Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Când ești prizonier în infern, nu-ți rămâne decât să-l conduci.
Heba nu cunoscuse niciodată o altă formă de fericire, în afară de cea pe care i-o aducea iubitul ei.
Clipa în care acesta moare î...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În urmă cu patru ani - Festivitatea de sfârșit de an
Doar o zi.
O singură zi și o să fiu mai aproape de ultimul an de liceu, asta după ce va trece vacanța da vară. Sunt atât de emoționată, încât îmi tremură până și degetele de la picioare. Îmi scutur capul și inspir. Aerul îmi rămâne în gât și încep să tușesc în momentul în care fixativul se strecoară în nările mele. Nu obișnuiesc să folosesc produse care îmi pot degrada părul, într-o măsură sau alta, dar azi e diferit.
Astăzi simt că trebuie să las în camera asta tot ce nu am avut niciodată curaj să depășesc, iar dacă firele blonde și rebele ce mi se ridică peste coada de cal din creștetul capului sunt unul dintre motive, ei bine, atunci nu am o problemă să mă lupt cu ele. Nu am pus niciodată atât de mult efort pentru aspectul meu, nu ca de data asta. Mă întreb ce o să fac anul viitor, în toamnă, când o să mă pregătesc pentru clasa a douăsprezece-a.
Îmi trec mâinile peste fusta de un albastru închis, ce cade în valuri până la genunchi, mărginită de dantelă albă, asortată frumos cu o cămașă de aceeași culoare. Nasturii învăluiți de catifea, cu firicele aurii, ce sclipesc în razele soarelui, cad lejer peste materialul cămășii, terminându-se imediat sub bust.
Zâmbesc la imaginea mea din oglindă și știu că e timpul să renunț la obișnuitul sacou ce vine la pachet cu partea de jos. Uniforma asta e cea mai bună chestie din liceu. Îmi trag repede în picioare, peste șosete, una dintre numeroasele mele perechi de teneși cu platformă destul de joasă, și mă relaxez, cumva mulțumită de imaginea mea.
Arunc balsamul de buze în geantă, urmat de un pachet de șervețele umede. Mă bucur că nu va mai trebui să car rucsacul. Apăs întrerupătorul, lăsând lumina vagă să dăinuie în dormitor. E mult mai bine așa.
După ce mă întorc pe călcâie, gata să ies pe ușă, încetez orice mișcare, oprindu-mă în loc. Înainte să mai fac un singur pas trebuie să-mi promit că ăsta nu e sfârșitul, ci doar începutul a ceva mai bun. Trei luni libere. O vară întreagă doar pentru mine. O s-o folosesc așa cum trebuie. Îmi duc mâna la piept, în dreptul inimii și zâmbesc.
Acum sunt gata.
Se aude deja agitația de jos și eu nu pot să nu zâmbesc la gândul că sora mea, Yamenna, e probabil în centrul atenției, iar tata mișună în jurul ei mai mult ca oricând. Sunt atât de fericită pentru ea, nu termini liceul zilnic. Îmi scutur capul, zâmbind tâmp, pregătindu-mă cum trebuie pentru ceremonia ce urmează să aibe loc în nici mai mult, nici mai puțin de patruzeci și cinci de minute, după ceas. Cred că l-am verificat de zeci de ori, încă de când am deschis ochii.
