Akashi Seijuro - viața după înfrângere(+17)

✄ Celălalt Akashi Seijuro ✄

- Dispăreți în secunda asta! le ordonă tatăl roșcatului, ridicând tonul, și-n mai puțin de-un minut, încăperea era goală, singurul rămas fiind sărăcuța noastră pumă. 

- Tată, eu...

- Schimbă-te în ceva mai decent, și-apoi putem vorbi. În momentul ăsta mă simt ca și cum aș încerca să port o conversație cu o curvă de pe centură, și știi foarte bine ce părere am despre ele.

Se întoarse cu spatele, plecând la etaj.

- Fir-ar...!

„ O s-o pățești rău - foarte rău. "

- Mulțumesc, Domnu Evident! Și ce naiba cauți din nou în mintea mea? N-ar fi trebuit să scap de tine în ultimul meci de la Cupa de Iarnă? Ce mai vrei?

„ Ai devenit moale. Și n-ai voie. "

- Da, da. Cum zici tu.

Roșcatul vru să se ridice, însă întregul trup parcă-i era călcat în picioare. Îi era imposibil să se miște de-acolo. Și acum?

„ Te pot ajuta, dacă vrei. "

- N-am fost destul de clar? N-am nevoie de ajutorul tău!

Lovi cu pumnul în podea, lacrimile începând să i se prelingă pe obrajii palizi. Aveau să le-o plătească pentru asta - cu vârf și îndesat! 

„ În sfârșit suntem pe aceeași lungime de undă. Credeam că ai devenit prea moale. De fapt, stai așa. Ești extrem de moale, căci altfel n-aș fi putut să vorbesc cu tine în felul ăsta. De obicei ne întâlneam în mintea ta, numai în momente dintr-alea, cruciale. Hai, mă, Akashi, ce s-o ales de tine? Chiar te-o îmblânzit tipul ăla, sau ce? "

- Chiar n-am chef să mă cert cu tine, lasă-mă!

Încercă din nou să se ridice, dar degeaba - obținu același rezultat. Și încă o dată, și încă o dată, și încă o dată - până când durerea i se amplifică din cauza efortului inutil.

„ Dragule, ești cu adevărat patetic. "

- Știu! 

Izbucni de-a binelea în plâns, smulgându-și nervos extensiile alea de păr și scăpând și de haine. Mai bine stătea gol, decât cu jegurile alea. Iar la final, se apucă să tragă de afurisita aia de zgardă, dar a naibii nu se clintea deloc. 

„ N-ai decât să te târăști până sus. "

Îl ignoră, chinuindu-se pentru a nu-știu-câta-oară în zadar.

- Ce-ți ia atâta? răzbătu glasul tatălui său. Nu-mi spune că jocul tău de-a târfa ți-a terminat toată energia rămasă.

Tonul său era lipsit de orice emoție, și fiecare cuvânt pe care îl rostea, parcă era un tăiș ascuțit, ce-i făcea inima să sângereze. Așa a ajuns?

„ Ce tupeu pe el. Cum îndrăznește? "