Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Când ești prizonier în infern, nu-ți rămâne decât să-l conduci.
Heba nu cunoscuse niciodată o altă formă de fericire, în afară de cea pe care i-o aducea iubitul ei.
Clipa în care acesta moare î...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Au fost multe momente în viața mea când m-am simțit incomod. Mai multe decât am putut număra. Să stai în compania oamenilor pe care nu-i cunoști, dar pe care îi simți atât de familiari, e într-adevăr o situație incomodă.
Nu știi ce să spui. Chiar dacă ai atât de multe lucruri de discutat, atâtea subiecte de dezbătut, curiozități și întrebări al căror răspuns nu-l vei afla cu ușurință, ei bine... tot nu îți găsești cuvintele potrivite. Ai capul gol.
Asta mi se întâmplă chiar acum.
Sunt pusă față în față cu Zaà, dar niciunul dintre noi nu vorbește.
Îi simt privirea arzătoare asupra mea. Îi aud respirația liniștită, din când în când. Atât, nimic mai mult.
Aș vrea să știu cum se simte după accident. L-aș întreba despre mâna lui rănită, cu care s-a luptat și cu care conduce de atâta timp. Un impuls ciudat îmi bântuie mintea. Un impuls care îmi cere să aflu despre clădirea la care ținea atât de mult, despre literatură, chiar și despre numele său. Despre problemele pe care le are cu acei bărbați. Despre cum a intenționat să mă aducă până aici.
Despre faptul că a intrat cu mine.
Nu fac nimic din toate astea. Nu e dreptul meu. Povestea lui nu mă privește pe mine.
Însă nici nu am cum să-mi rețin în continuare cuvintele.
— Ai de gând să... știi tu... stai aici? bolborosesc cele câteva cuvinte, aproape întrebându-mă dacă am vorbit sau doar am gândit.
Zaà îmi aruncă o ocheadă fugitivă, ca după să-și ducă unul dintre brațe sub cap, adoptând o poziție destul de relaxată, comparativ cu a mea care e mai mult decât încordată. Stăm în tăcere de câteva minute bune, poate chiar douăzeci, deși nu le-am numărat sau ceva.
— Oricum nu am altceva mai bun de făcut, ridică din umeri. Și părea că te-ai fi plictisit singură.
Nu sunt sigură dacă mă deranjează sau nu prezența lui, însă cumva bat spre a doua variantă, cu toate că aveam în plan să mă odihnesc. Un gust amar apare pe cerul gurii când îmi amintesc ce încerc să uit.
Zaà analizează în detaliu fiecare obiect din sufragerie, trecând peste televizor, masă, tavan și oprindu-se asupra tabloului cu mine și Yamenna de pe perere. Își înalță o sprânceană, plescăind din buze, iar eu afișez o expresie încurcată.
— Cine e?
Chiar dacă nu îmi oferă mai mult, sunt conștientă că se referă la Yamenna.
