru abilitatea mea de a-i face față cu aceeași monedă? 

     — Nu te chinui, știu că nu ai avut prea multe șanse să-ți exersezi umorul, apropo,  borcanele de lacrimi nu sunt la modă în cercurile mele sociale.

     — Și ce este în trend, în lumea ta?

     —  Să fii mereu pregătit pentru orice provocare. Și eu sunt tot timpul pregătit să fac față oricărui obstacol, tu ești?

     Privesc în ochii lui, deși mi-am promis că nu o să mai fac acest lucru.  Ei îmi transmit o vechime și o înțelepciune care ar putea să spulbere orice iluzie despre o minte tânără și nesățioasă. Pornește în mine  o stare stranie, aceea în care te simți confruntat cu atâta experiență și vicisitudine încât nu poți să-ți stăpânești nici măcar propria respirație. Ca și cum întreaga sa existență este înscrisă în acele priviri, o poveste a vieții și a morții, a unui trecut pe care eu doar încep să-l întrezăresc.

     — Așa credeam și eu, spune închizând laptopul apoi ridincându-se de la masă.

     — Ți-am băgat hainele la spălat seara trecută, poți să le îmbraci acum, sigur sunt uscate. Pregătește-te să ieșim, trebuie să adunăm cele necesare pentru această călătorie.

     — O să merg cu tine? Întreb alarmată.

     — De ce ești atât de surprinsă, nu-ți place compania mea?

     — Nu cred că surprinsă este cuvântul potrivit. Mai degrabă, îngrijorată. Unde mergem?

     — Tu ai nevoie de haine potrivite pentru această călătorie, eu am nevoie de mască de gaze, lanterne, o trusă nouă de urgență și alte câteva lucruri puțin mai greu de procurat. Ai maxim cinci minute la dispoziție ca să fii gata. 

     Tocmai a spus că are nevoie de o mască de gaze? Asta-i lipsește lui pentru această misiune? Nici nu vreau să mă gândesc care sunt lucrurile greu de procurat despre care vorbea.

     Death părăsește camera, cu laptopul  în mână, iar eu rămân, încercând să îmi adun gândurile. Pare să aibă un dar de a lăsa oamenii fără replică, fiecare dintre cuvintele sale sarcastice venindu-i firesc, ca și cum ar fi antrenat în acest artificiu până la perfecțiune. Îmi dau seama că este maestru în arta conversației, în timp ce eu abia reușesc să țin pasul cu el. Este ca și cum a știut întotdeauna ce să spună pentru a mă arunca în derută, iar eu am căzut în capcana subtilității lui fără să-mi dau seama.

     Găsesc mașina de spălat în baie, iar un sentiment de ușurare mă cuprinde. Baia, deși veche, emană un aer de curățenie. Măsurând fiecare obiect cu privirea, observ că nu abundă în lucruri - doar strictul necesar: detergent de rufe, gel de duș, pastă de dinți și periuța, un parfum și câteva prosoape curate. Singura excepție este baxul de hârtie igienică, așezată într-un colț al încăperii. Îmi pun în minte această mică observație, gândindu-mă cum aș putea folosi această informație împotriva lui, atunci când replicile lui sarcastice încep să mă irite.