Meretrix

Itaque

Draperia stacojie oprea lumina supărătoare a soarelui să-mi penetreze ferestrele și să explodeze în toată camera. Iubeam întunericul. Întotdeauna l-am iubit. Încă de mic el a fost cel mai bun prieten al meu. În timp ce colegii mei se temeau de creaturile ce poate că-i pândesc din voalul negru, eu mă simțeam cel mai împlinit când nu-mi puteam vedea nici degetele în fața ochilor. 

Am dat pe gât și ultima înghițitură de Macallan, vechi de 50 de ani. Paharul de cristal a scos o bubuitură înfundată când s-a lovit de masa din lemn de cireș. Încă nu mă schimbasem pentru a-mi lua rămas bun de la invitați. Așa ar fi fost politicos. Uram să fiu politicos. M-am tărît până la fereastră, sprijinindu-mă de perete cu cotul. Urma de alcool de aseară se simțea și acum. Mi-am trecut mâna prin păr, încercând să scap de orice griji. Mă frământam aiurea. Nu era decât o fată. O ființă amărâtă, suficient de disperată încât să fugă. Îi înțelegeam comportamentul, chiar dacă nu-mi păsa nici cât negru sub unghie de suferința ei. Era a mea și nu avea nici un drept să fie luată de lângă mine. Avea de gând să plătească pentru ce-a făcut, însă nu așa ca el. Fusese ultima mișcare greșită în fața mea. Era normal să-și dorească să se răzbune după ce târfa lui a murit ca un câine. Mă gândeam la un mod de a-l face să regrete că va apuca ziua de mâine. Dar ceea ce doar cel mai tare, e o rană redeschisă.

                                                                            * * *

Sandvișul cu brânză era groaznic. La fel ca ceaiul, care nu era decât apă chioară îndulcită, pusă la fierbător. Nu-mi stătea în fire să fac nazuri la masă, deși ceea ce s-ar fi presupus a fi brânză, avea o textură cleioasă și fără gust. M-am uitat la Will, cum înfulecă din bolul lui cu cereale, întrebându-

mă dacă ura mâncarea asta la fel de mult ca mine. 

Revenind la ultima noastră discuție, am meditat mult timp asupra cuvintelor lui. Nu îl întrebasem ce avea de gând să facă cu mine, nici de ce ar vrea ca eu să mă duc în locul ăla. Am molfăit ultima bucată de pâine, înghițind-o cu lehamite. 

-Iar eu cu ce ți-aș putea fi de folos, mai exact? 

Întrebarea mi-a ieșit de pe buze ca o surpriză neplăcută. Gândurile negre nu-mi dădeau pace iar ceva îmi spunea că nu se va sfârși bine. El se uită la mine preț de câteva secunde, după care își lăsă lingura să se lovească de pereții castronului pentru o ultimă dată. 

-Ești singurul lucru după care Quint s-ar sinchisi să vină. Ceea ce eu urmăresc. 

M-am încruntat ofensată. Tocmai mă numise lucru. Brusc, am simțit un val de dezamâgire copleșindu-mă, iar pentru a suta oară un val de lacrimi mă cuprinse. Am înghițit nodul dureros din gât. Simțind cum aș putea face o criză de nervi. Înainte să plecăm îmi promise că mă va duce acasă. Se vedea clar, însă, că nu avea o astfel de intenție.

-Știi foarte bine de ce am căzut de acord să vin cu tine. Ești un egoist, care calcă pe cadavre ca să facă ce și-a propus. fusesem destul de calmă având în vedere ceea ce doream să spun cu adevărat.

-Nu e vina mea că ești naivă. replică, sorbind din ceașca de cafea. 

-Sper să-ți stea în gât. 

M-am ridicat, sub privirile chelneriței și ale câtorva clienți. Sătulă de aburerile lui Will, eram capabilă să iau mașina, chiar dacă nu știam să conduc și să plec naibii unde aș fi crezut că-i mai bine. Dar apoi am realizat că nu puteam. Era evident că ascundea mai multe decât îmi spusese. Mi-am lins buzele pentru a preveni uscarea lor. Căldura și lipsa de lichidă mă deshidrataseră. Am tresărit puțin când mi-am privit reflexia în geamul fumuriu al unei mașini: cercuri purpurii în jurul ochilor, o vânătaie mică pe gât și față suptă. Nici starea mea de spirit nu excela foarte mult. M-aș fi întins oricând pe o canapea moale, cu o supă de pui în față. Tânjeam după lucruri greu de obținut. Atunci realizasem că dacă ajungeam să am acces la un telefon, aș fi putut suna la poliție sau la unul dintre centrele pentru persoane fără adăpost. Aș fi primit un pat cald, mâncare și siguranță. O cabină telefonică se afla la zece metri distanță de mine, aproape de intrarea în restaurant. De unde Will mă putea supraveghea cu mare atenție. Îmi putea urmări orice mișcare. Toate planurile mele trebuiau abandonate până dădeam de un om suficient de amabil încât să-mi împrumute telefonul mobil. M-am rezemat de mașina în care m-am privit cu ceva timp în urmă. O doamnă tânără trecu pe lângă mine, căutându-și ceva în geantă. Putea fi singura mea cale. Am sărit în fața ei cât de repede am putut, fluturându-mi mâinile prin fața ochilor pentru a vedea că nu sunt înarmată și că nu am intenții rele. 

-Vă rog, am nevoie de ajutorul dumneavoastră! Dacă mă puteți asculta pentru câteva secunde, am să...

N-am apucat să-mi termin propoziția, căci ea zâmbi întinzându-mi un dolar în palmă. Am vrut s-o refuz, dar ea se îndepărtase înainte ca eu să mai apuc a zice ceva. Un oftat îmi scăpă, eliberându-mă de presiunea ce-o simțeam. Aș fi vrut să urlu cât mă țineau plămânii, să-i înjur pe idioții care m-au luat în plină stradă, și pe Quint. Pe Will l-aș fi omorât dacă aveam puterea asta. Partea bună era că aveam un dolar, bani care îmi ajungeau pentru un apel telefonic. Tot ce trebuia să fac era să cer o cartelă de la restaurant și să sun.

M-am întors şi m-am uitat în restaurant iar el încă stătea acolo, molfăindu-şi brânza de zor. Avea vederea perfectă spre cabina telefonică. M-am sprijinit de perete şi am aşteptat câteva minute bune până ca el să-i facă semn chelneriţei să-i aducă nota de plată. Cât timp el se căuta prin buzunar de mărunţiş eu m-am furişat spre cabină, introducând dolarul. Inima îmi bubuia atât de tare, încât nu puteam ţine nici măcar o secunde strigătele de ajutor pe care vroiam să le comunic poliţiei. Trei taste erau singurul meu mod de a merge acasă, sau măcar la poliţie unde aş fi fost în siguranţă. Fruntea devenea tot mai udă iar picioarele mele simţeau un impuls nebun de a fugi. Nu am apucat a apăsa nici prima tastă, căci o palmă transpirată se aşeză pe umărul meu şi mă smuci în spate cu toată forţa. Sau suficientă cât să mă trimită zburând în perete cu o bufnitură. Will. Trebuia să ştiu că nu aveam cum să reuşesc nici dacă cabina telefonică m-ar fi înghiţit de tot. Nu-şi permitea să ţipe sau să fie violent în incinta restaurantului, aşa că mă luă de mână furios, exact ca un iubit furios că a fost înşelat, târându-mă pe uşă afară. 

Am deschis gura să ţip, însă tot ce-am scos pe gură a fost un scâncit de durere de la impactul dosului de palmă pe care tocmai îl primisem. Lovitura mă determină să-mi muşc limba şi să simt gustul de rugină al sângelui. Mai luasem pălmi peste fată la viaţa mea, dar toate fuseseră de la  părinţi şi păreau ca o gâdilitură în comparaţie cu Will. Încă odată am fost aruncată în maşină. Procedase la fel ca în noaptea în care fusesem răpită apoi adusă în iad. 

-Ce-ai crezut că faci? Eşti o căţea ordinară! A fost ultima oară când m-am comportat decent cu tine. Mă jur pe ce-am mai scump: Ai să-ţi doreşti să fi sfârşit la Quint acasă, pentru că, fato, nici n-ai idee ce te aşteaptă. 

Călcă acceleraţia iar pietrişul scrâşni sub roţi, lovind alte maşini. Mă întrebasem din nou cât de naivă puteam fi.

                                                                         * * * 

Să fi fost totul în zadar? 

-Doamne-Doamne, te rog să le dai mamei şi tatei şi mie o viaţă frumoasă. Nu îmbelşugată de bani încât să cădem în capcană şi să uităm de puterea Ta dar nici prea puţin încât să cădem pradă păcatului de a fura. Dă-ne înţelepciunea de a înţelege că nu în mâinile noastre stă schimbarea. Trimite îngeri să vegheze asupra noastră şi să ne înveţe calea cea dreptă, căci tu eşti prea ocupat pentru...

-Ce faci aici? Nu te-ai culcat încă? Treci în pat sau o păţeşti! şuşoti femeia plină de furie. Apucă copilaşul de încheietură, trăgând de firavul trupşor în direcţia patului. Se opuse.

-Dar nu mi-am terminat rugăciunea. Doamne-Doamne va fi supărat pe mine! se agăţă cu toată forţa de marginile ferestrei, însă femeia o luă pe sus, punând-o în pat. 

-Oh, termină cu Dumnezeu! Dumnezeu nu se uită la oameni săraci ca noi. Acum, culcarea! Iar dacă va trebui să mai vin odată la tine, vei vedea tu la cine ai să te rogi. 

Trânti uşa în urma ei, iar odată cu ea şi credinţa micuţei copile.