The murderer

Capitolul 6

Privirea speriată a lui Noah se rotea prin toate părțile, în timp ce suspinele lui regulate se auzeau încet în camera misterioasă, cu adâncituri întunecate, unde lumina lunii strălucea pe ceva rece și umed.

Toată noaptea, a stat așezat pe scaunul dur din metal rece, cu ochii larg deschiși, rugându-se ca somnul să apară. A petrecut acele ore numărând găurile deteriorate de pe peretele pătat, văzând conturul unei siluete sinistre acolo unde câteva cârpe uzate zăceau aruncate pe o cutie din carton, plină cu piese ruginite. Asculta zgomotele din afara cabanei, cât de atent putea, sperând ca zgomotele obsedante de dinăuntru să dispară. În cele din urmă, odată cu trecerea orelor, nu mai rămâneau decât sunetele nopții – alunecarea întunericului care se târa pe acoperișul clădirii vechi.

Ceva trăia în întunericul acela, o teamă puternică, ce ardea în mintea lui învolburată de ceață. Necunoscutul. Cu toții cunoșteau acea teamă arzătoare, care îi pândea din pragul morții, dar nimeni nu avea curajul să se gândească la ea.

Un miros de pământ umed și fum persista în încăpere, creându-i și mai multă greață. Rănile îl usturau atât de tare încât i se părea că pielea îi ardea, iar sângele îi pompa cu viteză în vene, inducându-i o senzație de tensiune extremă. Dar cel mai tare îl înspăimânta gândul că el urma să se întoarcă din clipă în clipă.

După câteva minute, ușa cabanei a fost deschisă, scoțând un zgomot puternic, de parcă lemnul din care era construită s-ar fi rupt. Cu mișcări calme și lente, criminalul a pus un rucsac negru pe podea, scoțând din el un marker negru. Deja își imagina mirosul dulce al morții, al sângelui, simțindu-l asemenea unui fruct putrezit. Deja putea să vadă pământul din jurul cadavrului lui Noah, îmbibat cu toți acei acizi volatili produși de putrefacție, să observe cum toate țesuturile i se descompuneau, rămânând din el doar scheletul. Dinții, craniul, oasele sclipitoare, învelite de revelația finală a adevărului – moartea. Vedea devoratorii de carne, furnicile, viermii, toate acele insecte perfide, cum roiau în jurul cadavrului, consumându-l. S-a apropiat încet de adolescent, profitând cât mai mult de frica lui, care îl rodea asemenea unui gândac negru, dăunător.

Băiatul a încercat să urle prin banda ce îi acoperea gura, în timp ce privirea lui îngrozită a întâlnit ochii nebuni ai criminalului. Răspunsul minții sale dereglate la tot ceea ce părea ieșit din comun era teama aceea arzătoare, terifiantă, că avea să îi vină sfârșitul în curând.

— Nu-ți fie frică, Noah. Moartea e o finalizare; o concluzie perfectă. E singura ta șansă de a fi liber, a răspuns calm criminalul, apoi s-a apropiat și mai tare de el, poziționând vârful ascuțit al markerului pe pielea sa crestată de tăieturi.

A trasat cu grijă câte un cerc în jurul ochilor băiatului, urmând să-i înconjure restul feței, astfel încât conturul chipului său să fie perfect definit de culoarea neagră. Apoi, și-a aranjat mai bine masca pe față, asigurându-se că Noah nu își putea da seama cine era și și-a scos din buzunar un briceag, îndreptând lama subțire spre fața lui. Când vârful lamei i-a atins pielea și i-a străpuns cu putere carnea, mai multe firicele de sânge au început să i se prelingă pe față.

Hohote de plâns au început să se audă prin banda izolatoare care acoperea gura băiatului, iar capul a început să i se miște rapid, tâmplele zvâcnindu-i din cauza durerii atroce. Încerca să țipe, să țipe după ajutor, dar vocea îi era blocată într-o răgușeală muribundă.

Criminalul a continuat să traseze tăieturi adânci de-a lungul urmelor pe care le-a lăsat cu markerul, apoi și-a poziționat degetele sub crestătura pielii tăiate și carnea feței, simțind cum sângele își făcea loc afară din deschizătură. A tras cu putere, iar pielea s-a desprins imediat de față, bucată cu bucată, fâșie cu fâșie, în timp ce strigătele disperate ale lui Noah inundau încăperea. Mușchii chipului i se înmuiau, iar gravitația trăgea pielea în jos. Obrajii i se scofâlceau și ochii i se înfundau în orbite. Carnea lăsată in urma pielii decojite căpăta contururi noi, asemenea refluxului care se retrăgea și lăsa la iveală insulele scufundate, murdare de sânge.