Înscenat

Capitolul 2: "Nu am fost eu!"

   Două pistoale erau îndreptate spre mine. În fața mea e polițist bătrân de vreo cred că 40 ani se uita serios la mine și cred că soția lui, o doamnă care pare a fi de vreo 35 ani, cu păr lung roșcat ondulat.
   - Eu... Eu..
   - Nu ai dreptul să vorbești. Ai ucis două persoane cu acel cuțit și vrei să zici că nu tu ai fost nu?
   La naiba! Nici nu știu ce să mai zic.. Mamă! Tată! Cine v-a ucis?.. De mai erați în viață... Ugh...
   - Pot.. Pot explica.. Biletul.. de la ușă!
   - Mă duc eu să văd, zice doamna polițist.
   Se duce în fața casei și revine în mai puțin de un minut. Se duce la polițai și îi șușotește ceva la ureche, ca eu să nu înțeleg ce zice. Polițistul imediat mă împușcă. Glonțul aterizase în umăr dar durerea a fost mică. Încep să amețesc. Mamă, tată.. vin la voi.. M-am prăbușit jos, totul fiind negru.

   - Hey, trezește-te!
   Hă? Deschid ochii și văd un domn care arată mai tânăr decât cuplul de polițiști. Un brunet serios care are părul de zici că e Mr. Bean dar fața lui nu dă aceeași impresie. Este îmbrăcat într-un costum gri cu o cămașă de aceeași culoare. Mă uit în jur și sunt într-o cameră mică cu pereți închiși la culoare și în mijloc este o masă, deasupra fiind un bec care luminează puțin dar puternic. Mi-am dat seama din prima ce se întâmplă. M--au tranchilizant ca să mă ducă la interogatoriu. Nu era nevoie, eu oricum acceptam să fiu interogat.
   - Deci.. Nicholas Maragdes, nu? Îmi poți spune de ce ți-ai ucis părinții?
   - Dar nu i-am ucis eu! Nici nu am motiv de ce să-i omor. Aveam tot ce-mi trebuie, nu mă comport urât cu nimeni.
   - Mhm!.. Notează ceva în carnetul lui. Știi, majoritatea criminalilor negă acțiunile săvârșite.
   - Dar nu sunt ucigaș! Am dovezi!
   Da, dovezile sunt foarte clare. Contactul misterios, biletul de la fața ușii și...
   - Amprentele! Cuțitul cu care au fost uciși ar trebui să conțină amprentele de la adevăratul criminal.
   - Detectivii ne-au informat că arma avea amprentele doar de la time.
   Aha, deci ucigașul a folosit mănuși.
   - Te-aș ruga să scrii pe această foaie de hârtie orice-ți vine prin cap.
   Ok?? Asta e o cerere cam ciudată. Iau pixul negru și mă uit pe coala albă A4 cum este în fața mea. Ce-mi trece prin cap, hm?  Încep să scriu numele meu și al părinților meu. Dau foaia interogatorului.  El o ia, scoate din buzunar biletul care este exact cel care era în fața ușii lângă cuțit.
   - Vezi vreo diferență între aceste două scrisuri?
   Mă uit atent și încremenesc.. Ambele scrisuri sunt identice.. Cum de nu mi-am dat seama de la început?
   - Eu.. nu .. Cum?
   - Deci ai scris acel bilet ca să ne derutezi pe toți, nu? Râde. Să știi că nu ai scăpat basma curată.
   Ușa se deschide și vin doi polițiști care mă ridică de pe scaun și mă încătușează. Acum am încurcat-o rău de tot. Mă duc într-o cameră unde este doar un scaun cu niște haine în portocaliu. Ușa se închide și eu nu am de ales decât să mă schimb. Arăt ca un pușcăriaș. Ugh.. Totul este ruinat.. Acum trebuia să fiu la sala de sport pentru petrecere. Ies din camera de schimb și sunt dus în camera de fotografiere. Parcă Mugshots se numea. Sunt pus în fața unui panou cu linii și niște cifre. Fotograful îmi dă o plăcuță care scrie #i7455. Ce naiba e asta? Habar n-am.. Mi se face poză la față și la profilele laterale.
   - Liber.
   Dau plăcuța fotografului si plec în altă cameră unde un paznic mă îndrumă pe holurile închisorii, unde pute puțin urât a pâine mucegăită. Deasupra celulelor sunt numere începând de la 1. Mă uit și mai sus și văd că se întind la mare înălțime.. cred că sunt 5 etaje sau mai multe.. Urcăm scările un timp obositor și după mai mergem puțin, ajungând ls celula 77.
   - Aici vei sta timp de 10 ani.
   10 ani? Ugh.. urăsc viața asta! Intru în celulă și văd un băiat care se joacă cu niște pietricele. Din priviri mi-am dat seama cine e..
   - Matteo???