Uciderea sergentei 10

Capitol XVI

Sfârșitul lui aprilie. Zodiacal, la granița între Berbec și Taur. Dona știa asta, fiindcă doar la asta se gândea azi. Era ziua de naștere a lui mister Aroganță, deci Berbec sau Taur? Unde îi înclineau astrele? Dacă ar fi răspuns Dona, ea credea că îi înclineau astrele spre prost, dar ce păcat că ,,Fițos, Sarcastic și Selectiv" nu era o zodie, fiindcă aia era zodia lui.
Afară era cald, în sfârșit putea purta doar vestonul uniformei, ba chiar în interior mai stătea uneori cu cămașa ripstop suflecată. Nu avea curaj încă să iasă afară cu ea așa, deși gradele erau suficiente cât să o convingă de faptul că e cald. Cadrele, însă, o făceau și Dona le zărea adesea în cămașa ripstop, suflecată, pe drumurile școlii. Mai puțin mister Aroganță care tot timpul trebuia să facă lucrurile altfel; el era în tricou sau în vestonul combat, întrucât avea uniformă nouă, normal. Era și azi tot despre el, de fapt în fiecare zi era despre el pentru Dona, căci oricum ar fi făcut, tot trebuia să ajungă la ușa cancelariei lui sau doar să-l zărească pe platou. Era peste tot și era stâlpul principal al activităților din școală. Mister Aroganță știa tot, se ocupa de tot și ghida tot. Și peste ani, ea era sigură că dintre toate cadrele școlii, toți și-l vor aminti doar pe mister Aroganță. Dacă el și-a propus să rămână în istoria acestei școli, i-a reușit chiar și fără intenția de a o face. Un alt lucru îl știa Dona precis: și ea avea să rămână o amintire din dulapul lui mister Aroganță datorită cadoului pe care l-a comandat încă din Mai pentru ziua lui, aparent ținută ascunsă de el azi, și anume cana cu figurina lui, îmbrăcat în uniforma Regimentului.

— Și acuma fix să nu fii aici, a șoptit ea.

S-a apropiat de ușa cancelariei lui, ținând cutia în palmă, și s-a oprit chiar în fața ei. A așteptat o clipă cât să răsufle, să își ia curajul de a bate. Oare îi stătea părul bine, regulamentar? Uniforma era în regulă? Oricum mister Aroganță găsea defecte indiferent cât de perfect se prezenta cineva, deci nici nu mai avea sens să mai verifice. A ridicat pumnul și a bătut ușor, iar dacă era un pic atentă la ușă, putea auzi niște mici zgomote, ca și cum cineva vorbea. Era cancelaria companiei lui și în mare parte doar el stătea în ea, așa că nu putea fi decât mister Aroganță cel care vorbea. Părea să fie vocea lui. Însă dacă nu se auzea așa răsunător de după ușă, însemna că vorbea blând, probabil la telefon. Deci avea o stare bună. Era și normal, era ziua lui de naștere. Dacă și acea persoană de la telefon mai începea cu complimente la adresa lui cum că ,, Să ai parte numai de succese, dar tu oricum ai " și alte urări din astea, îl entuziasmau.

— Imediat, a răspuns locotenentul din cancelarie.

Da. Clar avea o stare bună. Nu răspundea la bătăi de ușă decât atunci când se simțea bine, iar ,,Imediat" îl folosea atât de rar, încât Donei i se părea că e prima oară când mister Aroganță îl rostește. Maxim era un ,,Da", adesea pe un ton strigat, de parcă locotenentul era băgat prin dulapul cu acte și dura ceva timp să iasă. Însă în proporții dominante, nu zicea nimic și nu știa nimeni niciodată dacă a auzit sau nu bătaia, fiindcă putea deschide ușa peste câteva secunde sau peste 10 minute. De data asta aparent a durat puțin, căci mister Aroganță deschisese ușa acum, privind-o în ochi pe Dona.

— Da, a spus el și a coborât ochii spre cutie.

— Ă, domnule locotenent...la mulți ani.

Proastă mai era și ea. Dintre atâtea formule spectaculoase, ea a ales direct un La mulți ani obosit, de parcă până și acel La mulți ani își ura viața și cel mai probabil dacă avea picioare, pleca din situație. Mister Aroganță s-a încruntat, rezemându-și antebrațul de pragul ușii, și a ridicat ușor sprâncenele. ,, Felicitări, Dona, l-ai făcut să își ridice sprâncenele". Urma ceva, dar nu bun. Era privirea lui mustrătoare, cea care urma să judece, să certe sau să ceară explicații. Oare dacă îi întindea cutia, mai salva din situație?