Evadarea

Capitolul 6

Cartea pe care mi-am ales-o m-a captivat de la prima pagina. Intotdeauna admirasem priceperea lui Margret in materie de carti alese pentru ca eu sa le citesc, insa de data asta se intrecuse pe sine. Multumesc, Margret! Am lasat cartea cu fundul in sus, deschisa, intinzandu-mi mana dupa mobilul de pe noptiera. L-am apucat cu degetele, si m-am uitat la ceas: 20:24. Am oftat, si m-am apucat din nou de citit, insa nu am apucat sa dau pagina, pentru ca atentia mi-a fost captata de niste batai in usa. M-am ridicat fara tragere de inima, si am poftit-o politicos pe Margret inauntru. Chiar daca nu parea, nu avea mai mult de 35 de ani, iar tata o privea adesea intr-un mod care imi dadea batai de cap. Asta ma facea sa ma intreb lucruri in legatura cu mama, dar nu primeam niciodata niciun raspuns, ceea ce ma enerva la culme.

- Ce citesti, Kim? ma intreaba ea, in timp ce strange farfuriile in care imi pusesem tot felul de gustari de-a lungul zilei.

- City of ashes, spun, incantata ca am cui povesti cartea care intrase automat in topul preferintelor mele in ale lecturii. Ai citit-o?

- Mai de mult, da. Mi-a placut foarte mult.

- Da, si mie imi place, am spus, simtind nevoia sa inchei convesatia.

- Succes la citit, si noapte buna! imi ureaza Margret, inainte sa iasa din camera, chiar daca aveam o vaga idee ca ea stia ca nu avea sa fie o noapte asa de buna.

Am inchis usa in urma ei, deoarece ea avea mainile ocupate, si m-am trantit la loc in patul meu calduros. Dupa inca o ora si jumatate, linistea imi este disturbata din nou, de data asta de catre tata:

- Imbraca-te!

- De ce?

- Pai nu mergem la celula lui Peter Dawson? Am ramas uimita. El nu precizase ca inainte de interogatoriu ii vom face o „vizita" lui Peter. Insa nu eram deloc impotriva acestei schimbari de plan.

- Sunt gata in cinci minute, spun, dupa care ii inchid usa in nas.

Trag aer adanc in piept, imi auto-urez succes, si ma imbrac rapid, in blugi stramti si un pulover negru. Nu stiu de unde venea dorinta mea nejustificata de a ma imbraca in negru la astfel de „evenimente", insa nu m-am impotrivit ei. In cinci minute eram la parter, asa cum ii promisesem tatei, cu un ghiozdan in spate.

Tata m-a condus afara, pana la masina parcata in fata casei, dupa care m-a poftit pe scaunul din dreapta soferului, eu refuzand si intrand in spate. Pe drum mi-am analizat continutul ghiozdanului. O sticla cu apa, bandaje noi, o sticla de dezinfectant, una de calmant de piele, si un mar, ca data trecuta. Aveam sa il gonesc putin pe tata pentru a le folosi.

Ajunsa in fata cladirii impunatoare Builtdate, mi-am incrucisat doua degete la spate si am pornit spre usa cu pasi ce se vroiau a fi impunatori. Nu stiu de unde atata siguranta pe mine data trecuta. Probabil ca faptul ca stiam despre ce e vorba schimbase putin lucrurile. Treceam prin coridoare care acum mi se pareau cunoscute, insa lasandu-ma condusa de tata. In scurt timp am ajuns in fata usii de la subsol, usa celulei lui Peter. Graves si celalalt paznic ma priveau uimiti si amuzati, insa pe tata erau nevoiti sa il priveasca cu respect, pentru binele lor. Tata le-a aratat legitimatia fara niciun cuvant, iar ei au confirmat usor din cap, dupa care i-au lasat cale libera tatei sa intre in celula. Insa nu si mie.

- Si ea vine! a spus tata raspicat, gest care l-a facut pe Graves sa isi retraga mana si sa ma lase sa trec.

Am intrat amandoi in celula, tata fiind in fata mea. Peter dormea ghemuit intr-un colt al patului sau, si asa minuscul. Tata s-a uitat la mine cu o privire care mai mult ca sigur sugera: „Ce faci, trezeste-l!" iar eu m-am dus si m-am asezat, incercand sa ocup cat mai putin spatiu.