Akashi Seijuro - viața după înfrângere(+17)

✄ Karma e o cățea II ( Dulceața răzbunării )✄

No, fiți pe fază, că se anunță grindină de viol și ploaie de dezvirginare, mă - în stil mafiot.

La locuința Seijuro.

- Aka-chin e rău! țipă Murasakibara, părăsind living-ul cu o moacă bosumflată.

- Ăsta ce-o pățit? făcu Haizaki, intrând oleacă confuz.

- Nu știu, nu-mi pasă, replică Hanamiya, tolănindu-se pe-o canapea.

- Mă duc după el, zise Kuroko, însă roșcatul îl opri.

- Lasă-l, Tetsuya. Am purtat o discuție foarte aprinsă în legătură cu Shintaro, și-am sfârșit prin a-i arunca toate dulciurile ce i le-am cumpărat. Oricum, o să-i treacă, adăugă, așezându-se lângă iubitul său. Voi ați vorbit cu Shintaro?

- Ăăă...

- Roșcoveneeee, începu tiranul, prăbușindu-se în genunchi în fața lui Akashi și afundându-și chipul în poala lui. Ce mă fac, roșcovene? continuă, pe-un ton plângăreț. Frate-miu o zis să îmi iau catrafusele și să trec acasă, că nu mă mai lasă să joc niciodată baschet! Nu vreau să părăsesc echipa, roșcovene!

- Motivul?

Haizaki rânji, lăudându-se în sinea sa pentru sceneta desprinsă din filme.

- Nu știu, mă! O zis doar atât!

- Înțeleg. E acasă acum?

- Aha.

- Bine, atunci. Să mergem să aflam de ce vrea să te scoată.

Îl mângâie pe cap, așteptând să se ridice, iar Hanamiya abia se abținea să nu izbucnească într-un râs dintr-ăla, isteric, de urangutan.

- OK.

Se săltă pe propriile picioare, luând-o înainte. Dacă voia ca teatrul ăsta să meargă, trebuia să-și țină fața departe de privirea roșcatului, sau altfel risca să fie prins cu minciuna.

La locuința fraților BDSM.

- Filmezi, da? îl întrebă Ximer pe frățiorul său, terminând de mâncat câteva floricele de porumb.

- Îhm. Vezi că se trezește.

- Bun, bun.

Bărbatul s-a întors rânjit, contemplând peisajul dinaintea ochilor săi - și oh, da, era foarte excitant. În momentul de față, roșcatul atârna cu capul în jos, picioarele fiindu-i legate cu-n lanț de tavanul pivniței. De asemenea, erau și legate între ele c-o funie - aceeași funie ce-i ținea și brațele captive la spate. El era gol-goluț, desigur, masca pentru ochi și călușul îndeplinind și ele un rol, căci altfel de ce le-ar mai folosi, nu? S-a lăsat pe vine, trecându-și degetele peste obrazul lui, în timp ce victima sa încă procesa ce se întâmplă. A chicotit, așezându-și palma peste abdomenul, și l-a împins puțin, lăsându-l să se legene de colo-colo, cât timp el își alegea primul instrument.

Hm, cu ce să înceapă? Le analiză nehotărât, bătându-se cu degetul de bărbie, și într-un final întinse mâna să ia cleme pentru sfârcuri, însă se răzgândi în ultima clipă. Părăsii încăperea pentru câteva secunde, lăsându-l pe Domnu Cameraman confuz și pe Domnișorul Pumă-Neîmblânzită zbătându-se precum Shakira pe melodia She Wolf, sperând c-o să scape - no, mult noroc, Aka-chin. Iar când reveni, era acompaniat de-un borcan de miere și-o sticlă de vin dintr-ăla de calitate, că-n Mafie nu se bea porcării ieftine, mă. Desfăcu sticla, luând o gură, apoi trecu și la miere, degustând-o și pe dânsa. Satisfăcut, renunță la băutură pentru moment, concentrându-și atenția asupra borcanului de miere. Își îndesă toată mâna înăuntru, mânjindu-se, și cu cealaltă mână îi lipi o palmă de toată frumusețea fundului ăluia virgin până-n măduva oaselor. Roșcatul scăpă un scâncet - mă rog, pe cât poate scăpa prin călușul ăla - iar când Îmblânzitorul Ximer își introduse unul din degete în găurica lui strâmtă, gemu din cauza durerii. În fine, el fi vrut să intre din prima cu trei, căci la fel ca frate-su, nu era deloc prieten cu răbdarea, însă roșcatul ăla era atât de strâmt, că nici măcar două degete nu încăpeau - darămite trei! Oricum, asta avea să se rezolve în curând.