Bring me to life

Capitolul 3

Nu mă puteam mişca... Nu puteam deschide ochii sau spune ceva.
Cu toate astea în jurul meu se auzeau o mulţime de sunete.
Stăteam în întunericul acela profund aşteptând ca totul să se sfârşească.
Nu simţeam nimic iar corpul meu părea a fi paralizat.
Toate amintirile mă izbeau puternic.
Amintiri cu mine de când eram mic,cu mama,cu Gemma şi alţii pe care i-am cunoscut şi iubit.
De odată însă simt ceva cald atingându-mi mâna .

Louis's pov:
Simţeam durere în tot corpul. Începea să se diminueze dar tot o simţeam.
Încerc să-mi deschid încet ochii. Pleoapele-mi erpau grele şi capul la fel.

Deodată în jurul meu aud nişte voci puternice venind de undeva de sus.

"Se trezeşte."

"Oh Doamne!"

"Îşi revine?"

"Lăsaţi-l acum... O să mă întorc peste o oră să văd în ce stare e."

Ochii mi se deschideau încet iar eu clipeam din ce în ce mai des încercând să mă acomodez cu lumina puternică.
Eram într-un salon de spital.
O asistentă roşcată mă privea curioasă.

"Te-ai trezit în sfârşit,nu?"

"Cum adică?"

"Bineînţeles că nu ştii...Doamne ce năucă sunt. Tu şi fratele tău aţi stat în comă aproape o săptămână. Acum 6 zile aţi avut un accident. El nu şi-a revenit încă dar din câte văd tu eşti destul de ok..."

Stai aşa... Harry încă nu şi-a revenit?

"În primul rând, Harry nu e fratele meu. Şi...poţi să-mi spui unde e?"

"Uşa de alături."-spune ajutându-mă să mă ridic.
M-am îmbrac iar într-un minut eram în faţa uşii acelui salon.
Stau acolo privind-o. Îmi e teamă...
Mi-e teamă de ce o să văd când intru...
Mi-e teamă să-l văd în starea asta.
Câteodată preferi să crezi că nimic nu s-a schimbat... Că totul e normal şi că cei la care ţii sunt bine. Asta e doar din cauză că ţi-e teamă de adevăr. Mi-e teamă de adevărul că-l pot pierde în orice moment.
Trag aer în piept adânc şi intru.
Era întins pe un pat conectat la câteva aparate. Mă apropii încet de pat neluându-mi privirea de la el.
Acelaşi zâmbet mic pe faţa frumoasă.
Îl privesc şi nu-mi vine să cred...
Eu ar fi trebuit să fiu în locul lui. Accidentul a fost doar din cauza mea.
Îi iau mâna într-a mea mângâindu-i degetele fine.
Deodată simt nişte lacrimi strecurândumi-se pe sub gene.
Plângeam ... De ce plâng? Nu-l cunosc pe băiatul ăsta nici de o săptămână dar... De când l-am cunoscut am simţit o legătură cu el.
Mă completa.
Nu mai zâmbisem niciodată de când murise mama dar el mi-a redat zâmbetul.
M-a schimbat... Ştiu că sună ciudat dar sunt atras de băiatul ăsta... Nu atracţie fizică. E ceva mai puternic. Ceva ce mă leagă de el. Toată fiinţa mea are nevoie de el...

"Harry...dacă mă auzi acum... Te rog, întoarce-te la mine. Harry...am nevoie de tine. Fără tine sunt doar o umbră. Nu mă poţi părăsi."-spun şi simt cum lacrimile îmi inundă faţa din ce în ce mai rapid.

Abia acum, când nu mai e lângă mine realizez că, în mai puţin de o săptămână, băiatul ăsta mi-a schimbat viaţa.
Nu am mai simţit pentru nimeni ceea ce simt pentru el.
Cred că... Nu ştiu... M-am îndrăgostit? Poate.

Harry's pov:
Aud vocea aia... Louis... Era undeva, în jurul meu. Îi auzeam vocea peste tot răsunând şi invadându-mă de pretutindeni.
Mă chema... Vocea aia mă chema de undeva.
Dar unde eram acum? Cum pot ieşi de aici?

Louis's pov:
Era deja seară iar eu nu m-am mişcat nici o secundă de lângă patul lui.
Stau şi-l privesc. Încep să-i vorbesc din când în când. Poate mă înşel dar simt că e lângă mine şi simt că mă ascultă.

"Hei Louis..."-o voce cunoscută se auzi din partea opusă a salonului. Întorc privirea şi-l văd pe doctor Smith. "Cum mai eşti? Stai aşa... Ai plâns?"

"Eu... Sunt bine... Atât doar că... Nu ştiu. Nu mă simt întreg când nu-l am lângă mine. Îmi lipseşte. Vreau să fie aici! Să-l strâng în braţe şi să-i spun... Să-i spun că-l iubesc..."-spun ştergând o lacrimă rebelă ce îşi făcuse drum pe obrazul meu.

"Oh... Înţeleg. Înţeleg perfect prin ce treci. Pot să te ajut cumva?"

"Ai putea să mă laşi restul serii cu Harry?"

"Păi..."

Ezită puţin dar imediat am apelat la faţa de căţeluş pe care o făceam de fiecare dată când voiam să scap de vre-o injecţie.

"Bine. De acord. Dar să nu faci zgomot te rog!"

"Mulţumesc."

"N-ai pentru ce."

Mă întind pe pat având grijă să nu deranjez nimic.
Îl privesc de aproape. Avea acelaşi zâmbet mic şi fermecător.
Îmi apropii încet faţa de a lui lăsându-i un mic sărut pe obraz.
Îmi ascund capul în scobitura gâtului lui şi închid ochii.
Îl simt mai aproape ca niciodată...
"Te iubesc..."

Louis's dream:
Simt cum nişte mâini încep să-mi mângâie obrazul.
Era o senzaţie aşa plăcută. Deschid puţin ochii.
Lângă mine se afla el... Băiatul cu părul cârlionţat, ochii verzi şi gropiţe care îmi furase inima.

"Hei pisoi..."

"Şi eu te iubesc."-spune întorcându-mi corpul spre el.

Îşi apropie încet faţa de a mea.
Mâinile sale îmi înconjurară talia iar palma mea i se presa încet pe unul din obraji apropiindu-i şi mai mult maxilarul de al meu.
În câteva secunde am simţit cel mai plăcut sentiment trăit vreodată.
Buzele noastre se preasau încet lăsând o aromă uşor mentolată să pătrundă în gura mea.
Acesta se desprinse uşor din sărut presându-şi fruntea de a mea.

"Nu mă părăsi..."-reuşesc să spun, răsuflarea fiindu-mi tăiată de zâmbetul imens de pe faţa lui.

"Niciodată... Mereu voi fi alături de time Lou. Aici!"-spune presându-mi pieptul cu două degete.
"Acum dormi!"