Sunt iubirea ta

Capitolul 5. O secundă

- ... asta doar dacă tu nu îți dorești, aud o secundă din cele douăzeci de minute în care mama a vorbit cu mine.

Părea interesant ce spune dar eu nu am reușit să mă concentrez suficient de mult încât să aud tot ce spune. Normal că sunt cu gândul în altă parte. Mai exact la altcineva. Asta am făcut în zilele care au urmat după petrecere. M-am gândit la el. Mi-am pus o groază de întrebări, mi-am făcut o mie de scenarii, m-am frământat ore în șir și nu am ajuns la nici o concluzie. Nu am nici cea mai vagă idee despre cum să fac, și ce trebuie să fac ca să-l uit.

Ca să nu vă mai spun că de fapt asta nu este cea mai mare problemă a mea. Există una și mai mare. Da. Sigur că se poate, cel puțin așa consider eu. Problema este că nu reușesc să-mi astâmpăr curiozitatea de a afla diverse lucruri despre el. Adică vreau să știu mai multe detalii despre viața lui. Cine este? Unde locuiește? Ce face când nu este la școală sau la club? Cu cine umblă? Dacă bruneta este sau nu iubita lui? Da. Detaliul ăsta mă macină îngrozitor de tare. Mai tare decât aș vrea eu.

- Pa, Ev. Ne vedem diseară, anunță mama sosirea mea la destinație.

- Pa, mami.

Răspunsul meu vine mai mult din obișnuință. Cobor din mașină și pornesc teleghidată spre poarta școlii. Câțiva elevi mă salută atunci când trec pe lângă ei și nu încetez să mă întreb de ce o fac. Le răspund plictisită și chiar le zâmbesc scurt știind că în câteva zile vor uita de existența mea.

Pășesc mult mai atentă pe unde merg încercând să nu las pe nimeni să se ciocnească voluntar, sau involuntar, de mine. Mi-a ajuns. Observ undeva, la câțiva pași în fața mea, o veche prietenă care întoarce brusc capul spre mine ținând încă telefonul la ureche. Cu siguranță cineva mi-a anunțat sosirea, lucru confirmat și de oprirea ei pe loc. E clar că pe mine mă așteaptă. Și este la fel de clar că nu voi ieși cu bine din această întâlnire. Și nu o spune doar sistemul meu de apărare, o spune și aglomerația formată în spatele ei, majoritatea fiind băieții pe care ea a reușit să-i coopteze în clubul ei.

- Beka! Bună. Mă bucur că te văd, o salut mimând un zâmbet cât de cât normal.

- Bună, vocea ei prevestește că furtuna se apropie.

Oare m-a văzut sâmbătă în club? Am încălcat iarăși regulile ei ciudate? Este furioasă. Dar ce vină am eu? Să o invit la o cafea? Să putem discuta pe îndelete despre brunetă. Poate reușim să ne împrietenim până la urmă. Aleg să-mi continui totuși drumul și să ocolesc corpul masiv care se plantase în calea mea.

- Te grăbești? continuă Beka pe același ton grav în care regăsesc toată furia pe care nu se sinchisește să o ascundă.

Mă întorc spre ea ignorând sentimentul de teamă care mă cuprinde atunci când văd că s-a format un mic cerc în jurul nostru doar cât să ne ascundă de ochii curioșilor. Dacă zilele trecute, la prima confruntare, prinsesem curaj știind că urma să apară Sonia, acum situația este un pic diferită. Adică este un pic în avantajul ei. Sunt înconjurată de oamenii ei, eu sunt singură iar ea este furioasă. Foarte furioasă.

- Deloc. Vrei să bem o cafea?

Știu că nu este momentul potrivit. Știu că am pus paie pe foc. Știu că nu trebuie să fiu atât de calmă, adică să-i arăt asta pentru că sunt oricum numai calmă, nu. Dar nu mă pot abține. Adică ce? O să mă omoare? Aici! În văzul tuturor. Nu fraiero, dar te poate ciufuli până când îți cad toate penele. Piticania se găsește acum să comenteze. Abia prinsesem și eu puțin curaj.

- Cred că îți bați joc de mine. Cine dracu te crezi și cum îți permiți să mă inviți la o cafea? tună către mine și pentru o clipă mi-o imaginez cu mâinile înfipte în părul meu.