Colierul de perle

Capitolul VI - Myron ca şi Getto.

Acest capitol este unul introductiv pentru următorul în care se vor întâmpla multe. 

__________________

-Aşteaptă!

   Timothea se clătină, oprindu-se brusc. Făcu o grimasă. Ce mai era de spus? Nu avea să mai participe la acele ceasuri de învăţare. Închise ochii şi scârşi din dinţii-i albi. Indecisă regină, gândi întorcându-se pe călcâie. Broderia rochiei cafenii i se bifurcă pe lângă pantofiorul ieftin specific şeherului. Regina Fotis chicoti discret, însă Rawser râse zgomotos.

-Neîndemânatico, şuşoti Theba făcându-i semn spre podeaua lustruită.

   Tânăra roşi. Un zâmbet haotic răsări pe faţa sa angelică. Făcu o plecăciune adâncă, muşcându-şi obrazul prin interior. Familia .. Mintea perspicace a lui Nicolaos, inocenţa vicleană a lui Myron, frumuseţea ireală a reginei Lea şi temperamentul ponderat al tatălui său i-ar fi fost de folos. Întotdeauna. Cum ceasurile se scurgeau, iar măritul Soare dispărea nefiresc în orizont, inima Katiei se descompunea. Dar avea o prioritate! Această locuinţă era pentru puţin timp.

-Aş desconsidera celelalte slujnice, domnişoară. Aşadar, cerinţa ta este respinsă. Vă puteţi retrage, porunci Fotis făcând un semn din mână graţios.

   Timothea fu împinsă din spate de Theba. Un zâmbet prostesc de satisfacţie înlocui expresia bizară a prinţului Rawser. Merse cu spatele până la uşă şi se întoarse doar când străjerii deschiseră uşa dublă din abanos. Oftă. Începuse cu stângul.

-Mergi la treaba ta, ordonă slujnica-şefă aşteptând ca Timothea să se închine.

   Tânăra blestemă. Blestemă legile omenirii, blestemă ziua când a refuzat să devină propietatea acelui bătrân care ar fi purtat titlul de „soţ al prinţesei”, blestemă îndrăzneala lui Nicoalos de a propune ca ea să se căsătorească.

Strânse pumnii încât simţi cum unghiile scurte îi lăsau semne adânci în palmă. Îşi sprijini genunchiul de celălalt picior şi îi zâmbi pierziş Thebei. Femeia trecută de prima tinereţe avea ochii injectaţi cu venin, parcă. Timothea o asemănă cu o vrăjitoare dezgustătoare cu spume la gură. Chicoti.

-Nu sta aici degeaba!

Tresări. Dădu absent din cap şi o luă la goană pe holurile lungi ale palatului. Încă nu se obişnuise ca cineva să îi comande. Le compătimea pe slujnicele sale din Setne cărora le insulta serviciile. Cristalinul se înceţoşă  şi strânse din ochi. Se înfurie. Doar nu avea să plângă! Doar nu se va da bătută din prima zi! Doar nu avea să îi lase pe păgâni să o calce în picioare. Să batjocorească o prinţesă!

Se ciocni de cineva în timp ce-şi ştergea orice urmă de apă din ochiul său albastru.

-Slujnică nechibzuită! Mai aveam să te caut în turnurile din aripa de Vest, ah!

-Ce s-a întâmplat, Calasiris? întrebă concis Timothea.

     Vornicul lui Rawser strâmbă din nas obervând lipsa de respect a slujnicei.

-Ce s-a întâmplat, o îngână. Am măturat împreună apartamentele ca să mă strigi pe nume, fetiţo?!

-Mă scuzaţi, vornice, şopti neinteligibil domniţa.

     Bărbatul solid îşi dădu ochii peste cap învârtind mâna feeric, ca şi cum ar diriija garda familiei regale.

-Când ţi s-a spus că eşti în slujba prinţului, nu ţi s-a menţionat că nu ai voie să umbli de colo-colo pe holuri? urlă Calasiris, apoi adăugă, observând că liniştea domneşte: Ba sigur că ţi-au spus! Ah! Tinerii din ziua de azi. Când eram eu învăţăcel, ascultam toate indicaţiile. Acum faceţi ce vreţi de capul vostru!