Legături Motorii

Societatea

N-am să încep cu ceva foarte complex, însă vă voi arăta pe scurt cum am ajuns să nu mai știm să iubim, cum am ajuns să fim doar niște monștri ai societății care ne vrea doar niște roboți pregătiți să producă.
Ușor, ușor, am ajuns să fim din ce în ce mai goi în interior. Este un lucru groaznic ce ni se întâmplă din cauza faptului că am ajuns să vrem doar lucruri materiale. Fie că îți dorești bani sau nu, societatea ne învață că, dacă nu avem bani, nu avem nimic.
Mai pe scurt, fericirea înseamnă bani, iar banii înseamnă fericire. Destul de eronat, aș spune.
De ce? Datorită faptului că banii pot dispărea la fel de repede cum au apărut în viața ta.

Și știi ce e și mai dureros? Când ai, vrei mai mult. Este un fel de lăcomie care ne curge în vene, fiecăruia dintre noi.
Omul este construit să vrea mai mult, dar această lăcomie, de fapt, te distruge.
Da, ajungi să te distrugi tu, vrând mai mult, pentru că începi să faci orice pentru a tot produce și a tot aduna lucruri materiale. Și, la final, realizezi că nu ai făcut nimic din ceea ce ți-ai dorit și că ai fost doar robul banului.
Noi l-am creat, noi i-am dat valoare, înțelegi?
La început, a fost doar o monedă de schimb pentru a nu mai negocia între noi și pentru a stabili un preț pentru fiecare obiect. Valoarea lui tot noi am creat-o. Iar acum, vezi? Ne conduce ceea ce am creat.
Sună profund de dureros când te gândești la asta și când realizezi că alții ar fi dispuși chiar să se vândă pentru bani.
Asta am ajuns să vrem, în loc să apreciem iubirea pe care ne-o putem purta între noi.
Suntem niște animale egoiste, ajunse în pragul în care ne pasă doar de propria persoană. Am uitat să oferim și să iubim, am ajuns în stadiul în care punem în prim-plan ceea ce am creat noi, în loc de ceea ce simțim. Sentimentele sunt cele mai importante, întrucât, psihologic vorbind, ele ne controlează mintea, fie că vrem, fie că nu. Banul ne controlează doar orgoliul și imaginea în fața celorlalți.
Oare cine a creat această imagine și rușine, cum că, dacă ești sărac, ești un nimic? Tot noi, societatea în care trăim.
Noi singuri ne-am distrus, din dorința de a evolua și din dorința de a ne compara între noi. Se pare că am uitat că, la un moment dat, în trecut, lucram împreună pentru a ne dezvolta reciproc. Acum, ne disprețuim între noi, pentru că ne credem superiori unii altora.

Unde este echipa de altădată pe care o construim între noi ca umanitate?
Chiar am uitat că, în trecut, eram uniți pentru a face lucruri imense împreună, ne iubeam pentru a ne da putere să creăm și să ne dezvoltăm, și ne susțineam pentru a nu ajunge vreodată cu moralul la pământ.
Acum, ne invidiem în școli și creăm concurență între noi pentru a ne lăuda că suntem mai presus, ca și cum nu am fi toți oameni.
Dacă nu ești îmbrăcat în Gucci sau ai o gândire diferită de ceilalți, ajungi o simplă bătaie de joc, fiind judecat de toți.
De ce să judeci când poți comunica pentru a înțelege omul și pentru a-l ajuta, dacă este nevoie?
Suntem niște monștri, nici măcar animale nu ne mai putem numi.
Aici ne-am adus societatea pe care am creat-o, în punctul în care am uitat să fim oameni, în punctul în care, dacă iubești și oferi sprijin, ești luat de prost, ajungând să crezi că oamenii nu merită nimic și trebuie să te gândești doar la tine. Așa devii un egoist, fiind judecat iar de oameni.
Trăim într-un cerc vicios în care ne place să fim, care ne transformă în monștri dornici să distrugă orice au creat alții.