Evadarea

Capitolul 5

- Ce a fost in capul tau, domnisoara? lunga predica a tatei care stiam ca nu avea sa dureze deloc putin, începuse in urma cu cateva minute. Am incercat sa il ascult ceva timp, vorbind despre rusinea care i-au adus-o faptele mele nesabuite, despre cat de periculos era acest criminal, si cate reguli incalcasem intr-o singura seara. Dupa care a inceput sa imi puna intrebari amanuntite despre cum ajunsesem eu in celula lui Peter Dawson, interogatoriul terminandu-se cu concluzia inevitabila la care tata a ajuns fara un strop de ajutor din partea mea.

- Carevasazica ai fost si la interogatoriu, Kimberly? Si sa inteleg ca te-ai a abtinut cu greu sa nu intervii, nu-i asa?

Era furios. Era extrem de furios cand fusese chemat la ora 5 jumatate dimineata pentru a-si ridica micutul premiu care „inoptase" in Builtdate, si era la fel de furios si in momentul asta, cand stateam in biroul lui, uda fleasca, cu un prosop in jurul meu si cu o gramada de probleme. Eram norocoasa daca nu ma sechestra pentru o luna in camera mea fara mancare. In noaptea asta tata era cat pe ce sa isi piarda postul, insa eu nu regretam intalnirea cu Peter.

Chiar daca la suprafata parea lipsit de orice sansa, ca si cum puterea de a-si continuat viata il parasise cu mult timp in urma, dupa stratul infinit de amagiri, vazusem o mica licarire de speranta, atat de mica, atat de greu sesizabila, incat stiam ca avea sa se stinga si aceasta in scurt timp.

In final, vazand ca nu il ascult, ca sunt paralela cu toata teoria chibritului pe care mi-o insira de mai bine de un sfert de ora, si-a dres glasul zgomotos si a spus:

- Du-te acasa.

Nu am asteptat sa aiba ocazia sa se razgandeasca, ca am luat-o la fuga pe coridor, ignorand cu desavarsire strigatele disperate din partea tatalui meu. Am ajuns acasa in timp record, facandu-ma ca nu observ toate privirile pe care mi le aruncau toti strainii in autobuz. Dupa ce am facut un dus lung, cu apa calda, m-am trantit in patul meu, obosita, si am analizat totul, uitandu-ma la vopseaua tavanului. Peter avea nevoie de ajutor. Oare cate intrebari suplimentare urmau sa i se adreseze din cauza mea? Si bandajele... cate probleme va avea din cauza lor? Trebuia sa ii dezinfectez ranile inainte sa i le bandajez. Chiar daca incercam sa intru din nou la Peter in celula, nu as fi putut din cauza gardianului Graves. Am oftat in minte si mi-am intors capul in perna. Singura varianta era sa vorbesc cu tata. Sa ii povestesc tot ce se intamplase in celula si sa sper ca avea sa inteleaga. Cateodata, tata imi face unele surprize placute. Totusi, ce aveam de pierdut?

Am asteptata in camera mea o ora, doua, trei, vorbind cu mine insami si ridicandu-ma din cand in cand sa mai fac niste tumbe si sarituri. Poate ca nu era o idee atat de rea sa dorm putin. M-am intins cu capul pe perna, bucurandu-ma de atingerea moale a materialului. Nu am mai stat mult pe ganduri, pentru ca, totusi, avusesem o noapte groaznica, asa ca am adormit.

*

Cand m-am ridicat din pat era aproape dupa-amiaza, totusi nu destul de tarziu incat sa imi dau seama ca imi era foarte foame. Am coborat la bucatarie, unde am dat peste Margret.

- Buna, Kim.

- Buna, am zis, luand un bol mare de portelan din dulap. Mi l-am umplut pana la refuz cu lapte, dupa care am adaugat cereale. Nu inteleg cum unii oameni sunt capabili sa manance altceva la prima masa a zilei. Cand eram mai mica, obisnuiam sa ma milogesc de tata sa ma lase sa mananc cereale cu lapte si seara, insa raspunsul ii era mereu acelasi, asa ca de la un timp am renuntat sa mai intreb. Acum rad in sinea mea de naivitatea mea de atunci.

- Tatal tau a ajuns acum jumatate de ora, m-a instiintat Margret.

- Serios? Ok, mersi, Margret! am spus, ridicandu-ma cu castronul cu lapte in mana si indreptandu-ma spre biroul tatei.

Am intrat dupa ce am ciocanit o data, scurt, fara sa ii astept confirmarea.

- Ce e, Kim? a spus, luandu-si privirea din cartile pe care la studia.

- Credeam ca vrei sa stii ce am vorbit cu Dawson cand am fost la el in celula.

Tata, evident, iritat de aducerea in discutie a acestui subiect, insa parca incurajat ca folosisem „Dawson" si nu „Peter", a spus, dandu-se pe spate in spatarul scaunului lui de birou.

- Ascult. Il castigasem.

- Pai, am inceput precauta, am vorbit cu el despre interogatoriu, si despre ce s-a intamplat acum doi ani. Tata a arcuit usor o spranceana.

- Si?

- Si... e nevinovat. Tata a pufnit scurt.

- Ai asteptarea sa te cred, Kim?

- Da. Pentru ca e nevinovat. Sa fim seriosi, de ce nu ar recunoaste ca a facut-o, daca ar fi facut-o?

- Pentru ca l-am omori.

- Spui asta de parca nu ar exista nicio posibilitate ca el sa fie navinovat.

- Pai nu este, a zis ferm.

- Sa presupunem ca este, atunci ce ar trebui sa spuna pentru a va convinge asta? Chiar nu te-ai simti cu musca pe caciula daca ai omori un om nevinovat? vedeam indoiala din ochii tatei, si stiam ca imi jucasem cartea cat de bine putusem.

- Ba da.

- Cati ani are?

- 21.

- Si nu ti se pare ca, daca el ar fi provocat cea mai renumita explozie din tara noastra de 10 ani pana acum, ar fi fost bine pregatit?

- Ba bineinteles ca da, a raspuns tatal meu, fara sa schiteze nimic.

- Atunci care e explicatia ca nu a evadat din celula aia, avand in vedere ca pana si eu am intrat acolo fara probleme? Afirmatia mea parea sa il fi pus serios pe ganduri pe tatal meu. Eu realizam lucrurile astea pe masura ce la spuneam, nu ma gandisem ca voi ajunge in punctul asta al converstiei.

- Bine zis, a recunoscut. Dar tu ai avut cartela, si toate cele.

- Da, dar, doar si intr-o seara am observat niste lucruri care nu ar trebui observate de nimeni.

- Cum ar fi?

- Paznicul masiv, numit Graves, nu are alta arma in afara de pistolul din buzunarul interior al gecii, si biciul pe care il ia ocazional pentru interogatorii. Iar cel de-al doilea are doar un cutit cu lama lunga. Atat.

- Bine, sa inteleg ca tu sustii ca Dawson e nevinovat.

- Da.

- Uite, a zis, coborand tonul si aplecandu-se in fata, parca pentru a-mi spune ceva confidential, noaptea asta mai e un interogatoriu, din pricina serii trecute si a intalnirii dintre voi doi, si o sa il rog pe Shime sa ma lase pe mine sa preiau sarcina de a-i adresa intrebari domnului Dawson.

- Asta inseamna ca pot veni? intreb radios, ca un copilas.

- Da, insa trebuie sa stai ascunsa.

- Ok! tocmai il castigasem pe tata de partea mea, ceea ce era mai mult decat suficient. Si aveam impresia ca voi scoate adevarul la iveala. Nu te amagi singura, Kim, nu faci decat rau asa!

M-am intors victorioasa la mine in camera, cu bolul de cereale aproape gol si am inceput sa numar orele pana la interogatoriu. 7 ore. Ce urma sa fac eu in 7 ore? Meditatiile de dimineata fusesera amanate, bineinteles, asa ca acum chiar nu mai aveam nimic de facut. Am scos un caiet din sertarul de sub televizor, si am inceput sa desenez schematic traseul de la intrarea in Builtdate, pana la sala interogatoriului. Dupa care m-am uitata in biblioteca dupa o carte. Margret se ocupa de reinnoirea constanta a cartilor din biblioteca mea, pe masura ce la devoram. Asa ca acum aveam in fata randuri intregi de carti necunoacute. Am scos una la intamplare, una care mi-a atras atentia prin coperta colorata si am citit titlul scris din linii fine, aurii. „City of ashes".

Am luat-o de cotor, si m-am aruncat in pat, deschizand-o.