Chris Brown, un jurnalist cu o viață sănătoasă și perfectă, dar singuratic în cea privată, ajunge să fie concediat din cauza unei lipse de inspirație. Odată ce află de o poveste veche și misterioasă a zece bărbați ce au dispărut după o excursie în R...
Fumul dens se răspândea în văzduh, blurând cromatica veselă și pastelată cu o nuanță anostă și sumbră. Băiatul stătea ghemuit lângă gardul de lemn vopsit într-un alb pur care începea, de asemenea, să-și piardă inocența căci se comiseseră prea multe păcate. Tremura, cu inima-i zbătându-se, deoarece era conștient că ceea ce făcuse se îndepărtase de adevărata lui natură. Însă, nu mai suporta. Nu mai suporta să aud acele țipete ce se loveau violent de pereții încăperii și care puneau stăpânire pe urechile lui de fiecare dată când le auzea, asemenea unor umbre diabolice și agasante. O lacrimă i se prelinse pe obraz imediat ce își proiectă cu ochii minții acele imagini tulburătoare și își duse brațul tremurând la gură, pentru a emana un nou abur din țigara aproape terminată. Nu a dorit să ajungă niciodată astfel, un clandestin în lumea pe care el o considera un adăpost, un dar special, o binecuvântare pe care nu toți sunt într-atât de norocoși să o primească.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Însă ,în cazul lui fusese vorba doar de timp- adevăratul judecător ce știe momentul potrivit în care să te izbească de adevăr. Se ghemuise și mai tare, parcă încercând să se protejeze în propria cochilie de mânia trecutului, uitând să arunce scrumul ce emana un fum și mai înecăcios ce îl înconjura. Plecă capul pe genunchi, resemnându-se și încercând să-și imagineze acel univers paralel unde își putea cunoaște finalul fericit. În schimb, realitatea nu-l iertă și nu ezită să-i ceară socoteală pentru păcatul comis.
- Aici erai , nerușinatule! se auzi un glas isteric și suprasaturat de ură. Ce credeai că faci? Vrei să te transformi într-un vagabond?! spuse ea, apucându-l de braț și smuncindu-l.
- Lasă-mă! Se împotrivi el. M-am săturat! Știi doar cum să fii violentă! Nimic mai mult! Ai încercat vreodată să mă asculți?! Să ivești vreo doză de empatie?! Ăsta e adevăratul rol al unei mame, nu să judece constant și să implementeze frică!
Femeia se blocă la auzul acestor vorbe. Îl privea pe fiul său cu ochii extenuați de aceeași imagine agonică, cu umbre sub ploape și chipul stors de orice rază de lumină, ce căpătase o nuanță maronie, deshidratată și brăzdată de riduri. O șuviță îi căzuse din cocul dezordonat, lipindu-se de o aluniță neagră de pe obrazul vânăt. Își umezea buzele uscate, crăpate și decolorate, ce implorau pentru un strop de apă. Își duse mâinile la spate și le încleștă, formând un pumn mânios, pretinzând că își aranjează funda de la sorț, însă imediat ce intui că este doar o minciună, băiatul făcu un pas înapoi, temându-se de o posibilă reacție din partea mamei lui. O enervase, privirea sa lansând nenumărate săgeți de ură ce își doreau cu ardoare să-l străpungă în tot trupul. Dar el o luă la goană fără a mai privi înapoi, lăsându-se în baza picioarelor ce nu mai răspundeau nici unei comenzi, ci doar se luptau să-l ghideze cât mai departe de acel coșmar. La un moment dat, simți o adiere ușoară ce parcă îl împinse înainte ca să-l ajute să continue. Adrenalina e curgea acum prin vene ca un râu învolburat de munte - sălbatic, necontrolat și liber. În schimb, sunetul îl ajunse din urmă și putu distinge vocea cei înrădăcina pe dată o teamă:
