Colierul de perle

Capitolul IX - Spinii înţeapă.

-Prinţe, treziţi-vă!

      Zguduirea repetată îl obligă pe Nicolaos să deschidă ochii şi, când văzu că este noapte, strâmbă din nas. Cine îndrăznea să îl deranje la ora aceea? Punctele luminoase, numite „stele” de strămoşi, încă ocupau cerul, ceea ce înseamnă că mai erau ceasuri întregi până când ar fi trebuit să se trezească. Se ridică în fund şi se încruntă spre Verms, întrebându-l din priviri care este problema. Cu siguranţă nu îl deranja dacă nu se întâmplase ceva.

-A venit vremea, şopti Verms lăsându-şi capul în jos. Regele Kallisto şi sir Myron sunt deja acolo.

-Despre ce pălăvrăgeşti? întrebă confuz Nicolaos, frecându-şi ochii adormiţi.

-Regina Lea naşte.

      Prinţul simţi cum brusc se trezi şi sări din pat. Un slujitor, pe care nu îl observase deoarece stătea într-un colţ, se apropie cu un vas plin cu apă. Prinţul se spălă pe mâini şi pe faţă, apoi îi spuse lui Verms să îl aştepte afară. Îmbrăcă veşmintele împodobite cu fir de aur şi porni fulgerător pe holurile luminate de torţe. Odată ajuns în faţa odăii regale, îl salută pe Myron dintr-un semn scurt din cap, privindu-l peste umăr pe tatăl său care îşi freca de zor mâinile.

-De ce durează atât? întrebă Kallisto străbătând o porţiune mică de loc înainte şi înapoi.

      Aşteptară un sfert de ceas, după care uşa dublă se deschise, din ea ieşind slujnica-medic cu un bebeluş în braţe, pe care i-l înmână regelui. Nicolaos şi Myron se minunară de frumuseţea copilului şi al doilea prinţ întrebă ce este.

-O prinţesă, rosti slujnica. Să aibă viaţă lungă, Majestate!

      Kallisto aprobă din cap, luminându-i-se faţa.

-Puteţi intra la regină.

      Cei trei bărbaţi năvăliră în odaie, împrăştiindu-se în jurul patului. Lea zâmbi sinceră şi rămase tăcută, pe când regele începu:

-A doua prinţesă a familiei Elpphonse se va numi Karuna, şopti el sărutând creştetul micuţei cu sânge nobil. Karuna, Karuna, Karuna.

      Spuse o rugăciune, imporând de la Dumnezeu sănătate pentru fetiţa lui, apoi oferi prinţesa unei slujnice, care avea să fie şi doica Karunei, aşezându-se pe marginea patului. Mângâie parul mătăsos al soţiei sale, mulţumindu-i pentru minunatul dar. Pe Nicoalos deja începeau să îl calce pe nervi toate dulcegăriile, aşa că, ceru permisiunea să se retragă, dar înainte de a ieşi, întrebă:

-Mamă, putem discuta ceva mai târziu?

-Vorbim mâine, fiule, zâmbi Lea.

-Mă scuzi, scumpa mea regină, însă este important, insistă Nicoalos împreunându-şi mâinile.

       Regina deveni serioasă, apoi surâse.

-Ce este atât de urgent încât nu poate aştepta?

        Chiar aşa, Nicolaos. De ce este urgent? Poţi afla şi mâine sau peste două zile, îşi spuse, apoi scutură din cap şi răspunse pe un ton rugător:

-Am nevoie să ştiu ceva.

-În regulă, fiule, îngădui înţelegătoare regina. Socotesc că nu îţi dă pace necunoştinţa acestui lucru. Am să trimit o slujnică să te cheme.

       Făcu o plecăciune, apoi se retrase. Refuză să se întoarcă în cameră şi să doarmă, deoarece toată pofta de somn îi pierise. Coborî cele nouăzeci de scări şi intră pe uşa dublă care dădea în Curtea Regală. Deşi întunericul domnea, torţele ţinute de străjerii care se ocupau de siguranţă luminau întregul peisaj. Porni cu paşi mici spre foişorul întunecat şi atinse un trandafir în drum. Spinii determinară sângele să ţâşnească, însă nu îl interesă şi continuă să meargă, deşi mica înţepătură provoca puţină durere.