Bring me to life

Capitolul 9

Nu am închis un ochi toată noaptea. Plângeam. Chiar crezusem că voi avea o viaţă normală...până ieri când mi-am dat seama că demonul ce m-a terorizat atâţia ani nu se va oprii...
Mă ridic din pat, unde am stat ghemuită până acum.
Deschid cu grijă uşa camerei. După ce verific toată casa, convingându-mă că Evan nu mai era aici, probabil de aseară, urc iar în dormitor unde mă îmbrac cu o pereche de blugi cu talie înaltă şi un maieu alb destul de decoltat.
Intru în baie şi aproape îmi dau lacrimile când văd toate vânătăile de pe gâtul şi mâinile mele, dar mai ales tăietura extrem de vizibilă pe care o lăsase cuţitul lui Evan pe obrazul meu cu o seară în urmă.
Iau fondul de ten din cameră şi, după ceva muncă reuşesc să acoper toate rănile ce-mi acopereau corpul.
Iau geaca pe mine pregătindu-mi cărţile şi ies afară.
Acolo mă aşteptau deja Louis şi Harry cu maşina.

"Ade!"-spune Louis deschizând portiera din faţă şi făcându-mi semn să intru.

"Hei..."-spun ridicându-mi privirea din pământ.

"Apropie-te puţin de mine..."-spune Harry făcând o faţă curioasă şi în acelaşi timp nervoasă.
Mă apropii încet de el lăsându-mi faţa înapoi în pământ.
"Uită-te la mine Ade..."-spune, eu ridicându-mi pe cât de încet posibil faţa.
"Ai plâns?"-întreabă el examinându-mă atent.

Harry:
Ochii ei...erau înroşiţi complet iar asta mă speria groaznic. Ce ne ascunde?

"Ai plâns?"-o întreb serioas în timp ce Louis se apropia şi el privind-o la fel de speriat ca mine.

"N-nu...nu am plâns."-spune serioasă.

"Sigur?"-întrebă Louis destul de suspect.

"Nu am plâns. Sunt bine. Înţelegeţi odată!"-spune ea de data asta mai furioasă aşezându-se pe locul din faţă şi trântind portiera.

Am ridicat uşor din umeri ocupând bancheta din spate.
Louis a pornit iar în scurt timp am ajuns în faţa liceului.
Ade a fost deosebit de tăcută toate orele. Părea cufundată undeva în lumea ei iar când vre-un profesor încerca să-i vorbească, acesta renunţa după maxim primele cinci încercări de a comunica cu ea.
Orele luaseră sfârşit iar Ade îşi strânse repede cărţile plecând spre dulap.
Mi-am luat lucrurile urmând-o.
Am ajuns amândoi în faţa dulapului ei fără să ne spunem vreun cuvând...deşi, cred eu, ea nici nu şi-a dat seama că eram chiar în spatele ei.
Aranja liniştită cărţile până când mi-a văzut reflexia într-o oglindă mică aşezată pe uşiţa dulapului.

"Harry...M-ai speriat omule! Nu mai fă asta sau..."

"Am fost în spatele tău de când ai plecat din clasă. Chiar nu m-ai văzut?"-îi întrerup propoziţia.

"Oh...Nu...mă gândeam la...ceva!"-spune plecând spre ieşire.
Şi de data asta o urmez dar când încerc să îi pun mâna pe umăr primesc un răspuns rece ce mă surprinde într-un mod nu chiar plăcut.

"Lasă-mă dracu' în pace! Nu am chef de nimic azi... Ne vedem mâine Harry..."-spune urcând în primul taxi ce trecea pe acolo.
Nu avea rost să merg acum după ea. Era prea nervoasă să mă asculte dar atitudinea ei mă făcea curios dar mai ales eram îngrijorat pentru ea.
Am rămas aşa, privind şoseaua cam un minut după care am simţit cum nişte buze catifelate îmi traversează pielea gâtului.
Mi-am dat capul pe spate zâmbind când i-am întâlnit ochii mari şi albaştrii.

"Hei baby..."-spune când eu mă întorc spre el.

"Hei..."-spun lipindu-l de mine.
Acesta îşi duse mâinile în jurul gâtului meu lipindu-şi buzele peste ale mele.

"Aţi văzut-o vreunul dintre voi, porumbeilor, pe Ade?"-spune o voce cunoscută de lângă noi.
Ne oprim sărutul privind-o surprinşi.

"Da...am încercat să vorbesc cu ea dar era supărată şi ...a plecat."-îi răspund Mayei.