The murderer

Capitolul 12

„Mulți dintre noi au sperat împotriva aparențelor că, în vreun fel, Nick nu a murit pe data de 14 iunie, în ziua în care a dispărut. Că vom ieși afară într-o dimineață și o vom vedea în fața secției de poliție, sau că o vom zări accidental în vreun separeu de la Chiez Ley. Dar acum, a fost găsit corpului ei desfigurat și degenerat de descompunere, un cadavru cu regiunea cervicală adânc tranșată, și cuprins de secrete teribile ce vor fi dezvălui..."

Ezitând, Kristen și-a lăsat pleoapele să alunece înapoi închise, apoi a expirat zgomotos, din cauza presiunii ce îi zdrobea pieptul. Soneria de la ușă s-a auzit din nou, cu un ritm la fel de scurt ca și prima dată. O șoaptă incoerentă i-a scăpat printre buze și aproape că s-a împiedicat când a trecut pe lângă fereastra între-deschisă, din cauza luminii puternice, orbitoare, ce i-a străfulgerat privirea.

Își petrecuse ultimele zile singură, închisă în camera ei, pe întuneric, așa că senzația amețitoare a lovit-o exact ca înțepătura electrizantă a unui ac. A trecut pe lângă canapeaua tapițată în damasc alb și s-a oprit în dreptul ușii de la intrare, blocându-și privirea pe fâșiile de vitralii dreptunghiulare, pictate în ulei pe placaj. A înghițit sec și, ridicându-și chipul răvășit, a rotit rapid cheia în încuietoarea veche din metal.

Încă așteptând-o pe verandă, Jolie și-a înfins brațele subțiri în șold, iar expresia i-a devenit brusc arogantă în secunda în care ușa a fost deschisă, privind-o pe Kristen cu o aciditate ironizantă. Și-a ridicat ușor sprâncenele, așteptându-se la o explicație.

— Chiar apreciez apelurile, dar..., a încercat să se scuze bruneta, cu o voce slabă şi îndepărtată, o voce asortată prin paloarea feţei, compensând cu urma slabă a unui zâmbet.

— Dar nu suficient de mult încât să răspunzi, i-a întors Jolie replica. Kristen și-a deschis gura pentru a răspunde, dar a fost întreruptă de vocea prietenei sale: Monosilabele nu se iau în considerare, Kristen. Au trecut patru zile, a insistat Jolie, pe un ton mai ferm. Faptul că ești mereu tristă nu va face ca moartea lui Nick să pară mai puțin adevărată. Doar îți va înrăutăți viața.

— Mersi că mi-ai amintit, a șoptit bruneta, pe un ton plat. Deja începeam să uit, de fapt. Jolie i-a zâmbit ușor, sfios, pronunțată de o idealizare slabă, articulată, a aparenței cu care trata prietena ei situația. Kristen corespundea cerințelor esteticii prin orientarea ei justă spre abstract, atunci când încerca să-și ascundă propriile determinări sau frici. Dar Jolie o cunoștea atât de bine încât deja îi putea preveni acțiunile impulsive, reflectate în conștiință.

— Ar trebui să te îmbraci. Mergem la Southern Beach, a anunțat ea de-odată, cu glasul adânc și liniștit, asemănător cu cel al unei sibile.

— De ce? Kristen s-a încruntat, simțindu-și pielea obrajilor uscată și înăsprită, în locurile unde i s-au uscat lacrimile.

— Te voi aștepta în mașină, i-a răspuns blonda, în timp ce își scotea cheile din buzunar, rotindu-le printr-o mișcare rapidă, circulară. E o surpriză, a adăugat încet, pe o voce caldă, întorcându-se cu spatele și pornind pe aleea privată, placată discret cu piatră inierbată. A trecut pe lângă poteca taluzată și s-a oprit în dreptul porții din fier, privind încă o dată în spate.

Drumul spre plaja artificială fondată de-a lungul lacului Southern Water nu era marcat cu vreo efigie, străbătând întreaga coastă de vest, prin pădurea ce înconjura orașul. Pe pantele din dreapta se vedeau numai copaci, care obturau aproape total vederea spre dealurile din depărtare, evidențiate puternic de lumina după-amenzii. Razele soarelui scânteiau în ferestrele unui grup de case din vârful falezei, decorate cu verande suprapuse și bovindouri. Fără să încetinească, mașina metalică a trecut pe lângă ele, apoi a virat la dreapta spre o alee acoperită cu pietriș, oprindu-se în capăt, chiar înaintea unei fâșii albe de nisip.