Uciderea sergentei 10

Capitol II

— Noaaaaapte de vis, timp prea sfânt, toate doooorm, pe pământ. Doooooouă inimi vegheaaază, pruncul dulce viseazăă, într-un leagăn de câÂÂNT, îîntr-un leagăn de cââânt. LA ANU ȘI LA MULȚ' ANI!

Grupul de colindători a școlii militare a încheiat glorios momentul artistic din fața ușii cancelariei, zâmbind entuziasmați, purtând căciuli cu Moș Crăciun sau coarne de ren, și sunând asurzitor din clopoțel. Locotenentul, însă, i-a privit neutru și plictisit, fără a schița o singură reacție.

— Bravo. Acum ce-așteptați, colaci?

— Nuu, domn locotenent. Am vrut să vă facem noi așa o surpriză și să vă colindăm.

— Făceți-mi o surpriză și plecați.

Grupul a rămas cu gurile căscate, depășiți de acordarea unui răspuns la tipicele vorbe indiferente ale ofițerului. Locotenentul i-a privit și el, parcă ironic și intenționat, cu sprâncenele ridicate, iar aceștia au continuat să tacă.

— Păi oricum plecăm, domnule locotenent, c-avem permisie.

— Serios? a exclamat el sarcastic. În sfârșit scap de voi??

Când aceștia s-au uitat, tăcuți iarăși de vorbele lui, locotenentul a zâmbit, dar peste o secundă, zâmbetul i-a căzut, și i-a privit serios.

— Mâine dimineață să-mi aduceți biletele de învoire înainte să plecați. 

Și a închis ușa, rapid și destul de violent. El era comandantul companiei lor și se zărea iubirea lui incontestabilă pentru ei...sau pentru Armată. Omul care din 10 cuvinte, 8 erau înjurături și 2 cuvinte sfidătoare la adresa Armatei. Genul de ofițer care ar fi plecat din sistem și dacă se elibera un loc de vânzător la Lidl. Cu siguranță asta ar fi fost un ,,Crăciun Fericit" pentru aceștia, dar un pic mai...violent. Cam la fel de violent ca junghiul pe care Dona încă îl simțea la spate din cauza căzăturii pe gheață.
Plecând pe hol după mirobolantul colind, Dona și-a atins spatele cu palma și a oftat, sub privirile confuze ale colegei ei.

— Încă te doare?

— Mh...

— Nu minți!

— Bine, da, a răspuns Dona răsuflând. Dar numai puțin.

— DONA! Nu minți!

Dona a păstrat tăcerea, prefăcându-se amuzată de situație, însă, la intersecția dintre holuri, colega ei a tras-o brusc de braț.

— Elena, ce faci?!

— Taci, te duc la medic.

— Elena, sunt bine!

— Ba nu ești, a răspuns ea mărind pasul.

— Vorbesc serios, dă-mi drumul!

— Dona, te iau pe sus. Mergi!

Încercările Donei de a se elibera au fost total fără reușită, întrucât forța hotărâtă a Elenei a condus-o pe aceasta până pe holul infirmeriei. Oprindu-se la ușa cabinetului, Elena a bătut la ușă și după răspunsul de aprob din interior, a intrat cu aceeași tragere a Donei.

— Să trăiți, domnule căpitan. Am și eu aicea o domnișoară care nu vine decât dacă o iau eu pe sus.

Căpitanul, un medic ofițer tânăr, a ridicat capul din birou și le-a privit încruntat, de parcă aștepta să audă motivul pentru care a fost deranjat din treaba lui.

— Hai, Dona, zi ce ai, i-a spus Elena.

— Domn căpitan, n-am nimic. I-am zis că nu vreau să vin și m-a adus aici.