Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Când ești prizonier în infern, nu-ți rămâne decât să-l conduci.
Heba nu cunoscuse niciodată o altă formă de fericire, în afară de cea pe care i-o aducea iubitul ei.
Clipa în care acesta moare î...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Perspectiva lui Zaà
Strada e pustie. E puțin trecut de miezul nopții, singurele surse de lumină din jur sunt luna și becul aprins din camera ei. Mă las mai lejer în scaunul mașinii, aruncând câte o privire din când în când spre fereastra de la etajul doi, a cărei lumină nu a fost stinsă în ultimele treizeci de minute.
Fac asta de patru seri deja. Vin aici la ore târzii, parchez mașina peste drum de bloc, fumez un pachet întreg de țigări și-i asigur siguranța Hebei, păzindu-i apartamentul. Nu a ieșit niciodată și nici măcar la fereastră nu am văzut-o, dar știu că acela e apartamentul ei, pentru că deseori o observ pe Yamenna la balcon, vorbind la telefon.
S-au scurt patru futute de zile de când am sărutat-o și am atins-o ultima dată, de când am avut-o lângă mine. Cu fiecare secundă în plus care trece simt că turbez. Îmi vine să sar din mașina asta și să intru forțat în camera ei, chiar dacă sunt sigur că m-ar arunca de la balcon. Vreau să o văd, să mă asigur că e bine, pentru că al dracului să fiu dacă pot să stau vreun pic liniștit știind-o departe de mine.
Nu e în siguranță, eu știu asta cel mai bine. Sunt implicat în o mulțime de rahaturi, iar nenorocitul de Case a dat de veste cui nu trebuia că mi-am tras iubită. Am luat foc la propriu când am aflat asta, am simțit că o iau razna doar la gândul că nu le-ar lua prea mult să o găsească și să mă atace pe mine prin ea. Să-i facă rău. Sunt niște nenorociți, iar eu sunt unul și mai mare. Să le ajute Dumnezeu dacă se vor pune cu mine și dacă o vor atinge doar cu un deget pe fata mea.
Îi trimit un mesaj lui Spencer, anunțându-l că ajung imediat. M-a tot sunat în ultimele zece minute și mi-am pierdut răbdarea. Știu că nu se pot descurca fără mine, dar am lucruri importante de făcut. Oftez, aruncându-mi vederea pentru ultima dată la fereastra Hebei. Mă uit în jur și nu e nimeni. Momentan nu e nimic care să mă îngrijoreze, dar știu că pericolul nu a dispărut complet. Și cât timp ea va sta în preajma mea, pericolul nu va pleca niciodată, însă sunt destul de egoist cât să nu-i dau drumul.
Niște bătăi în geam îmi distrag atenția. Răsuflu ușurat când văd că e Yamenna. Stai, Yamenna?
— Ce dracului? murmur, lăsând geamul în jos.
— Stai bine aici, Varewn? își înalță o sprânceană.
— Destul de bine, da.
Îmi duc o mână la ceafă, așteptând să ascult ce are de zis. Sunt sigur că n-a bătut drumul până la mașină degeaba.
— Cât mai ai de gând s-o spionezi pe Heba? îmi zice direct.
Sunt surprins. Se pare că și-a dat seama că asta fac. Bine, nu se numește chiar spionat.
