Prolog

171 20 5
                                    

    

     Te priveam

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     Te priveam.

     Și tot ce vedeam în tine era el. Singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată.

     Ziua în care l-am pierdut a fost cea mai cumplită zi din viața mea. A fost ziua în care m-am pierdut și pe mine și nu credeam că mă voi regăsi vreodată.

     Fiecare secundă a existenței mele a fost o continuă sentință, al cărei sfârșit nu avea loc în povestea mea. Am fost condamnată să trăiesc viața pe care el ar fi trebuit să o trăiască. Aveam sentimentul că sunt nemuritoare, în timp ce el era mort.

     A fost nevoie să-mi dau seama cum să fac față durerii. Pe cont propriu. Captivă în acest cerc vicios.

     Până ai apărut tu.

     Am uitat să-ți spun, înainte să te îndrăgostești de mine, că e nevoie să mă înveți cum să trăiesc fără el.

     Iar tu ai refuzat să mă atenționezi, mai întâi de toate, că trebuie să te învăț și eu pe tine...

     Cum să nu mai fii defectiv de iubire.

     Acum îți privesc ochii negri și întunecați, care ascund o sclipire aparte, îmi trec mâinile prin părul mătăsos, închis la culoare, îți ating buzele crăpate...

    Și realizez că cel mai bine mă simt în brațele tale.

     Te privesc, văzându-te cu adevărat, doar pe tine.

     Capabil de iubire.

 

Defectiv de iubire Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum