19. Colac de salvare

465 37 28
                                    

     A trecut o săptămână de când l-am văzut pe Zaà ultima oară

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     A trecut o săptămână de când l-am văzut pe Zaà ultima oară. Gândurile m-au purtat către el de sute de ori în fiecare zi, din motive pe care încerc din răsputeri să le neg. Yamenna a tot continuat să iasă cu prietenii ei, unde cu siguranță se afla și el, dar nu am îndrăznit nici măcar o dată să întreb ce face, cu cine își pierde vremea. Nu știu dacă fac alegerea bună, însă de fiecare dată când chipul său îmi apare în minte, îmi amintesc mesajul Fionei. Nu m-a căutat nici el, fapt care mă tulbură și mă bucură în același timp.

     Tot ce am făcut în ultima vreme a fost să mă afund în proiecte și-n cărți, dându-mi seama că neglijasem semnificativ studiile, punând pe primul plan alte lucruri. Yamenna a încercat să mă invite de fiecare dată la strângerile lor, dar am refuzat-o vehement. Nu știu dacă a observat că o fac intenționat și nici nu cred că-mi pasă. La sfârșitul acestui weekend urmează să se întoarcă acasă și mă simt vinovată pentru faptul că nu am intenționat nici măcar o clipă să o rog să mai rămâna.

     Pur și simplu cred că am nevoie să stau singură aici, o perioadă.

     În seara asta vom merge la o petrecere pe plajă, iar frânturile de amintiri pe care le am cu Zaà de la ultima nu-mi părăsesc memoria. Știu că va fi acolo și că ne vom revedea. Nu sunt pregătită pentru această întâlnire, deși sunt conștientă că nu-l pot evita la nesfârșit. Sunt decisă să mă distrez și să-mi fac de cap, chiar dacă mâine o să mă simt prost. În plus, se pare că este ultima petrecere a surorii mele și nu știu cât de tare mă vrea acolo, dar am de gând s-o însoțesc.

     E timpul să ies din casă.

     — Ai rezultate bune la universitate, Heba? glasul mamei de la celălalt capăt al telefonului mă distrage. Mă auzi?

     — Hm? Da... da, mamă, e totul în regulă. Tu cum te mai înțelegi cu... tata?

     S-au întâmplat atât de multe de când nu am mai fost acasă, încât am sentimentul că au nevoie de mine. Că trebuie să mă întorc după terminarea examenelor, pentru câteva zile. Pieptul mi se strânge la acest gând. Între parinții mei lucrurile stau prost, iar certurile sunt la ordinea zilei, fapt care mă îngrijorează. Mi-e teamă să aud răspunsul care întârzie puțin să apară.

     — Nu-ți face tu probleme cu asta acum, trebuie să te axezi pe învățat, e cel mai important.

     — Mă gândeam să dau o fugă în Lugano după ce termin, vreau să vă văd.

     Nu i-am spus adevăratul motiv, considerând că e mai bine să mă rezum la asta.

     — Nici să nu-ți treacă prin cap! E foarte scump drumul, nu ne permitem să-l plătim ca să te și întorci. Vorbim destul de des la telefon, e de ajuns.

Defectiv de iubire Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum