Seduce me

Înapoi acasă

　　　Becul de afară se aprinde în timp ce pătrundem cu mașina în curtea spațioasă dezăpezită. Tata a făcut o treabă bună de data asta; sigur iar l-a sâcâit mama ore în șir. Am oprit motorul, în același moment deschizându-se și ușa pe ea făcându-și apariția mama. Nu mai aștept niciun semnal și deschid portiera. Fug ca la un maraton, alunec de câteva ori și mă mir că nu am făcut contactul cu zăpada, dar când îi simt brațele mamei în jurul meu toate grijile îmi dispar. Lacrimile ce le-am ținut în frâu până acum câteva momente, acum îmi curg pe obrajii înroșiți de frigul de afară. Mama îmi cuprinde strâns corpul și îmi mângâie spatele, iar capul mi-l dezmiardă cu sărutări scurte și repetate.

　　　–Bun veni acasî, fetița mamii!

　　　–Bine te-am găsit, mami! O sărut pe mama pe obrazul moale ținând-o încă de talie. Nu s-a schimbat deloc. Același păr blond și moale, aceeași privire blândă și plină de iubire, aceeași față pe care se mai vede câte un rid micuț...

　　　–Bine aț' venit, copii! Îi salută mama și pe ceilalți.

　　　Îi dau drumul din îmbrățișare ca să îi las și pe ceilalți să o salute.

　　　–Bine te-am găsit, mătușică.

　　　Agens e prima care o salută pe mama îmbrățișând-o strâns, lăsându-i apoi cale liberă lui Hori.

　　　–Sărut mână, doamnă. Horațiu Onofrei. Ca un gentleman ce este, Horațiu se prezintă mamei, apoi sărutându-i mâna.

　　　–Bună, Horațiu. Tu trebuie să fii iubitul lui Agnes, așa-i? Și zi-mi Maria, te rog.

　　　–Întocmai, își împărțesc cei doi zâmbete.

　　　–Tudoreeeel, dar tu ce faci acolo în mașină? Îl întreb eu pe Tudor când văd că stă ascuns pe sub bord.

　　　–O secundă că nu îmi găsesc telefonul.

　　　–Vezi că e între scaune. Îl informez. Ți-a căzut din buzunar.

　　　–L-am găsit. Ne spune el în timp ce se îndreaptă cu pași vioi spre noi. Sărut mâna, doamnă Popovici. Tudor Anghelescu la dispoziția dumneavoastră. Se prezintă protocolar și dragul meu prieten în timp ce în sărută galant mâna mamei.

　　　De=ar știe ei cât de mult "iubește" mama asta... I se pare prea exagerat gestul și nu e deloc încântată când vine vorba de adresările astea exagerat de politicoase la adresa ei. Nu se consideră cine știe ce doamnă și crede că respectul îl exprimi prin gesturi mici nu prin zâmbete false, pupături pe obraji, sărutatul mâini sau alte nebunii de genul. Pentru ea e suficient să fii politicos și să fii tu însăți. În stilul acesta am fost și eu educată și nu mi-e rușine.

　　　–Încântatî di cunoștințî, Tudor. Tu trebui sî fii noul prieten al fiicei meli. Am auzit multi despre tini. Șî te-aș ruga șî pi tini ci l-am rugat acum câteva minuti șî pi Horațiu: spuni-mi doar Maria. Fărî doamna Popovici, doamnă sau mai știu eu ce. Acum haideț' în casî. Propabil aț' înghețat.

　　　Intrăm după mama în holul ce face legătura între camere. Mirosul de brad îmbletit cu cel de portocale și prăjituri mă înnebunește. Mama ne conduce în sufragerie unde ne așteaptă câte o ceașcă mare cu ceai și prăjituuuuuuuuuri pe masa intinsă, pe care domnesc lumânări parfumate.

　　　–Vă pun imediat sî mâncaț'. Cred că sânteț' lihniț'.

　　　–Nici nu îți vine să crezi, mătușă. Abia aștept să renunț la dietă și să mă înfrupt din bunătățile afumate pregătite de Iachi.

　　　Iachie e porecla din copilărie a tatei. Nu îi știu istoria, dar așa îl cunoaște toată lumea de aici.

　　　–Chiar tata unde-i?

　　　–E la mamaia. Trebuie să ajungă și ei imediat. S-a dus după sarmali. Am sărit tradiția anu' ista ș-am rugat-o pe mamaia să facî focu-n cuptior.

　　　–Ești cea mai tare!

　　　Iubesc sarmalele la cuport. Au un gust cu totul și cu totul specia, mai ales alea puțin coapte de deasupra la care nu a ajuns apa. De obicei mama face doar la hram de alea când e cald, dar anul ăsta presupun că vrea să mă răsfețe.

　　　–Am plecat să aduc mâncari. Prezintî-li casa la copii.

　　　Fac întocmai cum zice mama, iar când aceasta se retrage îi îndemn să mă uremeze. Ieșim pe hol și încep să le explic care și cum stă treaba la parter, unde-i baia, bucătăria și dormitorul alor mei. Urcăm scările și le arăt dormitorul în care va dormi Agnes și Horațiu –un dormitor mai mare special făcut pentru oaspeții care vin în cuplu, sumar mobilar vopsit într-un galben pal, după gustul meu, cu un șifonier, un suport pentru televizor pe care stă o plasmă media, un pat dublu și pe jos un covor maro și pufos. Îi arăt și lui Tudor camera în care va sta el, o cameră la fel ca cealaltă, numai că pereții sunt vopsiți într-o nunanță de bleu. Iar în cele din urmă le prezint camera mea, camera ce mi-a fost martoră la suferințele, bucuriile, realizările mele, nopțile nedormite în care învățam, zilele înorate în care citeam și toate momentele importante sau mai puțin importante.

　　　–Bun venit în sanctuarul meu. Le urez celor trei complici când pătrundem în camera mea. E exact așa cum am lăsat-o: pereții mov, pe care am lipit fluturași de toate mărimile, ceasul de de-asupra biroului, mobila de perete vișinie și patul strâns pe care se odihnesc toți ursuleții și maimuțoii de plus. Până și iconițele sunt la locul lor.

　　　După ce le mai povestesc câte ceva coborâm înapoi la parter, băieții ducându-se după bagaje în mașină, iar eu cu Agnes în bucătărie să o ajutăm pe mama.

　　　–Ce faceți, gagici? Gata turul? Ne întreabă mama în timp ce așează pe un platou preparatele din carne de porc specifice fiecărei mese de Crăciun.

　　　–Gata, gata. Răspunde Agnes în locul meu. De când am fost ultima dată ați mai făcut modificări.

　　　–Câteva, pe ici pe colo.

　　　Cele două intră în conversație, iar eu mă duc să așez vesela pregătită pe masă de mama. Chiar îmi era dor de tot ce e aici, dar cel mai dor mi-era de părinți.

　　　În timp ce aranjam șervețelele pe masă aud ușa deschizându-se. Nu dau importanțăm, crezând că sunt băieții cu bagajele și îmi continui treaba.

　　　–Bun venit acasă, prințesa lu' tata!

　　　Vocea asta blândă și plină de emoții din spatele meu îmi fac inima să tresară și să abandonez farfuria ce o aveam în mâini. Mă întorc cu fața spre persoana ce se află în ușă aștepându-mi reacția și pe moment nu sunt capabilă să scot niciun sunet. Însă gestul meu spune cât o mie de cuvinte. Sar de-a dreptul în brațele celui mai important bărbat din viața mea; mă agăț cu mâinile de gâtul lui și picioarele în jurul taliei sale. Printre lacrimi de fericire îi sărut toată fața cu o viteză amețitoare. Cobor de pe el, unde stăteam agățată ca o mai muță, dar nu îi dau drumul din îmbrățișare. În final îmi găsesc cuvintele și reușesc să îngân cu vocea sugrumată.

　　　–Bine te-am găsit, tati.

　　　–Îmi pare rău prințesă pentru tot ce ți-am spus și pentru ce te-am făcut să suporți chiar înainte să pleci. Știi că te iubesc mai mult decât viața mea și nu te-aș da pe niciun băiat. Ești cel mai bun copil pe care și l-ar putea dori un părinte. Sunt mândru că ești fiica mea, sânge din sângele meu, carne din carnea mea.

　　　–Te iubesc, tată! E tot ce mai pot spune. Cuvintele lui mi-au luat o piatră de pe inimă și sunt cel mai frumos cadou de Crăciun.

N.A. După cum am promis am mai postat un copitol. E nițel mai scurt ca precedentul, dar nu avea rost să bat câmpii cu prostii inutile și să vă plictisesc. De acum vor urma capitole ceva mai vesele...sper :)) Vă aștept cu drag părerile! Vă mulțumesc că citiți și tind să cred că dacă ați ajuns până aici e ceva de capul chestiunii ăsteia.

P.S. La media sunt păriții lui Barbie.