36

7 2 0
                                    

   

      Era atât de înfometat după el, că îi venea să îl posede exact acolo pe scaun, mai ales că știa càt de bine se potrivesc în intimitate. Alungă gândul  concentrându-se pe
momentul de față.
      Lăsă palmele să îi alunece pe spate până rămase cu ele poziționate pe fundul lui, după care îl trase mai aproape știind sigur că astfel îi putea simți erecția.
     Aron se frecă de el fără nici o ezitare, fapt ce făcu ca celălalt să îi geamă în gură, dar fără a întrerupe sărutul. Știa că în astă noapte avea să împărtășească împreună cea mai intimă dintre interacțiuni.
    Adam se ridică în picioare obligându-l să se prindă de trupul lui asemeni unei caracatițe.
Intră în cameră și se îndreptă spre patul imens unde se aplecă lăsându-se să alunece amândoi pe așternutul imaculat, fără ca vrea vreunul să îl părăsească pe celălalt. Doar că lipsa aerului îi făcu să se oprească pentru a respira și a se privi cu flăcări în ochii. 

      -Te doresc de simt că îmi fierbe tot trupul, dar dacă nu...

        Aron îi opri cuvintele acoperindu-i buzele cu degetele fără a spune nimic. Privirea lui înflăcărată îi confirmă celuilalt propria dorință. În acea clipă înțelese totul fără a fi nevoie de confirmare.
     Se aplecă din nou spre buzele încă umede de sărutări și le cuprinse cu ale lui, asemeni unui înecat care se agață cu toată puterea de salvatorul său, lăsându-și însăși viața în brațele salvatoare. Așa se simțea și el în acea clipă. Pentru că bărbatul din brațele lui era salvarea, dar...era și căderea lui. Alungă gândul dureros și se concentră doar pe clipa prezentă și pe plăcere.
      Alunecă cu sărutări umede pe maxilarul fin și pe gâtul expus lăsând în urma limbi cercetătoare dâre de salivă. Mușcă fără regret pieptul lipsit de pilozitate, după care linse tandru locul roșu.
      Aron își împleti din nou degetele în șuvițele mătăsoase pe care le adora, lăsându-i libertate totală a tot ce vroia să îi dăruiască. Închise ochii lăsând doar simțurile să îl învăluie, știind că aceea era clipa când tot acel dor mistuitor ce îl răscolea în nopțile insomniace, îi era șters cu un burete îmbibat în emoții pure. Abia când îi simți celuilalt buzele umede la marginea pantalonilor ridică pleoapele. Nu din cauza vreunei frici, ci a oarecarei jene ce îi răsări în simțuri. Aveau câteva luni de când practic locuiau împreună, și chiar dacă se văzuseră în diferite stadii de goliciune, uneori accidental, niciodată nu își văzuseră trupurile dezgolite complet.

      -Vrei să mă opresc? Întrebă Adam, cu degetele pe nasturele ce vroia să îl desfacă. Era evidentă bărbăția întărită ce stătea cuibărită în materialul ce o acoperea. Îl privi în ochi rugându-se cum nu o făcuse niciodată până în acea clipă, să nu îl oprească.

     Aron își mușcă buza de jos și după ce inspiră aierul în plămâni, negă printr-o înclinare a capului.

         -Mă omori. Omul meu frumos. Rosti și dintr-o mișcare îi desfăcu capsele după care îi trase pantaloni pe picioare lăsându-l doar în boxeri albaștri. Instinctual ar fi vrut să îi tragă cu totul dar nu vroia ca în graba lui să îl sperie.
      Așeză palma pe duritatea reliefată de material și începu să o miște fără ai părăsi privirea.
       Aron încercă să își rețină un geamăt, dar totul rămase doar o încercare nereușită, findcă plăcerea era prea mare pentru a fi ascunsă. 
Simți cum obraji i se înroșesc și ridică o mână de pe pat astupându-și privirea.

        -Nu te ascunde de mine. Îl rugă Adam, ridicându-se deasupra lui. Lasă-mă să îți văd toate trăirile ce ți se oglindesc în priviri. Întinse la rândul lui mâna și i-o apucă depărtând-o.

       -Simt că am așteptat această clipă. Această interacțiune...doar că acum...mă simt rușinat. Recunoscu privindu-i celuilalt iriși hipnotizanți.

ÎNGERULUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum