2.Albus Severus Potter si Secretele Ascunse ✔

Capitolul 19 - Finalul (2)

Cora paru sa stea o clipa pe ganduri, apoi spuse, aratand cu degetul spre cei numiti:

- Rosie, Jamie si Scor, urmati-o pe Emma spre camerele voastre, va rog.

Toti sapte se uitara uimiti la Emma, care ofta, scotandu-si bagheta si indreptandu-se spre usa, facand semn celor trei s-o urmeze. Amintindu-si brusc ca are bagheta, Albus o scoase din buzunar, dar nu apuca sa faca nicio vraja, deoarece o voce rece spuse "Expelliarmus", bagheta zburandu-i in mana persoanei care tocmai intrase pe usa. Albus l-a recunoscut pe barbat ca fiind Avery, unul dintre Devoratorii Mortii care scapasera din Azkaban cu un an in urma. 

- Baghetele, spuse el, intinzand mana.

Aruncandu-i priviri urate, fiecare dintre cei sapte ii intinse bagheta.

- Vrei sa te ajut sa-i conduci? o intreba el pe Emma, facand semn spre Rose, Scorpius si James, care se uitau confuzi unii la alti, nestiind ce sa faca.

- E okay, raspunse Emma rece. Cred ca ma descurc.

Le facu semn sa o ia inainte, iar cei trei iesira pe usa, intrand intr-un hol lung, cu usi masive de fier de o parte si de alta.

- Ce se intampla? isi aduna James curajul sa intrebe.

Emma ii arunca o privire taioasa, facandu-i semn sa taca. Deschise una dintre usi si astepta pana cei trei intrara inauntra inainte de a intra si ea, inchizand usa dupa ea.

Inauntru era doar un pat vechi, lumina patrunzand inauntru doar printr-o mica fereastra din coltul din stanga sus al celulei.

- Vestea buna, incepu ea sa zica, e ca o sa supravietuiti. Vestea proasta e ca nu veti mai iesi de aici vii.

- Ce vrei sa spui? o intreba Rose. Ce naiba se intampla? Ce e locul asta?

Emma ofta, trecandu-si mana prin par. Ultimul lucru pe care voia sa-l faca era sa explice ce se intampla, dar stia ca le datoreaza macar atat.

Le facu semn sa se aseze pe pat, ceea ce si facura, Emma incepand sa se plimbe dintr-o parte in alta a celulei.

- Suntem in conacul Deane, sau ma rog - ce a mai ramas din el. Locul asta nu a mai fost locuit de ani buni, familia si-a facut alt conac ceva mai incolo, mult mai mic si mai usor de intretinut. Dar nu asta e ideea. Habar n-am cum sa incep, spuse ea, frustrata.

- Poate ar fi o idee buna sa incepi cu inceputul? sugera James timid.

Emma ii arunca o privire ganditoare, apoi incuviinta din cap.

- Cand aveam vreo patru ani, incepu ea sa povesteasca, tata a murit, iar cum mama era deja moarta de cativa ani, am ramas singura. Asa ca familia Deane m-a luat in primire. Cora este verisoara mea primara, mama mea si mama ei erau surori. Unchiul si matusa s-au comportat mereu bine cu mine - am avut mancare, haine, jucarii, carti, tot ce aveam nevoie sa primesc in asa fel incat sa nu am de ce sa ma plang de cum am fost tratata. Si sincer, cand am venit eram practic o straina pentru ei, deci m-au tratat chiar foarte bine. Dupa un timp insa, am inceput sa aud soapte in casa. Discutii in spatele usilor inchise. Conversatii intrerupte brusc cand eu sau Cora intram in camera. Pe atunci ma intelegeam chiar foarte bine cu Cora - greu de crezut, dar e adevarat. Aveam destul de multe in comun - printre care si faptul ca amandoua suntem Metamorfe. Asa ca noi doua am decis sa aflam ce se petrece. Si credeti-ma, ar fi fost mult mai bine daca nu aflam niciodata.

Emma se intrerupse, oprindu-se din plimbat cand auzi pasi pe hol. Le facu semn sa stea nemiscati si se apropie de usa, lipindu-si urechea de ea. Putea auzi vocea lui Avery apropiindu-se, vorbind cu cineva care parea a fi Umbridge.

- Iti spun, fata aia o sa strice totul, zicea el.

- Nu cred, facu Umbridge. Stie ce o sa se intample daca incearca ceva.

Vocile si pasii se indepartara. Emma se intoarse spre cei trei si-si reincepu plimbatul.

- Era vorba de el, normal. De bunicul meu si al Corei. Cumva, a gasit-o pe matusa, iar ea si unchiul nu stiau ce a faca. Cred ca aveam sase ani pe atunci. Ajunsesem sa-i cunosc destul de bine cat sa stiu ca nu erau oameni rai, doar inradacinati in traditie. Voiau sa contacteze Aurorii - voiam sa-l gaseasca pe Harry Potter si sa-i spuna tot ce se petrece. Dar el nu i-a lasat. E vina mea, sincer. Eu si Cora reusiseram sa aflam unde il tineau inchis si am decis sa-i facem o vizita. La urma urmei, ne spuneam noi, ce drept aveau sa nu ne lase sa ne cunoastem bunicul?

Emma mai facu o pauza scurta, ascultand atent. Cand nu auzi nimic, continua:

- Deci ne-am dus sa-l vedem. Si a fost asa de dragut cu noi. Statea pe un scaun, intors cu spatele la noi tot timpul, dar felul in care ne vorbea - de parca eram adulti - ne-a vrajit pe amandoua. Ne spunea povesti, vise despre o lume in care noi - familia noastra - faceam regulile si toti ceilalti erau nevoiti sa se supuna. Semanau putin cu povestile Incuitate pe care mi le citea tata cand eram mica - el avea parinti Incuiati. Amandoua eram cucerite. Si atunci s-a intamplat. Cred ca ea nu si-a dat niciodata seama exact ce s-a intamplat, dar bunicul a posedat-o. I-a intrat in cap - nu stiu cum - si a facut-o sa ia bagheta mamei sale si sa-i omoare pe amandoi.

- Dar, o intrerupse Rose timida, l-am vazut pe unchiul tau in gara King's Cross. Si, in plus, Ministerul nu ar lasa doua persoane minore sa locuiasca singure.

- Doar daca, spuse James, Ministerul nu a stiu. Asta e, nu? intreba el, uitandu-se acum la Emma. Cineva a folosit PoliPotiune ca sa se dea drept unchiul tau.

Emma incuviinta din cap, privindu-l pe James in ochi, parca cerandu-i scuze pentru toate minciunile spuse.

- Dupa moartea lor, tipul asta a venit sa stea cu noi. Desi era mai mult servitorul bunicului decat tutorele nostru, isi facea totusi datoria de a bea PoliPotiune de fiecare data cand venea cineva in vizita. Sincer, nu-mi amintesc cum ii cheama. Bunicul ii omora si gasea un inlocuitor destul de des, asa ca nu m-am straduit niciodata sa retin nume. Bunicul devenise paranoic, cea mai mica greseala a servitorului i se parea o tradare si atunci intra in mintea Corei si o punea sa-l omoare. Nu a intrat niciodata in mintea mea, raspunse ea privirii ingrijorate a lui Rose. Nu stiu de ce, dar nici macar nu a incercat vreodata. Cel putin nu cred ca incercat.

Emma ofta din nou.

- In fine, dupa un timp Cora a devenit... ei bine, Cora. Asculta orbeste de bunicul si se straduia din rasputeri sa fie favorita. In mod inutil, as putea adauga, deoarece nu mi-am dorit niciodata sa fiu favorita. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu nepoata lui. Nu mi-am dorit nimic din toate astea. Si totusi, aici suntem.

N.A. Veste nu-stiu-cum-o-sa-vi-se-para: mai e un capitol inainte de epilog pentru ca am facut 1000 de cuvinte si am zis sa nu ies din tipar - daca nu ati observat, capitolele din ASP 2 au in jur de 500-1000 de cuvinte.