Mânuitoarea Apei: Lupta împotriva Întunericului

19. Un strigăt

Mâinile îmi tremura pe lângă corp, respirația este sacadata, spatele este drept ca o scândura, nu știu când a fost ultima oară când am clipit.

In jurul meu, oameni vorbesc, dar nu reușesc sa ii aud. In ultimele ore am aflat ca amintirile mi-au fost alternate, cu acordul părintelui și fratelui meu, ca am fost obligată sa sufăr prin ritualuri sadistice și a trebuit sa torturez oameni in moduri imposibile pana acum, dar și ca fratele meu, persoana pe care am iubit-o cel mai mult, centrul existentei mele timp de paisprezece ani, ar fi putut sa fie in viața, dacă s-ar fi făcut unele alegeri mai repede. Nici măcar nu sunt trista sau suparata ca mi-a fost ascuns acest lucru atâția ani, o legătura atât de sfânta și de rară precum cea a sufletelor pereche este ceva ce trebuie prețuit și protejat. Dar doare, doare atât de tare sa știu ca familia mea ar putea sa fie in viața acum, ca războiul care mi-a ucis tatăl și jumătate din popor nu s-ar mai fi întâmplat, poate dacă ar fi fost și tatăl meu prezent in noaptea mea aniversara de paisprezece ani, poate mama și fratele meu nu ar fi fost omorâți. Poate dacă Sorellia și Dev și-ar fi făcut publica atașamentul, Focul și Apa ar fi intrat intr-o ora de pace și prosperitate nemaivăzută pana atunci, in schimb, Apa a fost decimată din temelii și acum, peste aproape patru ani, restul Elementelor risca aceeași soarta.

— Devon.

Cu un singur cuvânt, privirea mi se limpezește și simțurile îmi revin la viață, ca și cum sunt scoasă la suprafața.

Totuși, nu Damian este cel care continua sa vorbească.

— Nepoata, ce vrei sa faci acum?

Chipul antic de vampir a lui Vlad mă izbește. Nu îmi aduc aminte unde am mers, sau când s-au adunat toti vampirii, dar observ ca am fost așezată pe un scaun, in timp ce restul stau in picioare. Elis este de asemenea prezenta.

Înainte sa găsesc puterea sa răspund, alte voci se aud.

— E logic! Nu putem sa le permitem sa o rănească in continuare! Nu au trecut nici trei zile decât suntem in locul asta blestemat și era sa moara deja!

Sasha vorbește puternic, furios, dar frica se aude cel mai clar.

— Și ce sugerezi? Sa fugim? Sa o ascundem in Fortăreața? Știi ca asta era menit sa se întâmple!

— Am putea sa plecam! Sa o ascundem de toti! La naiba cu Apa, la naiba cu Elementele și cu nebunul ăla! Ce au făcut Elementele pentru ea in anii ăștia? Noi suntem familia ei!

Sasha și Nickolas continua sa se certe, dar nu ii mai ascult de mult, mintea mea începând sa lucreze.

Când ridic ochii din pământ, prima persoana pe care o vad este Damian. Sta sprijinit, aproape leneș, de pervazul geamului, cârlionții lui negrii căzând ciufuliți pe frunte. Are mâinile încrucisate, mușchii brațelor ieșindu-i in evidentă. Ii ignora complet pe cei prezenți in camera, pe cei doi vampiri care ridica vocea din ce in ce mai mult unul la altul, la Mânuitoarea care își lustruiește unul dintre cuțite pe o masa. Ochii lui sunt fixați pe mine cu o expresie neutra, chiar dacă pot vedea o sclipire de curiozitate in ei.

Nu îmi feresc privirea de a lui nici când încep sa vorbesc.

— Elisandra.

Cu coada ochiului o pot vedea pe Mânuitoare cum sare de pe masa pe care era urcată și lasă capul in jos, in semn de supunere.

— Te vei duce in camera lui Ignis Izaghi și ii vei transmite mesajul meu: termenii mei sunt simpli, va îngenunchea in fata mea, mâine la răsăritul soarelui, de fata cu toate popoarele și își va cere iertare pentru păcatele făcute de ea și de poporul ei, și își va jura credința mie, iar eu voi uita discuția din aceasta seara, precum și repercusiunile pe care ar fi putut sa le aibe. Refuza, și in semn de respect fata de familia mea și in lumina noilor informații pe care le-am aflat, o voi provoca la un Agni Cai. Apoi te vei duce la Caeli și ii vei transmite acest mesaj: pana mâine va fi nevoit sa își depună loialitatile, au trecut vremurile in care se închideau ochii la neutralitatea Nomazilor, toata lumea trebuie sa aleagă o tabăra si toti o vor face mâine la rasarit. Cu mine sau împotriva mea?