Evadarea

Capitolul 1

Eu sunt Kim. Am părul lung și brunet, câteodată mi se pare că e prea lung, iar ochii mei sunt verzi spălăciti. Am 19 ani, și de când mă știu nu am mers la o școală. Trist. De ce? Din cauza lui tata. „Eu sunt fetița lui prețioasă și nu poate să mă lase de capul meu la școală". Asta era teoria lui înainte să uite ca exist, însa acum e doar: „Nu, Kim, ar fi o responsabilitate prea mare." Mda, m-am obișnuit. Așa ca, in tot timpul ăsta liber pe care îl am, în care normal că stau singura in vila asta gigantică si nefolositoare, am nascocit o grămadă de lucruri. Vreau sa spun, de la ora 12, cand termin lecțiile, am liber toata ziua.
Am vreo doua teancuri mari de caiete pline de schițe, scheme, desene, tabele, grafice, texte si multe alte chestii de-astea. De exemplu, acum un an am terminat de construit o casa intr-unul din miile de copaci din curte. Am bătut în cuie niste scanduri în copac drept scara, dar, partea cea mai bună este ca Mergret, menajera, nu mă poate urmări acolo sus. Mi-am amenajat casuța în care mi-am pus toate caietele, perne, cărți... De cateva ori dorm acolo.

In fine, acum câteva zile am realizat ca eu nu stiu în ce domeniu lucrează tatăl meu, adică, da, lucrează la Builtdate în centrul orașului, la etajul 8, dar nu știu ce naiba face acolo. Mai stiu și ca șeful lui foarte arogant, domnul Shime, lucrează la etajul 17 in aceeași cladire. În ultimul timp a început să mă cam deranjeze ca nu am niciun prieten. Adica nu sunt izolată de societate ca Rapunzel, dar nici cea mai sociabilă tipă din oraș. E atât de plisctisitor să nu ai ce face toată ziua. Cateodată mă joc jocuri prostești de una singură ca să mai pierd niște timp.

Revenind la viața mea obișnuită și plictisitoare, care de azi începand speram eu să nu mai fie plictisitoare, era o zi de marți. Ora 12:47, 27°C, Margret in bucătărie, toate exact așa cum mă așteptam. Lucram la planul pentru ziua de azi de trei săptămâni si speram ca totul să meargă ca pe roate... Nu de alta, dar, dacă nu mergea, mă alegeam cu o pedeapsă de o lună. 

M-am îmbrăcat rapid cu costumul meu de ninja, format dintr-un hanorac negru cu glugă, si blugi strâmți negri. Când eram din nou în capul scărilor, Margret tocmai termina de spălat vasele. Sincronizare perfectă! Am urmarit tacută cum iese din bucătărie cu o carpă la subraț și o geantă mare în mână, după care a intrat in biroul tatei, unde are obiceiul să se încuie. Din momentul ăsta aveam trei ore si 15 minute. Am sărit câte trei scări deodata, am zbughit-o afară din casă fără să încui, am apucat toarta genții mele negre ascunse in tufiș și mi-am continuat sprintul până la stația cea mai apropiată de autobuz. 

De când eram mică îmi plăcea să alerg, așa că asta făceam adesea când mă plictiseam, iar acum aveam o viteză destul de mare. Am prins autobuzul in ultimul moment si m-am urcat grabită. Am mers 11 statii, dupa care am coborât fix in fața cladirii Builtdate. Am intrat cât de relaxată am putut, în ciuda faptului ca eram îmbrăcată în negru complet, și avem și geanta neagră pe deasupra. La naiba, orice om întreg la cap și suficient de atent și-ar fi dat seama că puneam ceva la cale. Mi-am folosit legitimația pentru a intra in lift, și am urcat in liniște cele 17 etaje, pentru că știam că sunt camere de luat vederi in lift, logic. Am ieșit intr-un hol lung. În cateva secunde mi-am amintit de o zi când aveam 8 ani, când tata își amintea câteodată că exist și eu, și mă mai aducea la el la serviciu. Dar pe atunci lucra la un alt sediu. Insa doar o data, când m-a adus în biroul domnului Shime, ca să facem cunoștință, am fost la etajul ăsta.

Am pornit de-a lungul coridorului până la ușa masiva din capăt pe care scria "Biroul directorului. Acces interzis." Am crăpat încetișor ușa și am privit înauntru. În fața ochilor mi se deschidea o încapere gigantică, cam cât camera mea... asta e ceva. Pe dreapta era un birou imaculat, însa cu multe sertărașe, iar pereții erau tapetați cu biblioteci și dulapuri. Partea din spate a biroului era geam, așa că puteam vedea centrul orașului de unde ma aflam. Biroul părea însufletit, cu cana de cafea aburind pe birou, însa era gol, exact cum speram sa fie. Gol pentru urmatoarele 10 minute. Am intrat încet, luând măsuri de precauție, lipindu-ma de peretele cu camera de supraveghere. Mi-am scos din geantă lentila opacă pe care am pregătit-o și am fixat-o cu grijă deasupra camerei.

Am scos caietul de notițe din sertar... nimic. L-am băgat la loc. Am scos niște foi și le-am rasfoit, nimic. Am căutat prin sertare bilețele, absolut nimic. Mai aveam două minute si nu găsisem nimic. M-am uitat rapid peste rafturile bibliotecii, nimic ieșit din comun. Intram in criză de timp. Chiar când era să mă dau bătuta, am vazut o geanta pe marginea canapelei. O geanta de femeie, probabil a secretarei sau ceva de genul. Am scotocit prin ea in grabă, până am dat cu mâna de un caiet. Extaziata, l-am scos și m-am uitat înuntru. Erau însemnate date, locuri, evenimente. Primele câteva pagini erau scrise complet, cele mai mult fiind cu un soi de program amănunțit, însă nu mi-am dat seama al cui program. Nu părea al unei secretare. O singura pagină era, însă, îndoita în colț, așa că am deschis acolo. Aveam o presimțire bună că purtătorul genții este neatent și marchează foile cu date importante. Cel puțin altă șansă nu aveam. Pe primul rând era scrisă o singura însemnare, nimic mai mult.

"Subsol, 23.04, 00:00"

Nu am vrut să rup foaia, așa cum ar fi facut un ninja adevarat, pentru a nu trezi suspiciuni, așa că am reținut locul și data, am băgat caietul la loc în geanta de unde îl luasem, și am iesit cât de repede am putut din birou. Am apăsat rapid pe butonul liftului speriată să nu mă găsească nimeni la etajul ăsta. De obicei, cine trece pe la etajul 17, trebuie să aiba un motiv serios, adică acolo sunt numai birouri importante. Am țâșnit în lift, am coborât cu el, și am ieșit din Builtdate cât de repede am putut. M-am urcat în primul autobuz și nu m-am oprit din alergat până nu am ajuns în camera mea. Margret era înca în biroul lui tata, așa că am avut timp să mă schimb în hainele pe care le purtasem înainte sa plec. "Ce tare!", gândeam. Adica, serios acum... să intru prin efracție în biroul directorului lui tata, să obtin data și locul interogatoriului fără probleme, sunt norocoasă. M-am lăsat pe pat ca să mă gândesc la ce făcusem. Sper că nu greșisem cu nimic, am băgat toate caietele și foile la loc în sertare? Da. Am lăsat geanta exact unde o găsisem? Da. Fără probleme, ceea ce însemna că planul meu a fost ireproșabil. Genial!

M-am lăsat pe spate, de-a lungul patului. 23.04. Azi. 00:00. Miezul nopții. Viața mea începea să fie în sfârșit palpitantă.