Psihologia Minciunii

Mai multe despre minciuna!

Pentru ca minciuna exista, oamenii si-au format si deprinderea de a depista minciunile spuse de altii. Pe langa arta minciunii care exista de atata vreme, s-a constituit si arta detectarii minciunii. Inca din antichitate se foloseau diferite metode de a scoate adevarul de la infractori. Unele metode erau foarte brutale (tortura), altele fiind mai subtile ca de exemplu imbatarea infractorului sau „tragerea de limba".
Au existat multe idei si teorii care sustineau ca anumite comportamente sunt indicatori ai minciunii, unele fiind mai aproape de adevar, altele nu.
Cele mai cunoscute comportamente care sunt asociate cu minciuna in viata cotidiana sunt urmatoarele:

Semne simple ale minciunii

Tipul de minciuna si faptul de a se plia sau nu pe personalitatea mincinosului va determina semnele minciunii. Ocazional ele sunt foarte evidente, mai ales cand mincinosul se simte vinovat.

Semnele evidente includ:

Negarea exagerata – proteste repetate legate de inocenta;
Balbaiala – poticnirea in rostirea cuvintelor fara o fluenta naturala;
Agitarea mainilor – se prosteste, isi freaca mainile, isi alege si se joaca cu degetele si mainile in timp ce vorbeste.
Contactul vizual – ii este imposibil sa il realizeze sau sa iasa din el.

Majoritatea oamenilor care intentioneaza sa spuna o minciuna isi fabrica povestea cu mult inainte si devin confortabili cu ea si foarte rar sunt prinsi asa de usor. La fel, multe din semnele de mai sus pot fi simple semne ale nervozitatii sau timiditatii sau ale disconfortului provocat de situatia noua.
Exista si multe semne subtile pe care multi oameni le trec cu vederea si care pot afecta pana si pe perfecti.

Acestea sunt:

Discursul prea formal – folosirea cuvintelor lungi, foarte corect gramatical si o serie de formule de exprimare care in mod normal ar fi scurtate, sugerand un discurs scris mai degraba decat o conversatie naturala.
Foarte putine gesturi si nici o fixare – miscarile fizice ilustreaza ceea ce este descris si sunt activitati naturale si comune;
Justificarea – incercarea de a justifica fiecare detaliu cu explicatii lungi;
Nepotrivirea – nepotrivirea intre tonul vocii si expresivitate.

Problema daca minciunile pot fi descoperite satisfacator prin metode non-verbale este un subiect destul de controversat. In incercarea de a face detectarea minciunii cat mai riguroasa s-au construit diferite masini care sa surprinda acele comportamente care dezvaluie minciuna.
Detectorul de minciuni, poligraful, masoara stresul psihologic pe care o persoana il indura intr-un numar de masuratori, cand el sau ea fac o serie de declaratii sau raspund la niste intrebari. Sa intamplat ca aceasta metoda sa dea gres, dar este in continuare folosita. Detectoarele de minciuni nu masoara minciuna. Ele masoara cateva schimbari fiziologice in corpul unei persoane, care sunt considerate raspunsuri automate la stresul produs de minciuna. Este vorba de presiunea sangelui, pulsul, respiratia, transpiratia, activitatea electrodermala. Cand aceste functii ies din , se poate presupune ca subiectul minte. Deci minciuna nu reprezinta un proces normal al omului.
Diferite seruri ale adevarului au fost propuse, dar nici unul nu este considerat de incredere.
Mai recent, oamenii de stiinta au descoperit ca minciuna activeaza cu totul alte structuri cerebrale in timpul scanarii MRI, care pot conduce la o metoda de detectie a minciunii mult mai corecta. Cercetatorii au descoperit ca a spune o minciuna si a spune adevarul solicita activitati diferite in creier. Sectiunile din creier care sunt importante pentru concentrarea atentiei, si pentru monitorizarea controlului erorilor (girusul anterior si parti din cortexul prefrontal si premotor) au fost mai active la oamenii care minteau decat la cei ce spuneau adevarul. Daca adevarul este starea de raspuns normala a creierului, atunci minciuna cere cresterea activitatii creierului in regiunile implicate in inhibitie si control.
Oamenii care mint se inrosesc. Bazandu-se pe aceasta constatare cercetatorii au realizat un aparat de detectare a minciunilor care masoara temperatura pielii din jurul ochilor. Acesta are o precizie de 83-90 %. In mod normal oamenii au 29˚ in jurul ochilor dar cand mint au 30˚.
Pentru ca majoritatea oamenilor se simt stanjeniti atunci cand mint, ei incearca instinctiv sa se separe de minciuna. In SUA, din analiza cuvintelor suspectilor care dadeau alibiuri false, F.B.I. - ul a descoperit recent un indiciu: incercau sa elimine referintele la ei insisi in timp ce minteau, evitau sa foloseasca cuvintele „eu" sau „pe mine". De asemenea, vor incerca sa evite folosirea numelui persoanelor in legatura cu care mint.
Oamenii cred ca minciuna este asociata cu o crestere a miscarilor, dar de fapt, cand mint oamenii isi reduc miscarile. Studiile recente au aratat ca in cazul mincinosilor foarte motivati minciuna este asociata cu o scadere a miscarilor mainilor, picioarelor si a talpilor.

Cand oamenii spun minciuni, intra in actiune patru mecanisme, care ne-ar putea ajuta sa recunoastem mai usor cand suntem mintiti:

Starnirea. Minciuna cauzeaza si trezire, fie din cauza disonantei cognitive dintre valori conflictuale cu comportamentul, fie din cauza fricii de a fi prins. Aceasta poate fi detectata prin detectorul de minciuni, erori in discurs, sau ezitare, repetitii, foiala, activitati deplasate, clipit, ridicarea tonului, dilatarea pupilei.

Controlul comportamentului. Incercam sa ne controlam care ne poate da de gol. De fapt asta este imposibil si apar scapari, ca de exemplu atunci cand ne controlam fata, picioarele ne dau de gol.

Emotiile. noastre se schimba atunci cand mintim. Poate aparea si vinovatia. Micromiscarile la nivel facial pot trada ascunse.

Gandirea. Ca sa mintim, trebuie sa ne gandim mai mult, pentru a asigura coerenta faptelor pe care le relatam. Asta ne face sa facem pauze mai multe si mai dese. Suntem tentati sa vorbim mai general pentru a evita sa fim prinsi cu detalii specifice.