ANNE BOLEYN
Anne Boleyn (1501/1507 - 19 mai 1536), a fost a doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1533, la numai patru luni după ce acesta a divorțat de Caterina de Aragon.
Educație și tinerețe
Anne Boleyn
Anne a fost fiica lui Thomas Boleyn, mai târziu Conte de Wiltshire și Conte de Ormonde și a soției lui, Lady Elizabeth Howard, fiica lui Thomas Howard, al 2-lea Duce de Norfolk. Thomas Boleyn a fost un diplomat respectat. A fost favorit al regelui Henric al VII-lea care l-a trimis în misiuni diplomatice peste graniță.
Anne a fost crescută în Europa; a fost doamnă de onoare a reginei Maria Tudor (sora lui Henric al VIII-lea) care se căsătorise cu Ludovic al XII-lea al Franței, apoi a reginei în vârstă de 15 ani, Claude a Franței, în slujba căreia a stat vreme de șapte ani.[1][2] La curtea reginei, și-a îmbunătățit franceza și a devenit interesată de modă și de filosofia religiei. De asemenea a căpătat cunoștințe de cultura Franței și de etichetă.[3]
Anne a fost rechemată în Anglia în 1522 să se mărite cu vărul ei irlandez, James Butler, un tânăr cu câțiva ani mai mare decât ea și care locuia la curtea engleză [4] în încercarea de a soluționa un litigiu asupra titlul și moșiilor ducatului de Ormond. Sora sa mai mare, Mary Boleyn, fusese rechemată în Anglia la sfârșitul anului 1519, din cauza aventurii ei cu regele Franței. S-a căsătorit cu William Carey, un nobil minor, în februarie 1520 la Greenwich; la puțin timp după nuntă Mary Boleyn devine metresa regelui Henric al VIII-lea.
Anne și-a făcut debutul la Chateau Vert (Castelul Verde) jucând rolul "Perseverenței" într-o piesă dată în onoarea ambasadorilor imperiali la 4 martie 1522. În 1525, Henric al VIII-lea s-a îndrăgostit de ea însă ea i-a rezistat și a refuzat să-i devină metresă așa cum o făcuse sora ei, Mary Boleyn. Una dintre principalele dorințe ale lui anne, a fost ca regele Henric sa anuleze căsătoria sa cu Caterina de Aragon pentru a fi liber să se căsătorească cu ea. Când a fost clar că Papa Clement al VII-lea nu va anula căsătoria, în Anglia a început ruperea puterii bisericii romano-catolice.
Cardinalul Thomas Wolsey a fost demis din funcția de arhiepiscop de York (se presupune că la instigarea Annei Boleyn) iar mai târziu, capelanul familiei Boleyn, Thomas Cranmer, a fost numit arhiepiscop de Canterbury.
La 1 septembrie 1532, regele i-a acordat Annei titlul de marchiză de Pembroke,[5] și a devenit cea mai importantă femeie care nu făcea parte din familia regală din regat.[6] Titlul Pembroke era semnificativ pentru familia Tudor deoarece unchiul lui Henric, Jasper Tudor, deținuse titlul de Conte de Pembroke[7]
Și familia Annei a profitat de această relație. Tatăl ei a fost numit viconte Rochford și Conte Wiltshire. La marele banchet pentru a sărbători noul titlu al tatălui ei, Anne a avut prioritate în fața Ducesei de Suffolk și Norfolk (sora regelui), ocupând locul de onoare de lângă rege, loc ocupat de obicei de regină.[8] Datorită intervenției Annei, sora sa Mary acum văduvă a primit o pensie anuală de 100 £ iar fiul ei, Henry Carey a fost educat la prestigioasa mănăstire Cistercian.
Regină
Portret al lui Anne Boleyn din epoca elisabetană târzie, o posibilă copie a unui original pierdut din 1533-36.[9]
Henric și Anne s-au căsătorit la 25 ianuarie 1533. La 23 mai 1533 Cranmer a declarat nulă căsătoria Henric cu Caterina; cinci zile mai târziu el a declarat validă căsătoria dintre Henric și Anne. La scurt timp, Papa a semnat sentința de excomunicare împotriva lui Henric și Cranmer. Ca rezultat al acestei căsătorii și al acestei excomunicări, a avut loc prima ruptură dintre biserica din Anglia și Roma iar biserica din Anglia a trecut sub controlul regelui.
Pictură de la începutul secolului XX reprezentând pe regele Henric al VIII-lea și Anne Boleyn la vânătoare.
Anne a fost încoronată regină a Angliei la 1 iunie 1533 printr-o fastuoasă ceremonie la Westminster Abbey. A fost ultima soție a unui monarh al Angliei încoronată separat de soțul ei. Spre deosebire de orice altă regină a Angliei, Anne a fost încoronată cu coroana Sf. Edward, care până atunci fusese folosită numai la încoronarea monarhilor.[10]
După încoronare, Anne s-a stabilit în reședința favorită a regelui, Palatul Greenwich, pentru a se pregăti de naștere. Copilul s-a născut prematur la 7 septembrie 1533. Spre dezamăgirea lui Henric, Anne a născut o fată care a fost botezată Elisabeta (viitoarea Elisabeta I a Angliei), probabil în onoarea mamei lui Henric, Elisabeta de York.
Anne Boleyn acorda petiții, primea diplomați, prezida întâlniri. A jucat un rol important în poziția internațională a Angliei prin solidificarea alianței cu Franța. Avea o relație foarte bună cu ambasadorul francez Gilles de la Pommeraie.După un avort în jurul Crăciunului din 1534, Henric a discutat cu Cranmer posibilitatea de a o părăsi pe Anne fără să trebuiască să se întoarcă la Catherine.[11] Totuși, cuplul regal s-a împăcat iar în octombrie Anne era din nou însărcinată.
Anne Boleyn cheltuia sume mari pe rochii, bijuterii, pălării, pene de struț, echipamente de călărie, mobilier și tapițerie menținând ostentația cerută de statutul său. Numeroase palate au fost renovate pentru a fi potrivite extravagantelor gusturi ale cuplului regal.[12] Motto-ul ei era "Cea mai fericită" iar pentru blazon și-a ales un șoim alb.
Anne era acuzată de tirania guvernării soțului ei iar oamenii se referau la ea ca "târfa regelui" sau "prostituată obraznică.[13] Popularitatea ei a scăzut și mai mult după execuția dușmanilor ei Sir Thomas More și episcopul John Fisher.
Căderea și execuția
După ce în ianuarie 1536 Anne pierde sarcina, Henric declară că a fost sedus să se căsătorească. În martie 1536, Henric o curta pe Jane Seymour iar la 2 mai 1536 o acuză pe Anne de înaltă trădare, o aresteză și o închide în Turnul Londrei. "Crima" de care a fost acuzată se referea la presupuse legături amoroase cu cinci bărbați, din care unul era chiar fratele ei George. Deși nu au existat dovezi, toți șase au fost găsiți vinovați atât de adulter cât și de complot pentru a-l ucide pe Henric al VIII-lea. A murit executată pe 19 mai 1536. Cu toate că în timpul vieții n-a fost o regină populară, după arestarea ei, procesul și execuția, opinia publică a început s-o simpatizeze și să dezaprobe comportamentul lui Henric.
După numai 11 zile de la execuția ei, Henric al VIII-lea s-a căsătorit, pe 30 mai 1536, cu Jane Seymour, cea de-a treia soție a sa.
