Pierdută-n amintiri!

Pierdută-n Istanbul

Pierdută-n Istanbul, pe străzi de dor rătăcitoare,
Printre mirosuri de cafea și umbra de sultane,
Doi ochi verzi mă caută-n taină, în noapte visătoare,
Ca două smaralde ce-s purtate de valuri, în depărtare.Sub cerul plin de stele, secrete-n șoaptă spun,
Se-aud pași grăbiți prin bazar, se-aud inimi ce plâng,
Dar eu te caut, străin cu ochi verzi, în fiece colț ascuns,
În toate oglinzile ce-n jurul meu se strâng.Minarete șoptesc povești despre iubiri uitate,
Despre sultani și roabe, de doruri sfâșiate,
Dar eu mă pierd în ochii tăi, ce licăresc în noapte,
Verzi ca frunza-n primăvară, dar învăluiți în șoapte.Și tot te caut, prin fumul greu de narghilea,
Printre visuri destrămate, ca o amforă spartă,
Căci ochii tăi verzi, ca marea sub luna grea,
Mă cheamă, mă pierd, mă frâng, mă farmecă într-o altă soartă.Pierdută-n Istanbul, în orașul visului mărunt,
Rămân o poveste nespusă, un dor fără cuvânt,
Dar ochii tăi verzi, prin veacuri mă alungă,
În fiecare colț de lume, povestea noastră se-ntâmplă.