Akashi Seijuro - viața după înfrângere(+17)

✄ Sezonul nebuniei (p a t r u) ✄

Dragoste, pumni și dramă

Akashi s-a dat câțiva pași în spate, încă privindu-l șocat pe albăstrel. Pe bune, acum...Ce naiba era în neregulă cu el? Chiar a...încercat să-l omoare? Era adevărat că încă nu a trecut peste trădarea lui, și cu siguranță ardea să i-o plătească cu vârf și îndesat pentru violul ăla, dar...să-l ucidă? Nu. Sau...da? OK, lucrurile chiar începeau s-o ia razna rău de tot. Trebuia să plece de aici. Avea să-și facă griji mai încolo, în legătură cu toată nebunia asta.

- Îmi pare rău, Tetsuya...a șoptit, înainte s-o ia grăbit la pas.

Kuroko n-a făcut decât să-l privească cum dispare din peisaj, nereușind să conștientizeze ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Roșcatul chiar a vrut să-l ștranguleze? Și dacă răspunsul era „ DA ", o parte din el nu voia să creadă asta. În ciuda faptului că l-a speriat rău de tot mai devreme, încă nu putea accepta că Akashi a vrut într-adevăr să-l omoare.

La trei minute după ce-a părăsit clădirea abandonată, roșcatul a realizat că l-a lăsat pe Kuroko cu-n cadavru - de unul singur. Și pe lângă asta, habar n-avea pe unde ar trebui s-o ia. Era complet rătăcit. Pe bune acum, cum naiba a ajuns în situația asta? Dacă privea în urmă, totul i se părea doar un coșmar foarte urât. Bine, poate cu excepția lui Ximer. Era un nenorocit, într-adevăr, dar nu se putea abține să nu-l iubească.

A clătinat din cap, nervos. Ce naiba, mă? De când i se părea normal faptul că-i îndrăgostit de-un mafiot dement și posesiv? Și foarte bădăran. Și extrem de crud și nemilos. Și...super sexy...Stai, la ce naiba se gândea? Nu era timpul să viseze la postii dintr-astea - cu toate că nu erau chiar prosti. Adică, chiar era sexy. Și avea un zâmbet de milioane. Și în momentul ăsta cam tânjea oleacă să fie îmbrățișat de el...Bine, poate doar nu îmbrățișat, dar asta-i altă mâncare de basket, mă.

OK, deja începea să exagereze cu toate gândurile astea.

- Revino-ți, Akashi!

Neavând de ales, a făcut cale întoarsă, dar albăstrelul nu mai era de găsit. S-a uitat cam prin toate cotloanele fabricii ălea, însă nimic. Oare unde putea să fie? A ieșit afară, intenționând să ia și celelalte clădiri la verificat, și aproape că a avut un șoc când l-a văzut captiv în ghiarele a doi nenorociți. De unde naiba apăreau toți, frate? Aveau cumva GPS cu destinația „ Ucigașul lui Nijimura-san "? Pe bune acum, era prea de tot. Nu numai că l-au lăsat practic pe străzi, când i-au explodat casa, dar nu-i ofereau nici măcar o fărâmă de pauză. Era al dracului de obositor să alerge de colo-colo, ca o mâță fugărită de-o gloată de câini turbați. Când ar trebui să-și antreneze echipa pentru meci? Sau să mănânce o supă tofu, la restaurantul lui preferat? Adică, serios? Nu a mâncat nimic de dimineață, corpul său cerșea după o lenevire ca la carte, iar inima sa tânjea după un anumit tip, care nu trebuia să afle nici în ruptul capului că era vânat din toate părțile; și pe deasupra, se și transforma într-un criminal în serie psihopat - bine, poate ultima parte era puțin cam exagerată. Și dacă se gândea mai intens, faza cu Ximer nu prea avea ce căuta aici. Dar cui îi mai pasă? Stai, mă, dar dacă avea ce căuta? În fine. Dragostea e enervantă, viața îi curvă, și Seijuro avea cele mai proaste sincronizări din întregul univers. Tocmai în situații dintr-astea să nu fie aici? Chiar așa, mă? Nesimțire cruntă, ce să mai.

- Pe mine mă vreți, nu-i așa? Dații drumul! le strigă, pășind spre ei cu mâinile ridicate în semn de predare.

- Akashi-kun, trebuie să fugi! îl imploră Kuroko. Vor să te omoare!