Legături Motorii

Capitolul VIII

Un an a trecut de la despărțirea noastră, un an în care nu am mai vorbit cu Diana, deși gândul la ea nu m-a părăsit nicio clipă. După ce am terminat primii doi ani de studii, am fost angajat la o firmă de IT ca web developer. Munca era solicitantă, dar îmi oferea o satisfacție profesională pe care nu o mai simțisem înainte.
Într-o dimineață de luni, eram la birou, îngropat în cod și linii nesfârșite de proiecte. Eram concentrat pe rezolvarea unei probleme complexe, când telefonul a început să vibreze. Un mesaj nou de la un număr necunoscut. L-am deschis, fără să mă gândesc prea mult.
"Salut, Seby. Sunt Diana. Am vrut doar să știu cum ești."
Inima mi-a sărit un ritm. Diana. După un an întreg, am primit un mesaj de la ea. Am stat câteva minute fără să știu ce să răspund. În cele din urmă, am tastat:
"Salut, Diana. Sunt bine. Lucrez ca web developer acum. Tu cum ești?"
Răspunsul ei a venit rapid:
"Sunt bine. Mă bucur că ai reușit să îți găsești un loc de muncă care îți place. Și eu am avansat la muncă, dar am realizat că mi-e dor de tine și de tot ce am avut."
Sentimentele contradictorii m-au copleșit. Pe de o parte, mi-era dor de ea în fiecare zi, dar pe de altă parte, mă temeam de durerea unei eventuale noi despărțiri.
"Și mie mi-e dor de tine, Diana. A fost un an greu fără tine."
Am continuat să vorbim, schimbând mesaje despre viețile noastre, despre realizările și provocările pe care le-am întâmpinat. Pe măsură ce treceau zilele, mesajele noastre deveneau din ce în ce mai frecvente și mai pline de emoție.
Într-o seară, după o zi lungă la birou, Diana mi-a trimis un mesaj care mi-a dat speranță:
"Seby, voi fi în Germania pentru o conferință săptămâna viitoare. Mi-ar plăcea să ne vedem, dacă ești disponibil."
Am simțit un amestec de emoții - fericire, teamă, anticipare. Era șansa de a o vedea din nou, de a ne reconecta.
"Bineînțeles, Diana. Spune-mi când și unde și voi fi acolo."
Săptămâna a trecut repede, iar în ziua conferinței, m-am îmbrăcat cu grijă și am plecat să o întâlnesc. Am ajuns la cafeneaua unde ne-am dat întâlnire și am așteptat, cu inima bătându-mi nebunește în piept.
Când Diana a intrat, totul în jur părea să se oprească. Arăta la fel de frumoasă cum mi-o aminteam, poate chiar mai mult. S-a uitat în jur și când m-a văzut, zâmbetul ei mi-a topit toate temerile.
- Seby! a spus ea, apropiindu-se și îmbrățișându-mă strâns.
- Diana, mă bucur să te văd, am răspuns, strângând-o la piept. Și ușor, ușor am început să vorbim. Orele treceau, dar discuțiile noastre erau pline de râsete, amintiri și planuri de viitor. La un moment dat, Diana a devenit serioasă.
- Seby, știu că a trecut mult timp și am făcut greșeli. Dar vreau să încercăm din nou. Îmi e dor de tine și nu vreau să mai pierd nicio clipă fără tine.
Am simțit o lacrimă alunecând pe obraz, dar era de fericire.
- Și eu, Diana. Te-am iubit mereu și nu m-am oprit niciodată din a mă gândi la tine. Hai să facem să funcționeze, de data asta cu adevărat.
Ne-am ținut de mâini, simțind că începem un nou capitol al vieții noastre. Distanța, dificultățile, toate păreau nesemnificative în fața dragostei noastre.
Am petrecut restul săptămânii împreună, explorând orașul, râzând și reînvățând să ne iubim. La finalul conferinței, ne-am făcut promisiunea de a ne vizita cât mai des și de a nu lăsa nimic să ne despartă din nou.
Timpul a trecut, dar de această dată, distanța nu ne-a mai speriat. Ne-am sprijinit reciproc în carierele noastre, ne-am făcut planuri de viitor și ne-am promis că vom lupta pentru dragostea noastră, indiferent de obstacole.
Și astfel, povestea noastră a continuat, demonstrând că iubirea adevărată poate învinge orice. Am învățat că, deși viața poate aduce despărțiri și provocări, inima noastră va găsi mereu calea înapoi una către cealaltă.