Pierdută-n amintiri!

Două suflete sub cerul tăcut

Două suflete sub cerul tăcut,

Două ferestre, două inimi în amurg mut.
El privește luna, ea stelele din zare,
Oceane de vise pierdute în depărtare.

Luna-i mare, clară, martoră a dorului ascuns,
El speră, ea așteaptă, într-un infinit neajuns.
Liniștea nopții îmbracă gânduri rătăcite,
Într-un cer de stele cu vise nesfârșite.

El caută răspunsuri în lumina de argint,
Ea scrie povești în stele, într-un gând alint.
Două lumi separate de geamuri și tăceri,
Uniți doar de dor, de vise și mister.

Sub cerul albastru, amândoi visează,
Luna și stelele le șoptesc, îi veghează.
Și poate într-o noapte, în același vis comun,
Vor găsi un drum unde inimile se adun'.