Legături Motorii

Capitolul VI

Cu timpul, viața a început să revină la normal. Diana și cu mine ne-am întors la rutina noastră zilnică, dar experiențele prin care am trecut ne-au schimbat pentru totdeauna. Ne apropiam de finalul anului școlar, iar gândurile despre viitor ne dădeau fiori amândurora.
Într-o după-amiază de vară, în timp ce ne plimbam prin parc, Diana m-a privit cu o expresie serioasă pe chip.
- Seby, trebuie să discutăm despre ceva important.
M-am oprit și am luat-o de mână, simțind că urmează o veste dificilă.
- Ce s-a întâmplat, Diana?
Ea a ezitat pentru un moment, înainte de a-mi spune:
- Am primit o ofertă de studiu în străinătate, la o universitate de prestigiu din Anglia. Este o oportunitate unică pentru mine, dar... asta înseamnă că va trebui să plec.
Cuvintele ei au lovit ca un trăsnet. Încercam să îmi maschez durerea și neliniștea, dar era evident că nu reușeam prea bine.
- Diana, asta e fantastic! Este o oportunitate imensă pentru tine. Dar... ce se va întâmpla cu noi?
Ea a strâns mâna mea mai tare, lacrimile curgându-i pe obraji.
- Seby, nu vreau să te pierd. Dar nici nu vreau să renunț la această șansă. Putem încerca să facem relația la distanță să funcționeze, dar știu că va fi greu.
Am îmbrățișat-o strâns, încercând să îmi găsesc cuvintele.
- Diana, te iubesc și vreau să fiu alături de tine în orice decizie iei. Vom găsi o cale să facem asta să funcționeze, indiferent de distanță.
Timpul până la plecarea Dianei a trecut prea repede. Ne-am petrecut fiecare moment împreună, bucurându-ne de micile lucruri care ne făceau fericiți. În ziua plecării ei, am fost din nou la gară, aceleași sentimente de tristețe și speranță învăluindu-ne.
- Seby, te voi iubi mereu, a spus ea, lacrimile curgându-i pe obraji.
- Și eu, Diana. Voi fi aici, așteptându-te. Promit că voi face tot ce pot pentru a ne păstra dragostea vie.
Ne-am îmbrățișat strâns, iar când trenul a pornit, am simțit că o parte din mine pleacă odată cu ea. Am urmărit cum se îndepărtează, cu lacrimile curgându-mi pe obraji, și am știut că începeam un nou capitol al vieții noastre.
Lunile care au urmat au fost dificile. Comunicarea la distanță era grea, iar dorul de Diana devenea uneori insuportabil. Încercam să mă concentrez pe școală și pe activități care să mă distragă, dar gândurile mele se întorceau mereu la ea.
Într-o seară, am primit un pachet de la Diana. Înăuntru era un jurnal și o scrisoare:
"Dragă Seby,
Știu că distanța dintre noi este greu de suportat. Am decis să îți trimit acest jurnal, în care voi scrie despre fiecare zi petrecută aici, despre gândurile și sentimentele mele. Sper că, citindu-l, vei simți că sunt aproape de tine.
Te iubesc și abia aștept să te văd din nou.
Cu drag, Diana."
Am deschis jurnalul și am început să citesc, fiecare pagină fiind plină de emoții și detalii despre viața ei în Anglia. Deși distanța era dureroasă, acest jurnal ne-a adus mai aproape și mi-a dat speranța că vom reuși să trecem peste orice obstacol.
Pe măsură ce trecea timpul, am început să ne facem planuri pentru viitor. Diana venea acasă în vacanțe, iar momentele petrecute împreună erau neprețuite. Ne-am dat seama că dragostea noastră era mai puternică decât distanța și că, indiferent de obstacolele întâlnite, eram hotărâți să rămânem împreună.
Într-o seară de toamnă, în timp ce stăteam împreună pe banca noastră de pe malul lacului, Diana m-a privit în ochi și a spus:
- Seby, vreau să îți promit ceva. Indiferent de ce ne rezervă viitorul, vreau să fim mereu unul lângă celălalt. Te iubesc și vreau să îmi petrec viața cu tine.
Am strâns-o în brațe, simțind că, în sfârșit, toate temerile și grijile noastre se risipeau. Am știut că, indiferent de ce ne-ar aduce viața, dragostea noastră ne va ține împreună și ne va da puterea să înfruntăm orice.
Și astfel, povestea noastră a continuat, cu momente de bucurie, durere, dar și de speranță și iubire adevărată. Pentru că, în cele din urmă, dragostea este cea care ne dă puterea să înfruntăm orice provocare și să găsim lumina chiar și în cele mai întunecate zile.