The murderer

Capitolul 2

Vântul bătea aproape imperceptibil printre ramurile copacilor, împrejmuind discret cortul demontabil aşezat la marginea pădurii. Lumina slabă a unui felinar se putea distinge pâlpâind înăuntrul lui, contrastându-se vizibil cu obscuritatea locului. Pe malul lacului era întinsă o pătură mare şi galbenă, de-a lungul căreia se destindea trupul firav al unei adolescente. În oglinda de cleştar a apei se răsfrângea halucinant o parte din privelişte, iar solzii mărunți sclipeau în mii de raze sub vegherea stelelor. Fata privea plictisită imensitatea cerului.

Nu putea să nu se gândească la Jolie – la faptul că prietena ei a devenit, contrar propriei voințe, martoră la uciderea bătrânului Walter. Buletinele de ştiri descriseseră cu lux de amănunte tot ce se întâmplase. Anna încercă să-şi înnăbuşe dezgustul. Vorbise şi cu ceilalți membri din grupul de prieteni despre Jolie, şi toți au fost şocați. Tuturor le părea rău. Tuturor le părea rău, dar nu se schimba nimic cu asta. Era doar un sentiment.

Un sentiment complet insignifiant prin simplitatea lui.

— Noah! a strigat fata pe un ton irascibil, alungind intenționat sonoritatea vocalelor. Noah, dacă nu vii mai repede, intru singură în apă! şi-a reluat replica, îndreptând-o spre iubitul ei, care încă îşi schimba hainele. Se întreba de ce naiba îi lua atât de mult, era în cort de mai bine de un sfert de oră.

Numără în gând secundele, până când ajunse la un minut. Apoi, se ridică nervoasă de pe pătură, lăsăndu-şi corpul aproape gol să fie luminat de razele lunii. Purta doar un costum negru de baie, însă tot conştientiza căldura sufocantă care o fierbea. Îşi simțea pielea arzându-i ființa.

A păşit desculță pe iarbă, ignorând senzația usturătoare specifică, până a ajuns în dreptul lacului. Acolo, făcând un pas în față, lăsă apa învolburată să-i cuprindă picioarele. Cu paşi mărunți, a înaintat timid, încercând să se obişnuiască cu temperatura nefiresc de scăzută, până când apa i-a ajuns la brâu. Mereu a visat la o astfel de seară. Toate gândurile ei aveau să se materializeze în sfârşit... Prin nervii ei relaxați străbătea un impuls electric, iar toate simțurile îi erau treze și alerte. Dorința i se împregna în membre, strecurându-i-se adânc sub pielea încinsă și tulburându-i sângele. Totuși, Noah încă lipsea, iar asta îi marca frenezia cu o nuanță de dezamăgire.

Brusc, lumina din cort şi-a pierdut intensitatea, fragmentându-se în fascicule difuze. Preț de câteva secunde, a pâlpâit orbitor, stingându-se şi aprinzându-se automat, zăpăcind privirea uimită a Annei, apoi s-a oprit definitiv, bezna învăluind complet pădurea.

— Noah? se auzi glasul subțire al adolescentei, în timp ce încerca să iși mascheze frica, dar vocea îi tremura.

— Noah? a repetat şoptit peste câteva secunde, singurul răspuns fiind foşnetul frunzelor suflate de vânt.

Un vibrat strident extrem de familiar, urmat de o lumină alba, au străpuns brutal amorțeala naturii. Proveneau de la ecranul telefonului său, pe care îl lăsase neglijent pe pătură. Era evident. Primise un mesaj.

Cu mişcări rapide, a început să alerge spre mal, gesturile fiindu-i încetinite de apă. Când a ajuns acolo, s-a aşezat instinctiv pe vine, ridicându-si agitată telefonul.

„Fii atentă"

Mesajul venea de la Noah. Confuzia s-a întipărit imediat pe chipul ei, iar sprâncenele i s-au arcuit într-o încruntătură adâncă. Brusc, a simțit cum ceva o lovise cu putere la baza gâtului, sfâșiindu-i brutal carnea. Durerea înfiorătoare îi străbătu tot corpul şi o aruncă pe burtă, hohotind.

Timp de câteva secunde a rămas nemişcată, încercând să-şi recapete răsuflarea şi să alunge ultimele rămăşiţe ale confuziei ce încă îi mai stăruia în minte, derutând-o. Imaginea pădurii începea să pălească, iar coroanele şi crengile lacome ale copacilor se retrăgeau.

Peisajul din fața ei se distorsiona, iar vederea îi devenea neclară. Totul se petrecea mult prea repede, iar Anna nu înțelegea ce naiba se întâmpla, abia suportând cum tot corpul îi amorțea de durere. Din instinct, și-a dus mâna la ceafă, simțind cum sângele vâscos îi păta degetele. Lichidul de un roșu intens i se scurgea încet de pe gât pe pătură, sub forma unor picături negricioase.

Cu greu, Anna și-a sprijinit greutatea în coate, apoi s-a împins cu toată puterea în sus, încercând să se ridice. A privit speriată în căutarea atacatorului, dar i-a luat câteva secunde să conștientizeze că în jurul ei nu era nimeni.

Dar cu siguranță cineva o vedea.

Privirea ei terifiată se plimbă rapid de la telefon la cort, în timp ce durerea îi ardea rana. Era sigură că cineva o urmărea, ascunzându-se printre umbrele sinistre, aruncate ici și colo de vegetația pădurii. Neștiind unde altundeva să se ducă, a început să fugă cât de tare putea înspre cort. Când a ajuns în fața lui, s-a prăbușit în genunchi, târându-se înăuntru, curpinsă de o durere spasmică.

A tras în grabă fermoarul care închidea ușa cortului, asigurându-se că nimeni nu putea intra. Respirația ei sacadată era singurul lucru care se mai putea auzi în tăcerea nopții. Bătăile inimii îi erau mai neregulate ca niciodată, iar panica îi alerga prin vene, debusolând-o și mai tare.

Când s-a întors, mâna ei a atins un corp cald, care părea atât de familiar.

— Noah, slavă cerului! a oftat, în timp ce aprindea ecranul telefonului. Imediat, în fața ei a apărut o mască albă, sinistră, în spatele căreia se ascundea cel care o vâna.

Un țipăt sfâșietor a răsunat în toată pădurea, dar nimeni nu era acolo pentru a îl putea auzi. Mâna mare a criminalului a acoperit gura Annei, tăcerea fiind acum întreruptă doar de câteva strigăte înfundate. Ochii plini de frică ai adolescentei cereau milă din priviri, iar un surâs scurt a părăsit buzele necunoscutului.

— Nu, imploră ea, vlăguită, însă criminalul continua să-și ducă mâna spre buzunar, scoțând de acolo un cuțit.

În timp ce agonia se răspândea ca un fulger în trupul ei, sesiză o modificare în răsuflarea lui. Îl simţi cum se pregătea. Îi simţi încordarea şi înţelese că era gata să o lovească, atât de tare încât corpul urma să îi paralizeze. Trebuia să întreprindă ceva, să sară din loc, să scape din strâmsoarea lui, să iasă din cort.

Gândurile ei au fost întrerupte pe neaşteptate de o izbitură în stomac şi de lama groasă a cuțitului, care îi străpungea adânc duritatea craniului, zdrobindu-i nervii cranieni și răsucindu-se până la nivelul encefalului.

Sângele a țâșnit în sus, scurgându-se până pe obrajii palizi ai victimei. Un gâlgâit gălăgios a ieșit printre buzele ei livide, iar spaima i s-a întipărit definitiv în ochii deschiși. Frica i se imprimase deja pe irisul întunecat, ca un model sumbru, permanent.

Apoi, din câteva mișcări rapide, criminalul a făcut o gaură în cutia toracică a fetei, despicându-i coastele. Lichidul intrapleural se vărsă, amestecându-se cu sângele și dezvelind organele interne. Cu mâna acoperită de mănuși, a zdrobit violent rămășițele din mediastin, care încă mai protejau inima fetei, apoi a scos-o de acolo, murdărindu-și complet hainele de lichidul rubiniu. Organul încă se mișca ușor, apoi, după câteva secunde, s-a oprit brusc.

Dar unde era Noah?