Uciderea sergentei 10

Capitol V

Ceva mai rău de atât nu credea că s-ar fi putut întâmpla. Prefera mai bine să o vadă în mall și începea să urască faptul că se comporta după impulsurile ei de moment. Mașina încă mergea și nu știa unde se duce și cât va dura, și avea anxietate pentru fiecare frână sau încetinire a lui mister Aroganță. Era în mașina lui mister Aroganță! Locotenentul era la volan în acel moment, iar ea era ascunsă în portbagajul lui. Îi era greu încă să proceseze întreaga situație și cu siguranță avea nevoie de mult timp pentru a realiza ceea ce tocmai se petrecea. Știa un singur lucru: Dacă locotenentul o prindea, îi scria Moarte pe fruntea ei. Își imagina numai, de fiecare dată când mașina se oprea probabil la semafor, că mister Aroganță va deschide brusc portbagajul și o va privi cu ochii lui pătrunzători, aplecat, ținând palma pe ușa portbagajul. Dacă nu știuse cum arată iadul, acum știa și arăta exact așa.

— Deci dacă oprești cumva și deschizi portbagajul ăsta, nu mai vorbesc cu tine niciodată, a vorbit Dona ridicând ochii în direcția banchetelor.

Auzea muzică în mașină, ceva soiuri de remix-uri de loft scump și plimbări cu mașina, și asta o liniștea cât de cât, fiindcă nu o putea auzi. Aparent locotenentul era în vibe-ul condusului noaptea, pe bulevardele capitalei, cu muzică care până și asta era arogantă.

— Da, efectiv ce zic eu, a pufăit Dona. De parcă moartă aș mai putea vorbi...

Însă Dona și-a acoperit repede gura cu palmele, auzind cum mister Aroganță reduse din volumul muzicii. Mâinile îi tremurau și simțea cum inima îi bătea expeditiv, fiind speriată până și să respire. Brusc, aceasta a auzit cum locotenentul începuse să vorbească.

— Ce fa', mă?

Tipicul lui accent, nelipsit în nicio conversație. Acea combinație între șmecheraș de capitală și brânzar de munți, foarte clar și concis, dar adesea pe un ton sclifosit și dezgustat. Mister Aroganță avea mania de a scurta cuvintele și de a folosi expresii, cel puțin în discuțiile amicale sau mai puțin formale, și dacă s-ar fi scris după felul cum vorbea,, Vai de viața mea " ar fi fost ,, Ai d' viața mea" și ,, Trebuie să te întorci " ar fi fost ,, Fă cale-ntoarsă ". Dona observase asta și la instrucțiile lui de la școală, fiindcă îi era în sânge luatul la mișto și se hrănea cu greșelile oricui, mai ales a companiei lui. Mister Aroganță în timpul serviciului era o combinație stranie între un militar serios și terorizant, și un șmecher de bulevard, cu nasul pe sus și ironii miștocare. Iar Dona știa un lucru foarte clar despre cadrele școlii:

Dacă s-ar fi împiedicat cineva pe platou, asta ar fi fost reacția cadrelor:

Căpitanul de la compania 2: ,, Auch. "
Comandantul companiei ei : * nepăsător * și după ar fi comentat că a zgâriat betonul.
Maiorul de la compania 4: ,, Vai, ești bine? Hai să chem un medic! "
Mister Aroganță : ,, HAHAAAAAA "

Iar acum era ascunsă în mașina celuia care n-ar mai fi râs dacă o prindea, în schimb o făcea pe ea să plângă...pentru eternitate.

— Acuma merg acasă, sunt la volan, a răspuns el. Ce faci, vii în seara asta în club?

Dacă Dona ar fi putut să audă și ce zicea celălalt cu care locotenentul vorbea, însă mister Aroganță își deconectase telefonul de la bluetooth și probabil vorbea la ureche.

— Păi vine și Bodi, c-am vorbit cu el. Noi ne gândeam să mergem la Loft. A, ok, păi vii la mine ca să mergem cu mașina mea....a, mergi cu a ta? Păi atunci ne vedem direct în față la Loft, că ajung și eu acasă acum, mă pregătesc și vin.

Logic. Unde s-ar fi putut duce mister Aroganță altundeva decât într-un club scump? Precizându-i Donei în cancelarie că are salariul cât toată bursa ei militară lunară, înmulțită cu 1000, își permitea să se lăfăie în locuri de fițe, specifice caracterului lui, mai ales că nu era deloc posibil să aibă pe vreo cineva. În afară de Elia, Dona nu credea că vreo fată vreodată a ajuns la grațiile lui, și chiar părea genul de bărbat selectiv și pus mereu pe aventuri, care se distra în relații scurte și nepăsător sentimental. Asta explica și simpatia lui pentru cluburi de lux, unde Dona bănuia că mergea pentru a-și arăta statutul și pentru a agăța.