Legături Motorii

Capitolul VII

Când vara se transformase din nou în toamnă, am primit o veste care avea să schimbe din nou viețile noastre. Am fost acceptat la o universitate de prestigiu din Germania, unde visam să studiez de mult timp. Deși eram încântat de oportunitatea care mi se deschidea, gândul de a pleca departe de Diana mă neliniștea.
I-am spus vestea Dianei într-o seară târzie, când ne plimbam prin parc, locul nostru preferat.
- Diana, am fost acceptat la universitatea din Germania. Voi pleca peste câteva săptămâni.
Ea s-a oprit și m-a privit în ochi, citind emoțiile contradictorii de pe chipul meu.
- Seby, e fantastic! Sunt atât de mândră de tine. Știu cât de mult ai muncit pentru asta.
Am simțit un nod în gât, încercând să îmi găsesc cuvintele.
- Dar Diana, asta înseamnă că vom fi și mai departe unul de celălalt. Cum vom reuși să ne păstrăm relația?
Diana mi-a luat mâinile în ale ei și mi-a zâmbit cu blândețe.
- Seby, am trecut prin atât de multe împreună. Am înfruntat pericole, distanță și am supraviețuit. Vom găsi o cale și de această dată. Dragostea noastră este mai puternică decât orice obstacol.
Am strâns-o în brațe, recunoscător pentru optimismul și forța ei. Am petrecut ultimele săptămâni împreună, savurând fiecare moment și făcând promisiuni că ne vom vedea cât mai des posibil.
Ziua plecării mele a sosit rapid. Diana a venit să mă conducă la aeroport, iar despărțirea a fost din nou dureroasă. Ne-am îmbrățișat strâns, amândoi plângând, dar știind că trebuie să fim puternici.
- Seby, să nu uiți niciodată cât de mult te iubesc. Oricât de departe ai fi, te voi purta mereu în inima mea.
- Și eu, Diana. Te iubesc mai mult decât orice pe lume. Ne vom vedea curând, promit.
Călătoria spre Germania a fost plină de emoții amestecate. Odată ajuns, m-am aruncat cu capul înainte în studii, încercând să mă adaptez la noua viață și să îmi țin mintea ocupată. Îmi petreceam serile vorbind cu Diana pe video, citindu-i scrisorile și parcurgând jurnalul pe care mi-l trimisese.
Într-o seară, după o zi obositoare de cursuri, am primit un mesaj de la Diana care m-a tulburat profund:
"Dragă Seby,
Am primit o ofertă de muncă aici, în Anglia, care necesită multă implicare și timp. Mi-e teamă că vom avea din ce în ce mai puțin timp pentru noi. Te iubesc și nu vreau să te pierd, dar mi-e frică de ce va urma.
Cu drag, Diana."
Am citit mesajul de mai multe ori, încercând să îmi dau seama cum să răspund. Știam că Diana își urmărea visurile și nu voiam să o împiedic să își îndeplinească potențialul. Am hotărât să lupt pentru relația noastră, chiar dacă părea din ce în ce mai greu.
Am început să planificăm vizite reciproce, să ne vedem cât mai des posibil și să ne sprijinim reciproc în tot ce făceam. Însă distanța și programul încărcat începeau să își pună amprenta asupra noastră.
Într-o zi, în timp ce mă pregăteam pentru un examen important, am primit un apel video de la Diana. Când i-am răspuns, am văzut că era vizibil tulburată.
- Seby, am nevoie să vorbim.
- Ce s-a întâmplat, Diana? Ești bine?
- Am primit o ofertă de promovare la muncă, dar asta înseamnă și mai multe responsabilități și mai puțin timp pentru noi. Nu știu cum să gestionez situația.
Am simțit un val de anxietate și neliniște, dar am încercat să îmi păstrez calmul.
- Diana, ești incredibilă și meriti această oportunitate. Te voi sprijini în orice decizie iei. Vom găsi o cale să facem asta să funcționeze.
Lacrimile îi curgeau pe obraji, iar vocea îi tremura.
- Seby, mi-e atât de greu fără tine. Mi-e dor de tine în fiecare zi și simt că mă pierd fără tine.
- Diana, și mie mi-e dor de tine. Dar trebuie să fim puternici. Ne iubim și asta ne va ajuta să trecem peste orice.
Am petrecut ore vorbind, încercând să ne încurajăm reciproc și să găsim soluții pentru a ne păstra relația vie. Însă, în adâncul sufletului, știam amândoi că distanța și responsabilitățile în creștere ne îngreunau tot mai mult.
Pe măsură ce lunile treceau, am realizat că viața noastră se schimbă inevitabil. Diana își construia o carieră de succes în Anglia, iar eu mă dedicam studiilor și noilor oportunități din Germania. Încercam să ne vedem cât mai des, dar fiecare întâlnire era scurtă și plină de melancolie.
Într-o noapte de iarnă, am primit un alt mesaj de la Diana:
"Dragă Seby,
Am reflectat mult în ultima vreme și am ajuns la concluzia că, oricât de mult ne iubim, distanța și viața noastră ocupată ne fac să ne îndepărtăm tot mai mult. Te iubesc și te voi iubi mereu, dar poate că trebuie să ne lăsăm drumurile să se despartă pentru a ne găsi pe noi înșine.
Cu dragoste, Diana."
Am citit mesajul de nenumărate ori, inima mea sfâșiindu-se de durere. Știam că avea dreptate, dar acceptarea acestui fapt era insuportabilă. Am sunat-o imediat, și când a răspuns, am văzut aceeași tristețe și dorință de a păstra legătura în ochii ei.
- Diana, dacă asta este ceea ce crezi că este cel mai bine pentru noi, voi respecta decizia ta. Te iubesc și vreau să fii fericită, chiar dacă asta înseamnă să ne luăm rămas bun.
- Seby, te voi iubi mereu. Nu voi uita niciodată momentele noastre împreună și tot ce am învățat unul de la celălalt.
Ne-am spus adio, lacrimile curgându-ne pe obraji, dar cu speranța că, undeva în viitor, drumurile noastre se vor intersecta din nou.
Viața a continuat, iar timpul a vindecat treptat rănile. Amândoi am găsit noi prieteni, noi experiențe și noi oportunități. Dar amintirea Dianei și a iubirii noastre rămâneau mereu vii în sufletul meu, ca o lumină călăuzitoare în momentele de întuneric.
Și astfel, am învățat că uneori, dragostea adevărată înseamnă să lași persoana iubită să își urmeze drumul, chiar dacă asta înseamnă să te desparți. Pentru că, în cele din urmă, iubirea adevărată nu se stinge niciodată, ci rămâne o parte din tine, îmbogățindu-ți viața cu amintiri și lecții de neprețuit.