Uciderea sergentei 10

Capitol VI

Era 3 Ianuarie 2019, iar mica vacanță a lor se încheiase mai repede decât ar fi crezut. Anul Nou venise și el pe neașteptate și mulți încă nu voiau să conceapă faptul că nu mai sunt în 2018. Elia era, în schimb. Elia Miron, frumoasa sergentă a Regimentului, devenise ,, Cazul Eliei Miron, 17 decembrie 2018". La aproximativ 3 săptămâni de la sinuciderea ei, omenirea părea încet, încet, să treacă peste șocul ce i-a ținut treji și indignați, iar știrile și subiectele păreau să se depărteze de ea. Acum nu era decât un caz închis, o sinucidere pe care oamenii trebuiau să o accepte, la fel ca și ideea că Elia nu mai e. Cu toate acestea, Dona nu voia să treacă. Avea atât de multe întrebări în cap pe care nu voia să le îngropa, și o tulbura până și faptul că lumea o uita pe Elia Miron în 2018. I se păreau atât de multe lucruri făcute la repezeală și o anchetă ce nu pătrunse deloc în detalii. Suicid. Dar de ce? Și cum? Și de ce a ales sergenta Regimentului să își pună capăt zilelor în apogeul carierei ei militare? Poate că poliția și instituțiile erau obișnuite cu cazuri de suicid din partea militarilor, însă Elia nu părea să fie cu asemenea gânduri și dacă a comis-0, însemna că erau lucruri foarte puternice în interiorul ei care să o împingă brusc la gestul acesta. Lucruri ce au fost, însă, îngropate și uitate lângă mormântul ei din cimitirul militar.
Cineva care se părea, în schimb, că nu uita așa ușor era mister Aroganță. A așteptat finalul vacanței ca să se întoarcă, cu nerăbdare, iar studenții și-au dat seama de asta când a luat-o pe Diandra la cancelarie, fata care în vacanță trimisese videoclipul acela, imediat ce a pășit pe platoul școlii militare. Nimeni nu știa ce s-a întâmplat în cancelarie cât timp locotenentul a chemat-o la el, însă își puteau imagina, mai ales că unii studenți care erau prin preajmă au spus că au auzit țipetele locotenentului. Mister Aroganță nu era un ofițer de jucat și odată ce era tras de coadă, ataca până la distrugere. De aceea nimeni nu îndrăznea să îi facă probleme. Diandra l-a tras de coadă, totuși, și acum trebuia să se obișnuiască cu faptul că va fi bântuită de locotenent pentru eternitate; până acesta îi va suge sufletul și întreaga existență.

— Da eu nu înțeleg, cum de a aflat de videoclip?

Dona îi privea de pe geamul dormitorului ei, auzind comenzile țipate ale lui mister Aroganță. Diandra era pe platou și avea ceva timp de când făcea flotări cu palmele în zăpadă, iar în fața ei, mișcându-se într-o parte și în alta milităros, se afla mister Aroganță, ținând mâinile la spate. Era îmbrăcat cu scurta de iarnă a uniformei combat, purtând pe cap capela noii uniforme cumpărate cu aroganță din bani proprii, căci schimbarea la noua uniformă încă nu se făcuse. Asta era plăcerea lui, să iasă în evidență. Și a reușit, mai ales că noua uniformă costa foarte mult, dacă era cumpărată individual, și nu primită de la Armată. Acum își dădeau seama foarte ușor unde e, tocmai fiindcă se deosebea prin uniforma purtată. Dona avea impresia că pe zi ce trece, parcă devenea tot mai arogant și nu știa dacă i se părea atrăgătoare chestia asta la el sau începea s-o dezguste aerele lui de băiat de bani gata.

— Cineva din compania asta e turnător...a șoptit ea.

A plecat de la geam și a mers la ușa camerei, ieșind pe coridorul căminului. Ceva i se părea dubios și foarte întrebător, dar nu știa cum să afle răspunsul. E clar că cineva i-a spus lui mister Aroganță de acel videoclip, sau chiar i-a redirecționat mesajul Diandrei de pe grup, dacă știa până și ce fată l-a trimis. Nu putea fi altcineva decât unul din colegii ei din companie, fiindcă pe grupul acela nu era nici măcar comandantul lor de companie care, presupus fiind, să-i fi zis locotenentului în cancelarie. Erau doar ei. Cineva avea relații cu locotenentul, prietenie, afaceri, sau un simplu trădător de companie care s-o pârască pe Diandra, deși Dona se îndoia de asta. Erau uniți și tot ce se întâmpla în compania lor, rămânea în compania lor. Însă de data aceasta, unul din frații lor a vrut intenționat s-o dea în gât pe Diandra, deci cineva era în relații bune cu mister Aroganță.
Dona a părăsit căminul și a ieșit pe platou, simțind gerul de Ianuarie până în oase, și a mers de-a lungul acestuia, prin fața căminului, pentru a merge înspre infirmerie. Nu voia să se uite insistent la scena instrucției dure pe care locotenentul i-o înfingea Diandrei ca sulița, așa că a privit în față, mutând din când în când capul pentru a se preface că se uită la copaci sau la cer. Dacă o prindea mister Aroganță în portbagaj atunci în capitală, era ea în locul fetei. Îi era milă de Diandra acum pentru cât îndura în acel frig năprasnic, dar și de gâtul locotenentului care de jumătate de oră urla încontinuu. Știa sigur că o să aibă nevoie după asta de kinetoterapie, ca să-i pună oasele Diandrei înapoi, iar locotenentul...ceai cald și Strepsils intensiv miere și lămâie.