Chris Brown, un jurnalist cu o viață sănătoasă și perfectă, dar singuratic în cea privată, ajunge să fie concediat din cauza unei lipse de inspirație. Odată ce află de o poveste veche și misterioasă a zece bărbați ce au dispărut după o excursie în R...
Fâșia de un albastru laptos se converti în întregime într-o negură pudrată cu stele care păreau să alcătuiască o cale de beculețe pe care colindă dorințe. Luna, care nu era încă plină, își făcu apariția dintre nori, asemenea unei gheișe timide ce își găsise refugiu în spatele evantaiului fumuriu ce colinda bolta. Vântul adia domol, aplecând treptat crengile golașe ale copacilor care nu mai aveau nici un fel de putere din cauza vrăjii toamnei, iar corul de greieri își începu cântecul ritualic format din versuri care implorau vara să se întoarcă. Nadia și Chris erau încă lipiți de solul uscat, admirând spectacolul celest de deasupra capetelor sale. Fata respiră ușurată, absorbind pacea din jurul ei pe care nu o mai simțise de sute de ani. Deși trăise mult timp în pădure și îi cunoștea tainele, acum i se părea că experimentează acest lucru pentru prima dată. Reușise să transforme locul de care se săturase într-un colț de rai pe care să-l savureze din plin. Își mută apoi atenția spre prietenul său care părea să nu se despartă nici o secundă de cerul nopții, ci continua să-l urmărească cu mult interes.
-Prima dată când faci asta? îl întrebă ea, spărgând bucla pașnică a naturii.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Acesta se întoarse spre ea, rotindu-și creștetul în iarba veștejită ce părea să fi devenit o lume de hârtie creponată de când toamna îi absorbise viața.
-Nu am mai văzut un văzduh senin încă din copilărie când stăteam cu bunicii mei. De când m-am mutat în New York, poluarea provocată de lumina zgârie-norilor a furat această minune celestă. Era ca și cum și-ar fi dorit ea însăși să devină o Cale Lactee artificială, motiv ce m-a făcut să încep să uit de momentele minunate de când eram mic.
Nadia își sprijini atunci obrazul în mâna flexată și veni mai aproape de Chris, dornică să descopere mai multe despre trecutul său.
- Ce amintiri ți-a trezit această seară? deschise ea dialogul pe un ton adânc.
Detectivul își împreună palmele în jurul sternului, apoi își îndreptă privirea iarăși către înaltul cerului, parcă putând citi printre nori povestea copilăriei sale.
-Obișnuiam să merg în grădină cu bunicii și să admirăm opera de artă a nopții. Ne găseam adăpost în culcușul răcoros al naturii și încercam să tălmăcim tainele universului. Eu, cel puțin, îmi imaginam fel de fel de scenarii, unele cât se poate de ciudate, cu privire la secretele ce se ascund dincolo de această obscuritate. Dar, de multe ori, pentru că bunica era pasionată de magie și basme, mă încuraja să vorbesc cu stelele și să le împărtășesc cele mai arzătoare dorințe ale mele. Îmi mai spunea că, dacă îmi închid ochii și rostesc ceea ce vreau în gând, universul mă va auzi, iar dacă visul meu avea să se împlinească curând, voi vedea o stea căzătoare.
