2.Albus Severus Potter si Secretele Ascunse ✔

Capitolul 7 - Nebunul

In clipa urmatoare, un om aparu de dupa un stejar inalt, clatinandu-se pe picioare. Pentru o fractiune de secunda Albus nu-l recunoscu, insa apoi isi dadu seama ca era Gilderoy Lockhart.

Ii vazuse poza in ziar anul trecut, dadea mana cu tatal sau.

Arata de parca ar fi mers de zile întregi. Roba ii era sfasiata si patata cu sange, in dreptul genunchilor. Fata ii era zgariata, era neras si pamantiu la fata, din cauza extenuarii. Parul sau candva ingrijit avea nevoie de tuns si mai ales de un spalat. Dar aspectul sau ciudat nu era nimic pe langa felul in care se comporta. Murmurand si gesticulând, Lockhart parea sa discute cu cineva vazut numai de el.

- A fost inchis in Sf. Mungo, ii sopti Albus fratelui sau, dar a evadat anul trecut.

- Cand am auzit... Ei bine, a fost vina mea, bineinteles. Imi venea sa-mi dau pumni! Nu stiu de cand n-am mai fost atat de socat... Sa zbori cu o masina la Hogwarts! Ei, desigur, am stiut imediat de ce ai facut-o. Se vedea de la o posta. Harry, Harry, Harry... Ai gustat din publicitate, nu-i asa? Ti-am transmis boala. Ai aparut pe prima pagina a ziarului cu mine si abia ai asteptat sa o faci din nou! Harry, Harry, Harry, zise Lockhart, adresandu-se unui copac din apropiere. Inteleg... Era normal sa mai vrei dupa ce ai gustat o data... Si ma invinuiesc ca ti-am transmis morbul asta, pentru ca era inevitabil sa ti se urce la cap... Dar, ma intelegi, tinere, nu poti sa te apuci sa zbori cu masinile, ca sa atragi atentia asupra ta. Potoleste-te, da? Ai destul timp pentru asta cand vei mai creste. Da, da, stiu la ce te gandesti: „Ii convine, el e deja un vrajitor celebru, pe plan international!" Dar cand aveam doisprezece ani, eram un nimeni, ca si tine. De fapt, as spune ca eram un nimeni si mai mare! Ma refer la faptul ca pe tine te cunosc deja mai multi oameni, nu-i aaa? Toate chestiile acelea extraordinare cu Cel-Al-Carui-Nume-Nu-Trebuie-Rostit!... I-am intrebat daca vor autografe, dar au zis ca nu... Trebuie sa... Si femeia aia ce semana cu o broasca m-a imbrancit... Cine se crede? Sunt profesor la Hogwarts... Sau am fost... Vorbesc cu Potter... Trebuie sa-l avertizez...

Albus si J se privira.

- Chiar e nebun, spuse J.

- Potter! striga Lockhart brusc. Trebuie... vorbesc... cu Harry... Potter.

- Bine, spuse J. Merg sa-l aduc.

Si J fugi repede spre castel.

Albus ramase cu Lockhart. Acesta il privi putin, apoi, prinzandu-l brusc de roba zise:

- Potter, in sfarsit. Trebuie... sa... spun...

- Ce sa spuneti, domnule? intreba Albus.

- Trebuia sa ma pazeasca... dar m-a lasat singur... atunci a intrat... si m-a eliberat... a zis ca sunt liber...

- Cine? intreba Albus.

- Nepoata... Celui-Al-Carui-Nume-Nu-Trebuie-Rostit...

- Cum o cheama? intreba Albus.

Era sansa lui. Poate Lockhart ii stia numele, iar daca i-l spunea, ar fi stiut in sfarsit.

- O cheama... Tine-ti minte ce va spun primele cuvinte care vor iesi din gurile acelor bieti student pietrificati vor fi „Hagrid a fost". Sincer sa fiu, ma mir ca profesoara McGonagall crede ca sunt necesare toate aceste masuri de precautie. Iti multumesc, Harry. Vreau sa spun ca noi, profesorii avem si asa destule probleme pe cap, in afara de a conduce elevii si a sta noptile de paza...

Lockhart vorbea iar fluent, adresandu-se unui copac si parand sa nu isi dea seama ca Albus era acolo, ceea ce il surprinse atat de mult pe Albus, incat nu observa ca Lockhart ii daduse drumul la roba.

- Stii ceva, Weasley, cred ca asa vei face, zise Lockhart, continuandu-si conversatie cu copacul. Chiar trebuie sa ma duc sa-mi pregatesc ora urmatoare... Imi pare atat de rau... am atipit... Ce-am pierdut! Harry, spuse din nou Lockhart, privindu-l pe Albus. Trebuie... sa-ti spun ceva important... Sti-Tu-Cine a zis... despre copii tai... Are nevoie... sange...

- Dar va rog, spuse Albus, aproape disperat, cine este nepoata lui Cap-de-Mort?

Lockhart tresari puternic.

- Ce se intampla aici, ce se intampla aici? Cine da poze cu autograf? Ah, dar nici nu ar mai fi trebuit sa intreb!... Ne intalnim iar, Harry! Haide atunci, domnule Creevey. Fa-ne la amandoi o poza buna si o semnam! Hai, ce mai stati, imprastiati-va, voi, de colo! Potter... Trebuie sa-I spun... Imediat... Potter... Gandeste-te si tu, cartile mele nu s-ar fi vandut nici pe jumatate la fel de bine, daca oamenii n-ar fi crezut ca eu am facut toate acele lucruri. Nimeni nu vrea sa citeasca despre un vrajitor ura din Armenia, chiar daca a alungat varcolacii dintr-un sat. Ar arata groaznic pe coperta! Fra nici cel mai mic simt estetic... Iar vrajitoarea care a gonit strigoiul Bandon avea buza de iepure. Adica, hai sa fim seriosi... Harry, Harry, continua el, dand din cap nerabdator, nu este deloc atat de simplu... A fost multa munca. A trebuit sa dau de oamenii astia, sa-i intreb cum au reusit sa faca ce au facut, apoi sa arunc o Vraja a Uitarii asupra lor, ca sa nu-si mai aduca aminte ca ei au fost cei care le-au facut... Daca ma mandresc cu un lucru, sunt farmecele astea legate de memorie. Nu, a fost munca grea, Harry. Nu sunt numai autografe si poze publicitare, sa stii. Trebuie... Harry... spuse el, observandu-l din nou pe Albus. Trebuie sa ai grija... Ea este in scoala...

- Care ea, domnule? il intreba din nou, Albus, din ce in ce mai exasperate.

- Nepoata lui... Aventura se sfarseste aici, baieti! zise el, vorbind cu doi copaci. Voi lua o bucata de piele cu mine, s-o duc la scoala, le voi spune ca a fost prea tarziu pentru a salva fata, si ca voi doi — oh, ce tragedie — v-ati pierdut mintile cand ati vazut corpul ei dezmembrat. Pregatiti-va sa va luati la revedere de la amintirile voastre!