The Obsession

Capitolul 7

Damian,

Mă ridic din pat cu mâna la cap, mă durea extrem de tare. Nu a fost o idee bună să îmi beau cel mai puternic vin pe care îl am. Deși aveam o toleranță destul de bună nu mi-a trebuit mai mult de un pahar că deja mă luase amețeala.

Dar așa uitam de tot, de muncă, de familie, de sienna, de dușmani de absolut tot, chiar mă ajuta. Am încercat să îmi amintesc ce am făcut ieri înainte să mă prindă alcoolul dar era în zadar.

Nici măcar nu știu cum am ajuns în pat. Simțeam că lumea se învârte cu mine și nu-mi place asta, mă simt vulnerabil.

-Bună dimineața! Mă surprinde sienna intrând.

Când am văzut o am încercat să par cât de normal posibil, să nu-i dau de înțeles că nu mă simt bine.

- E miercuri, nu? Cum de nu ești plecată? La ora asta trebuia să fi deja în birou.Îi spun suspicios.

-Ai spus bine ar trebuii, însă mi-am luat o zi liberă să am grijă de tine.

Stai ce, să aibă grijă de mine? Ultima dată când cineva a avut grijă de mine a fost înainte să moară mama, refuz să fiu umilit în acest fel.

-Avem oameni pentru asta, plus nu am nevoie de ajutor, mă descurc. Îi explic.

Să uitat la mine nemulțumită de cuvintele rostite de mine. Ma ignorat, nu a spus nimic dar să apropiat de mine punândnu-mi palma pe frunte.

-Cred că ai și febră, de ce ai băut atât de mult?

Mă întreabă ea în timp ce caută ceva în sertare, dacă ar știi. Urăsc că dă atenție altor bărbați, urăsc să știu că a văzut o cineva dezbrăcată înaintea mea. As vrea să-mi spună numele lor ca să le pot face o.... vizită.

-N-ai de gând să răspunzi așa-i? Bine oricum va trebui să fi bine pentru că avem de mers la petrecere în seara asta.

Dă știam nu trebuia să-mi amintești încă mă pregătesc psihic să nu omor pe nimeni dacă ei te privesc prea mult.

Are pe ea un tricou alb împreună cu o pereche de pantaloni albaștri de sport. După părerea mea și cred că mar aproba oricine, femeia asta arată minunat în absolut orice.

Până și în rochia stricată a Cenușăreasei ar arată fabulos purtată de sienna. Nu am crezut niciodată în iubire mereu am considerat o, o pierdere de timp și o durere de cap.

Însă ceea ce simt eu acum e mai mult decât o iubire este o obsesie. Simt nevoia să o am lângă mine să nu o mai vadă nimeni însă nu-i pot lua libertatea însă aș putea să-i iau abilitatea de a merge.

Dacă ar fi după mine aș lua acum de talie și aș trântio în pat. Numai gândul la asta îmi dădea energia necesară să uit că nu mă simt bine.

Cu toate astea m-am ridicat din pat când ea s-a dus să-mi aducă ceva medicamente, a mea cred că acum se crede și doctor.
Dar am să am încredere în ani de facultate pe care îi are.

-Ești sigur că poți să stai în picioare? Îmi spunea ea îndrăzneț stând în pragul uși.

-Normal că pot! Sunt bine.