O noua viata

Incotro?

Lacrimile mele curg siroaie pe obraz. Ce am facut?.... Dar daca acceptam nu eram pregatita pentru o haita, pentru tot.... O sa.mi fie dor de Kay, dar poate o sa.i fie mai bine fara mine. Totusi daca il fac acum sa sufere? Daca il tortureaza?.... "Gata Sara, va fii bine, nu.ti mai face griji", imi spune vocea din mintea mea.
Sunt mai mult ca sigura ca o sa se observe lipsa mea, dar nu cred ca le va pasa foarte mult. Pana la urma acum il au pe Peter si nu isi mai bat capul si cu mine.
A inceput sa bata vantul, cred ca zbor de aproximativ o ora si jumatate, dar voi continua drumul.... Incepe sa ploua, iar o tornada ma insfaca, si dupa tot ce vad e dor intuneric... Deschid ochii si vad ca am ajuns intr.un loc necunoscut.... Incerc sa ma ridic, dar nu mai am putere si iar cad intr.un intuneric total....Cred ca a trecut ceva pana mi.am deschis ochii. Cand privesc, in fata mea se afla un baiat care ma priveste ingrijorat:
-Uuu..unde sunt? ~am spus~
- Esti in L.A.
- Ce?!
- Ăăă....tu esti bine? Parintii tai unde sunt?
- Da, cred ca sunt bine si parintii mei nu sunt aici, m.a prins o furtuna si am ajuns aici, nu stiu cum, dar nu sunt de aici.
-De unde vii?
- Din.... din...., nu mai stiu, nu mai stiu nimic.
- Stii cum te cheama?
- Da, Sara ... si numele de familie l.am uitat.
- Ei, Sara, eu sunt Carlo.
- Si L.A. stiu doar ca e foarte departe de casa mea, doar asta imi amintesc, stiu ca mama imi spunea ca nu pot veni aici pentru ca fac prea mult pe drum.
-Presupun ca esti din Northtown. Acolo stiu ca e un oras frumos, cu destul de multe paduri si o priveliste uimitoare.
-S.ar putea sa ai dreptate.
- Deci, presupun ca asteptai de mult sa vezi L.A-ul.
- Da, mi.l poti arata?
- Placerea va fii de partea mea.
Am luat.o la drum si am vazut numai lucruri super frumoase. Sunt privelisti de nota 100 ba chiar si mai mult, e super frumos ce vad si nu.mi vine sa cred.... In interiorul meu simt totusi un gol, simt ca am ranit pe cineva. Probabil mama ma cauta disperata, iar Peter isi face griji pentru mine. Nu stiu cum am ajuns aici, nu mai tin minte nimic si nu stiu ce o sa se intample cu mine + ca nici nu am terminat liceul si era primul meu an.
- Carlo, in ce luna suntem?
- Aprilie, de ce?
- Aprilie!?
- Da.
- Eu nu mai stiu nimic , absolut nimic, stiu doar ca am inceput liceul si atat, nici ziua mea de nastere nu o mai stiu. Esti sigur, este o gluma?
- Sara, sunt suta la suta sigur ca e aprilie. Trebuie sa facem cumva sa iti readucem memoria.
Dupa ce ne.am mai plimbat, am ramas intr.o poiana de unde puteai sa vezi aproape tot orasul.
Nu am putut sa ma abtin si am inceput sa plang. Carlo se uita ingrijorat si trist la mine , iar apoi m.a luat in brate:
- Gata, gata, va fii bine.
- Cum sa fie bine? Aproape un an din viata mea e sters din memorie si nici nu pot sa inteleg cum am ajuns asa departe.
-Sara, trebuie sa te ducem acasa cumva.
- Stiu, dar cum?....+ ca ceva din mine imi spune ca nu vreau sa ma intorc, dar nu stiu de ce.
- Probabil iti e frica, probabil din cauza grijilor.
- Da, poate ai dreptate.
Seara a aparut si eu ma pregateam sa ma duc sa.mi caut un loc de dormit, cand Carlo m.a prins de incheietura:
- Sara, nu te cunosc de mult timp, dar pare ca ai o inima buna, si casa mea e mare, asa ca m.as bucura sa te primesc.
-Carlo, nu pot. Nu cred ca parintii tai ar fii de.acord si am presimtirea ca am sa deranjez.
-Mama e mereu bucuroasa sa ajute oamenii, o sa se bucure sa te primeasca.
I.am zambit si am plecat cu el pe drum. Carlo arata destul de bine, adica era blond cu ochii verzi si parul cret,iar fizicul lui era bine lucrat, dar nu ma simt atrasa de el, si nu imi prea plac cretii. Oricum simt ca inima mea bate pentru altcineva , dar nu stiu pentru cine. Cred doar ca sunt confuza acum, adica nu cred ca m.am indragostit de cineva cu adevarat.
Am ajuns acasa la Carlo si mama lui statea pe canapea impreuna cu un baiat care pare de aproape 18 ani si o fata de 16-17 ani. Baiatul era brunet cu ochii albastrii si parul drept, iar fata era roscata cu ochii caprui deschis si parul usor ondulat.
-Buna, mama! Am gasit o fata care si.a pierdut amintirile construite pe aproximativ un an. Poate sta aici?
- Sigur , dragul meu.
Femeia sare de pe canapea si se indreapta spre mine. Ma ia in brate, dupa care simt cum fiorii ma cuprin. Am decis sa.i raspund la imbratisare. Dupa cateva clipe de liniste, mama lui Carlo vorbeste:
- Offf... draga mea, saraca de tine, am sa pregatesc cina pentru toti. Pana atunci o rog pe Bianca , sora lui Carlo, sa te duca intr.o camera si sa iti dea ceva de imbracat.
- Va multumesc din tot sufletul.
Bianca m.a condus in camera mea si mi.a dat cateva haine sa imbrac:
- Multumesc, eu sunt Sara si am 15 ani, tu?
- Nu ai pentru ce. Numele meu il stii deja si eu am 16 ani, fratele meu pe care inca nu ai avut ocazia sa.l cunosti il cheama John si are 18 ani.
- Aveti o familie foarte frumoasa.
- Da, sa vezi cum e cand ne batem.
Am râs amandoua dupa care m.am dus sa fac o baie. Cand am coborat scarile si am ajuns la masa toata lumea se uita uimita la mine , mai putin Bianca care sambea satisfacuta de ceea ce a facut. Eram imbracata intr.un tricou mulat , albastru cu labute de pisica si in niste blugi trei sferturi putin rupti:
- Waw, spun cei doi baieti + mama lor.
- Multumesc, spun eu cu obrajii rosii.
Ne.am asezat la masa si am povestit.Nimanui nu.i venea sa creada cum am putut sa ajung aici. M.am dus in camera mea si mi.am pus niste pijamale de.ale Biancai. Dintr.o data aud un ciocanit la usa si dupa vad ca se deschide. Ma ridic din pat ca sa nu par nepoliticoasa:
-Sara, noi maine vom pleca la liceu, vrei sa vii cu noi? ~intreaba Bianca ~
-Ăăă... nu stiu, adica nu.mi amintesc nimic din anul asta, nu stiu daca voi putea face faţă.
- Te voi ajuta eu, adica eu sunt tot a 9a deci o sa facem cateva ore impreuna + ca mai sunt si ore care s.ar putea sa le faci cu fratii mei, chiar daca ei sunt de a10a respectiv a 12a.
-Bine, tot nu am ce sa fac aici, din moment ce nu cunosc pe nimeni.
-Maine e scularea la 6:10.
- Ok.