Uciderea sergentei 10

Capitol X

27 Ianuarie 2019. Zăpada începea ușor să se dezghețe, sau așa avusese impresia Dona ieșind afară în această dimineață. Soarele palid era ca o binecuvântare în frigul pe care l-au dus cu greu spre sfârșitul iernii. Din zvonurile auzite de Dona, urmau să primească noile uniforme combat în primăvara care urma, însă nu avea încredere în promisiunile statutului și preconiza primirea lor mult mai târziu, chiar și după absolvirea lor din vară. Norocul le-a fost cu uniforma de oraș care i-a salvat de multe geruri unde nici măcar puloverul și termicul de dedesubt nu făceau față la acea uniformă. La cât de frig se spusese la știri că fusese în ziua înmormântării Eliei, era aproape imposibil ca cineva să reziste până la final în uniforma ripstop. Dona credea că acei militari care au venit atunci în uniforma de instrucție, erau prea căliți sau nu preconizaseră frigul. Se vedea până și în poze ceața aceea de ger din preajmă, și pozițiile încordate ale militarilor din Regiment, nevoiți să stea minute în șir, în formație. Lacrimile tuturor înghețaseră pe obraji, și în unele poze cu militari care țineau discursuri la pupitru, se observa aburul de frig ieșind din gura lor.
Acum se împlineau 40 de zile de la moartea Eliei și vremea era cât de cât mai suportabilă, de parcă Dumnezeu începea să accepte moartea tragică a sergentei. Dona se afla în restaurantul cimitirului din capitală, privind de la masă toți acei oameni care s-au adunat pentru praznicul Eliei. Oameni puțini, aparent restrâns, reprezentanți ai familiei Eliei și colegii apropiați de la Regiment. Nu avea încă imboldul de a intra într-o conversație cu cineva, fiindcă se temea să nu deranjeze subiectul despre Elia, însă mister Aroganță avea deja jumătate de oră bună de când vorbea cu colegii lui de la Regiment, stând toți în picioare lângă șemineu. Locotenentul era îmbrăcat ca un tată de 45 ani, cel puțin așa interpreta Dona ținuta lui, mai ales și din cauza părților de chelie care i se formau, avea un pulover bleu-marin, tip polo cu nasturii descheiați la gât, blugi și o jachetă de piele pe care nu o dăduse încă jos, prins atât de intens în conversația cu restul ofițerilor. Dona își luase o cămașă neagră, fiindcă atât găsise adecvat ceremonialului, și ascultând tăcută ceea ce se vorbea, mai ales vocea stridentă și subțire a lui mister Aroganță, se juca adesea cu mânecile acesteia.

— Cum te-ai împiedicat tu atunci de pat, vai că am murit de râs, a spus unul din ofițeri.

Făcuse referire la Mister Aroganță, fiindcă i se adresase lui și din chicotul amuzat al acesteia părea evident că el era cel care o făcuse. Din ce auzise Dona în ultimele minute, aceștia povesteau despre o seară în care se aflau la Regiment și jucau într-un dormitor din Batalion un fel de Baba Oarba, cu lumina stinsă. Aparent fazele de neuitat au fost din tura în care mister Aroganță era legat la ochi, zicând replici amuzante, cu o curea în mână de la ținuta Regimentului de ceremoniale cu care lovea oamenii pe care-i simțea în preajmă, și împiedicându-se de anumite obiecte din acea cameră. Avusese și Dona unele momente în care aproape izbucnea în râs, dar nu considera a fi un subiect potrivit pentru un praznic funerar.

— Și după aia a aprins Elia becul chiar când te duceai spre ea.

Ah, acum înțelegea de ce vorbeau despre aia acum. Fusese și Elia în acea seară și probabil că momentul i-a făcut să își amintească de acea distracție avută cu toții. Dona își simțea pielea încrețită din cauza emoțiilor și gândurilor care o cuprinseră. Ce trist era să se povestească o amintire frumoasă cu o persoană, iar acea persoană să nu mai fie acum. Rămânea veșnic doar în acele amintiri și nu mai puteau face altele cu ea niciodată. Cum era posibil ca o fată care zâmbea și se bucura atât de mult de viață să își pună capăt la tot, cu o seară înainte de avansarea carierei ei militare? Elia a fost îngropată de prietenii ei, cu care se distra în Regiment și își creau amintiri de neuitat. Dona îi recunoștea pe câțiva dintre ei din pozele de la înmormântare, doi care vorbeau acum despre acea întâmplare îi căraseră cavoul Eliei pe umeri spre mormânt, iar restul îi recunoștea Dona din formația Regimentului care a stat la înmormântare. Luând o gură de cola din pahar, mister Aroganță s-a răsucit spre masă și a arăt brusc cu brațul în direcția Donei, privind-0.